5:13 pm - Saturday April 19, 0747

Regal de operă, la Iași, la FIE

Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) scoate, într-o formă artistică de excepţie, opera în stradă. Dintru început ideea crează emoţii, naşte comentarii şi semne de întrebare, căci nu numai că iese în întâmpinarea publicului de toate vârstele, dar prezintă capodopere şi vedete în cel mai frumos şi adevărat sens al cuvantului. Şi nu numai atât. Un festival – Opera Film Festival – în festival – FIE – dă culoare şi unicitate conceptului, îl defineşte, oferă o vibraţie în plus pe coada sensibilă a îndrăgostitului de frumos.  FIE propune, în premieră, Opera Film Festival, un festival al filmelor de operă, timp de cinci seri, între 14 şi 18 iunie, la orele 21,00. În lume ideea nu este nouă, dar este foarte îndrăgită şi, desigur, multor melomani le-au rămas în memorie, spre exemplu, serile extraordinare petrecute în spaţiul generos din faţa Primăriei din Viena, urmărind spectacole de operă şi concerte de referinţă. Iată că (şi) la Iaşi, în cadrul somptuos al FIE, pe un ecran de mari dimensiuni ce va fi montat pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, ne vom întâlni cu capodopere muzicale în interpretări de neuitat:  Vineri, 14 iunie 2013. TOSCA de Giacomo Puccini este opera în care, la premieră (14 ianuarie 1900), a strălucit soprana româncă Haricleea Darclée. În 2011, producţia Operei Covent Garden din Londra, regizată de Jonathan Kent, o are în rolul principal, Floria Tosca, pe inconfundabila… soprană româncă Angela Gheorghiu. Partenerii din rolurile principale sunt pe măsură: tenorul german Jonas Kaufmann (Mario Cavaradossi) şi baritonul galez Bryn Terfel (baronul Scarpia). Dirijorul Antonio Pappano pătrunde spiritul lui Puccini în cele mai fine nuanţe, astfel că scena şi publicul intră într-o vrajă artistică aristocratică, în stil Royal Opera House. Sâmbătă, 15 iunie 2013. OPERAVOX – Animated Operas. Cum se intră în lumea capodoperelor? Ascultând, privind atent, admirând capodopere. Pentru copii, şi nu numai, pentru cei ce nu cunosc viaţa personajelor cântate, dar doresc să le înţeleagă, pentru cei care nu stiu că le place spectacolul de operă, dar şi pentru cunoscători, “şase în unu” este o ocazie.  Duminică, 16 iunie 2013. ANDREA BOCELLI – One Night in Central Park (2011) New York este o invitaţie ce nu trebuie ratată. Este un mega concert openair, în faţa unui public impresionant (aproximativ 75 000 de spectatori), cu New York Philharmonic Orchestra dirijată de Alan Gilbert, în care celebrul tenor Andrea Bocelli şi invitaţii săi, Pretty Yende, Bryn Terfel (tocmai l-aţi vazut în Tosca!), Ana Maria Martinez, Tony Bennett, Andrea Griminelli, Céline Dion, cântă cu plăcere şi multă pasiun hit-uri de operă şi muzică pop.

 Luni, 17 iunie 2013. Spectacolul cu opera ANDREA CHÉNIER de Umberto Giordano este o super – producţie realizată în 2011 şi 2012 în peisajul impresionant al lacului Constance, la Festivalul de la Bregenz (Austria). Din 1946, în fiecare vară, opera pe lac atrage magnetic melomani din înteaga lume, ceea ce a generat o evoluţie uimitoare a scenografiei, a tehnicilor de amplasare a decorurilor monumentale. Un exemplu este producţia aleasă pentru Opera Film Festival, o dramă istorică ce îl are în centrul atenţiei pe Andrea Chérier (personaj din viaţa reală, născut în 1762 la Constantinopol şi mort sub ghilotină la Paris în 1794), poet patriot participant la revoluţia franceză. Decorul lui David Fielding, inspirit de o pictură de Jacques-Louis David, este implicat prin simbolistică, dimensiuni (înălţimea maxim este la 24 de metri deasupra apei, capul cântăreşte 60 de tone…), dându-le cântăreţilor posibilitatea unor adevărate performanţe vocale şi actoriceşti. Marţi, 18 iunie 2013. Opera Film Festival din cadrul FIE se încheie cu o altă capodoperă pucciniană, LA BOHÈME, spectacol realizat în 2012 la Festivalul de la Salzburg. Dirijorul Daniele Gatti şi interpreţii săi a reuşit o realizare muzicală de referinţă, pe care regizorul Damiano Michieletto a transferat-o… cu grijă în viaţa unor personaje-oameni reali, într-o lume reală din jungla urbană, chiar dacă Puccini a plasat acţiunea în jurul anului1830. Iubire, frumuseţe, tandreţe şi lirism, fericire şi dramă – sunt pagini de sinceritate umană cărora Giacomo Puccini le-a dat valoare artistică fără bariere de timp. Şi dacă interpreta rolului principal, Mimi, este o stea a scenelor lirice din lume, Anna Netrebko, se anunţă o interpretare de mare rafinament, împreună cu tenorul polonez Piotr Beczala (Rodolfo), soprana gruzină Nino Machaidze (Musetta), baritonii Massimo Cavaletti (Marcello) şi Alessio Arduini (Schaunard), basul Carlo Colombara (Colline).

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;