Colectă de alimente pentru pentru bunicii din comunitate, realizată de elevii Şcolii Gimnaziale “Ştefan Bârsănescu”

Școala Gimnazială “Ștefan Bârsănescu” anunţă încheierea cu succes a campaniei “Nepoţii pentru bunicii din comunitate”, acţiune realizată în parteneriat cu Biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ca parte a proiectului „Bunici şi nepoţi!”, desfăşurat cu sprijinul Asociaţiei Părinţilor de la Școala “Ștefan Bârsănescu” Iaşi. “În cadrul campaniei s-au derulat activităţi vizând educaţia pentru valori, familie, comunitate, prietenie, recunoştinţă, caritate etc. O campanie umanitară pentru susţinerea persoanelor aflate în dificultate din comunitate, “Nepoţii pentru bunicii din comunitate” a avut loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Faptelor Bune. Campania face parte din calendarul Proiectului “Bunici şi nepoţi”, în parteneriat cu Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva. Voluntarii acestei campanii au realizat o colectă de alimente de peste 300 de kilograme pentru a sprijini persoanele aflate în dificulate din comunitate. Pachetele cu alimente, oferite cu multă dragoste de către profesorii, copiii şi părinţii din şcoala noastră, au fost distribuite beneficiarilor prin intermediul bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a declarat Daniela Pavliuc, coordonatorul campaniei.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;