Poli Iaşi – FC Argeş 1-1. Andrei Cristea, gol la meciul cu nr. 400 în Liga 1

Elevii lui Daniel Pancu nu au reuşit decât o remiză, scor 1-1 (1-0), vineri seară, în Copou, în faţa lui FC Argeş, în uvertura etapei a XI-a din Liga 1, după un meci pe care gazdele l-au dominat, mai ales în prima repriză şi în primul sfert de oră din mitanul al doilea, însă ineficacitatea în faţa porţii adverse plus erorile din apărare au făcut ca, în final, rezultatul să fie unul echitabil. Gazdele au deschis primele scorul, prin Andrei Cristea, aflat la meciul cu nr. 400 în Liga 1, în timp ce oaspeţii au punctat în min. 62, prin Malele, după o eroare care i-a avut în prim plan pe Frăsinescu şi Axinte. În debutul reprizei secunde, ieşenii au avut şansa de a se desprinde pe tabela de marcaj, însă „bomba” lui Popadiuc, de la 25 de metri, a întâlnit transevarsala! Cinci minute mai târziu, balonul expediat de Passaglia este reţinut, cu emoţii, de Micle. În min. 67, Frăsinescu vede direct cartonaşul roşu de la arbitrul Lucian Rusandru, după un „cot” în careul advers aplicat lui Maric. Rămaşi în zece oameni, ieşenii nu au mai avut forţa de a pune probleme în atac, singurele ocazii la poarta lui Micle fiind două şuturi de la distanţă expediate de Onea. Iaşul pierde două puncte deosebit de pe teren propriu, în faţa principalei contracandidate la evitarea retrogradării. Poli Iaşi: Axinte – Onea, Frăsinescu, Baxevanos, Buşu – Vanzo (min. 75 De Iriondo), Breeveld, Passaglia – Popadiuc (min. 65 Platini), A. Cristea (min. 76 Zajmovic), Calcan; FC Argeş: Micle –  Tofan, Leca, Maric,  Muşat – Drăghici (min. 46 Blejdea) , Meza-Colli, Şerban, Grecu (min. 58 Mirică – min. 89 Honciu) – Malele, Mediop (min. 46 Deslandes). După 11 etape, Poli Iaşi are trei victorii, un egal şi şapte înfrângeri şi cu 10 puncte acumulate se află pe locul 13 în clasament. În etapa viitoare, ieşenii vor întâlni sâmbătă, 5 decembrie, tot în Copou, pe CFR Cluj. Până atunci, însă, duminică, 29 noiembrie, elevii lui Daniel Pancu vor juca în “16-zecimile” Cupei României, tot cu CFR Cluj, de această dată pe terenul campioanei.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;