USLIP Iaşi: Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul nu pot fi organizate în condiţii de siguranţă

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi își menține cu fermitate punctul de vedere că Examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională nu pot fi organizate în condiții de siguranță, deoarece riscul de infectare a elevilor şi profesorilor va fi foarte ridicat. “Există numeroase mesaje de îngrijorare profundă din partea părinților, elevilor și cadrelor didactice cu privire la acest aspect. În acest context, dorim să o cităm pe doamna Ministru al Educației, Monica Anisie care a declarat, din nou, pe 02.05.2020, la un post național de televiziune că “sănătatea elevilor și a profesorilor este cea mai importantă!”. Această axiomă nu se potrivește însă cu intenția declarată în aceeași intervenție televizată, de a organiza totuși examenele în lunile iunie și iulie. Credem că mai este timp pentru a se decide o manieră sigură de a parcurge Bacalaureatul și Evaluarea Națională printr-o procedură pe care am înaintat-o deja în spațiul public”, susţin sindicaliştii din învăţământul preuniversitar ieşean, într-un comunicat. “Punctul nostru de vedere este că echivalarea cu media anilor de studii a celor două examene este, în acest moment, unica opțiune fezabilă de a ieși din această dilemă”, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;