5:13 pm - Friday April 20, 1906

Albumul “Iaşi, oraş al florilor de tei”, începând din această săptămână în librării

Începând din această săptămână, în librăriile din Iaşi poate fi găsit albumul trilingv (ediție în limba română, franceză și engleză) „Iași, Orașul florilor de tei”, Colecția „Iași. Amintiri în filigran”, cu prefețe semnate de Ioan Holban și Florin Cîntic, format 21,5 cm x 23,5 cm, 192 de pagini, integral policromie.  Albumul poate fi comandat direct și de la editură la prețul de 79 lei, cu mențiunea că la două exemplare comandate, se oferă cadou Calendarul de colecție „Iași, Orașul florilor de tei”.

Conceput ca un periplu în imagini prin Iașul de astăzi, călătorie care începe, în mod simbolic, din centrul vechi al orașului, chiar din casa primului poet român, Mitropolitul Dosoftei, și ne însoțește cu prezentări, povești și informații inedite despre zeci de locuri importante de pe care timpul nu a putut șterge patina memoriei istorice și culturale impregnate de personalitățile și evenimentele din secolele trecute, albumul realizat de Editura Sedcom Libris este o invitație la o experiență vizuală și imaginar-olfactivă inedită, însoțită de parfumul concret al unei flori de tei atașate ca semn de carte emoțional. Armonia dintre trecut și prezent, dintre istorie și actualitate conferă imaginea adevărată a unui oraș pe care îl poți cunoaște și aprecia parcurgând filă cu filă acest album care, în mod cert, va însemna pentru mulți cititori acontul informațional pentru o vizită la pas prin Iași, călătorie de cunoaștere și de plăcere care nu poate lipsi din experiența niciunui iubitor de frumos. „Albumul pune în valoare un decupaj diacronic și un itinerar turistic și spiritual prin fosta capitală a Moldovei care ilustrează direcțiile de dezvoltare urbanistică și arhitectonică ale orașului și în jurul căruia gravitează, direct sau pe străduțe lăturalnice, repere de neuitat ale istoriei, culturii și spiritualității naționale, așa cum au fost ele construite și lăsate nouă moștenire de înaintași vrednici. Palate, monumente, case memoriale, grădini și locuri impregnate de spiritualitatea secolelor adastă împreună în fabulosul patrimoniu religios, viu și exemplar, forfotind de lume și în zilele noastre, construind împreună scenografia de neuitat a unui oraș despre care toți cei care l-au vizitat au mărturisit că te îndeamnă la revedere periodică. Cât despre marca de neuitat a Iașului, parfumul amețitor al teilor care îmbracă orașul în luna iunie, subtil evocat de acest album, vă lăsăm să vi-l imaginați singuri. Sau să-l trăiți, nemediat de poze sau de imaginație, la Iași!” (Florin Cîntic). Comenzi, la nr. de telefon 0232 242 877, 0742 76 97 72, fax: 0232 233 080.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;