5:13 pm - Saturday April 19, 6177

Excursie oferită de Universitatea de Ştiinţele Vieţii studenților premianți

Studenții Universităţii de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) care au avut rezultate remarcabile pe parcursul anului universitar trecut au beneficiat de o excursie de o săptămână oferită de conducerea instituţiei de învăţământ superior.

Astfel, 43 de studenți de la cele patru facultăți ale USV Iași au avut prilejul de a cunoaște firme și ferme de top din zona Moldovei. De asemenea, tinerii au vizitat Parcul Național “Călimani” și au fost cazați la baza de practică a USV Iași de la Plaiul Șarului (județul Suceava), recent renovată și modernizată.

“Acțiunea face parte dintr-o serie de activități ale USV Iași, care au răsplătit mereu efortul și preocuparea studenților cu performanțe remarcabile, implicați și cu dorința de a cunoaște cât mai multe pe parcursul devenirii lor. Pe lângă recompensele materiale, fie că este vorba de premii sau burse, premianților de la cele patru facultăți ale USV Iași li s-a oferit și această excursie inedită, în care au îmbinat utilul cu plăcutul”, precizează reprezentanţii USV într-un comunicat de presă..

 ”Studenții premianți ai USV Iași au participat la un stagiu de practică comasată în care au luat contact cu unități economice de profil, acestea reprezentând potențiali viitori angajatori. Totodată, contactul cu acești antreprenori are menirea de a-i stimula în a demara inițiative antreprenoriale proprii, după finalizarea studiilor de licență”, a declarat conf. univ. Daniel Simeanu, de la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, unul din cadrele didactice care a însoțit grupul premianților.

Studenții s-au declarat încântați de experiențele avute pe perioada excursiei.

”A fost foarte interesant, iar eu personal am apreciat câteva unități care pornesc și militează pentru un concept destul de diferit, cea a agriculturii ecologice, pun preț pe o calitate care din păcate nu prea sa regăsește în momentul de fata în piață. Ieșirile de acest fel sunt binevenite, cel puțin pentru mine a fost altceva, am văzut o altă parte a agriculturii”, a spus  Ștefan Dohotariu, student în anul IV la Facultatea de Agricultură a USV Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;