A fost stabilit calendarul testărilor elevilor ieşeni în vederea înscrierii în clasa a V-a

Inspectoratul Școlar Județean Iași are în vedere cu prioritate monitorizarea examinărilor pentru elevii de clasa a IV-a, în vederea înscrierii în clasa a V-a, scopul urmărit fiind respectarea parcursului școlar și educațional specific finalului de ciclu primar, a principiilor științifice și pedagogice ale evaluării, precum și a măsurilor de prevenire a riscului epidemiologic în spațiul școlii, în context pandemic. Procesul de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar în unitățile de învățământ care nu au clase de învățământ primar, iar numărul cererilor de înscriere depășește numărul locurilor oferite. Conform datelor furnizate de școlile ieșene aflate în această situație, calendarul testărilor prevede două date, sub rezerva evoluției contextului pandemic în municipiul Iași: 15 mai 2021 – Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, respectiv 29 mai 2021 – Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” Iași. Toate informațiile referitoare la acest proces (condiții de înscriere/ documente necesare; calendarul selecției: înscriere, susținerea probei/probelor, afișarea rezultatelor, depunerea opțiunilor elevilor; disciplina/ disciplinele de concurs și programa/ programele specifice; modele de subiecte) vor fi postate pe site-urile unităților școlare menționate, începând cu data de 20 martie 2021. Deși Inspectoratul Școlar Județean nu are atribuții în organizarea și susținerea testării elevilor în vederea înscrierii în clasa a V-a, va monitoriza procesul de selecție în toate etapele derulării sale, în vederea respectării Regulamentului-cadru, a condițiilor de siguranță a copiilor, precum și a a dreptului acestora pentru șanse egale și acces nediscriminatoriu la educație. „Având în vedere  contextul atipic, impus de măsurile de prevenire a riscului de infectare cu SARS-CoV-2, precum și profilul psiho-emoțional al copiilor de vârstă școlară mică, apreciem că testarea acestora trebuie să reducă, pe cât posibil, factorii de stres și emoțiile negative și să realizeze, în climatul științific și educațional al colegiilor și al liceelor ieșene, o autentică selecție a elevilor cu aptitudini deosebite la disciplinele evaluate.”, declară prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;