În spitalele COVID din Iaşi nu mai există niciun pat liber la ATI

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), vineri, 2 aprilie, în spitalele COVID din judeţul Iaşi nu mai exista niciun pat liber la ATI, în timp ce în saloanele destinate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus mai erau libere doar 147 de locuri. În ceea ce priveşte numărul paturilor din spitalele suport COVID, astăzi erau ocupate 417 în saloane (10 la Spitalul de Boli Infecţioase, un pat la Spitalul de Pneumoftiziologie, 20 la Spitalul de Recuperare, 45 la Spitalul C.F Iaşi, 13 la Spitalul Militar şi 58 la Spitalul CF Paşcani) şi 66 la ATI (9 la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, 7 la Spitalul de Pneumoftiziologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul CF Iaşi, 19 la Spitalul de Neurochirurgie şi 13 la Spitalul “Sf. Spiridon”. De remarcat că atât la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, cât şi la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Elena Doamna” Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, toate paturile ATI sunt ocupate în acest moment.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;