10:09 am - Monday October 3, 2022

Centru suport pentru accesarea fondurilor europene, la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”

Centrul Suport pentru accesarea fondurilor europene pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare în domeniul tehnologiilor noi și emergente (ACCESS2020), creat la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), are deja primele rezultate la mai puțin de un an de la implementare. ACCESS2020 este singurul centru de acest fel existent în universitățile din Iași. Angajații centrului au oferit deja suport pentru cercetători de la TUIASI, dar și din afara instituției, pentru a putea scrie proiecte depuse pe axele internaționale de finanțare, cât și pentru a identifica parteneri cu care s-ar putea asocia în astfel de proiecte. Mai mult decât atât, începând cu luna martie a acestui an, Centrul Suport ACCESS2020 are și un site pe care există un formular de contact pentru solicitarea sprijinului în acest domeniu. Practic, orice cercetător de la TUIASI, dar și de la alte universități sau institute de cercetare, cât și din rândul IMM-urilor, poate trimite o solicitare de sprijin și este ulterior contactat pentru a primi ajutorul de care are nevoie. „Oricine vrea să aplice pentru finanțare pe proiecte internaționale poate intra pe site, are un buton de contact, lasă un mesaj care ajunge la centrul suport și persoana e contactată. Poate beneficia de orice fel de sprijin, pentru că mulți sunt reticenți în a oferi ideea proiectului: ajutor în scrierea acestuia, identificarea de parteneri, realizarea unei părți a bugetului, sprijin pe impact, comunicare și diseminare etc.”, a declarat conf. univ. dr. ing. Nicolae Lucanu, director al proiectului. Acesta a explicat că, spre exemplu, dacă un grup de cercetători implementează un proiect de inovare în domeniul tehnic și are nevoie de un partener internațional, din industrie, pentru dezvoltarea de senzori, poate apela la echipa centrului pentru a găsi un astfel de partener într-o țară europeană precum Germania. „Scopul este să se depună mai multe proiecte, dar nu oricum, ci este important ca aceste proiecte să fie de o calitate cât mai bună. Sprijinul nostru poate fi și pe partea de impact, cum să te pliezi pe apelul de proiecte, dar și pe partea de implementare”, a completat conf. univ. dr. ing. Nicolae Lucanu. Centrul este singurul de acest gen din rândul universităților din Iași și a fost implementat în urma unui proiect cu finanțare internațională, având o valoare totală de puțin peste 3 milioane de lei. Până în 2023 centrul își propune să sprijine depunerea unui număr de cel puțin 20 de propuneri de proiecte internaționale de cercetare, dezvoltare, inovare, să obțină finanțarea și să asigure implementarea pentru cel puțin patru proiecte internaționale depuse de consorții care includ și organizații de cercetare și întreprinderi din regiunea de N-E a țării. Totodată, se dorește sprijinirea unui număr de minimum zece IMM-uri ca aceștia să depună proiecte în cadrul competițiilor internaționale.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;