CSM Galaţi – Politehnica Iaşi 31-24. Înfrângere onorabilă pentru ieşeni la malul Dunării

Rugbiștii de la Politehnica Iaşi au pierdut, sâmbătă, cu scorul de 24-31 (14-12), în deplasare, în faţa formaţiei CSM Galaţi, într-un meci din cadrul antepenultimei etape a returului Diviziei Naţionale de Seniori (DNS), competiţie în care elevii pregătiţi de antrenorii Mihai Stuparu și Ioan Iftode evoluează în afara competiţiei, la propunerea Federaţiei Române de Rugby (FRR). Ieşenii au prestat un joc deosebit de curajos în faţa unei echipe care are ca obiectiv promovarea în Liga Naţională la finalul acestui sezon şi au condus la pauză cu 14-12.În partea a doua a întâlnirii, gazdele au întors soarta meciului în favoarea lor şi s-au impus în final cu scorul de 31-24). Eseurile echipei noastre au fost înscrise de Nicuță, Arariței și Michiduță, cel care a fructificat toate transformările, dar și o lovitură de pedeapsă. Politehnica Iaşi: David, Matei, Vieru-Găină – Vasilache Bișoc – Sandu, Holbocianu, Arăriței – Ilie, Michiduță (căpitan) – Trandaf, Curcan, Nicuță, Husdup – Micu, apoi Goncear, Ojog, Dimitriu, Novac, Bolat, Axânte, Ghinuț și Aghinei. „Chiar dacă ne-au lipsit șase titulari, tot am reușit să facem o partidă bună, pe care am încheiat-o cu șase juniori pe teren. O bună parte din repriza a doua am jucat cu toată linia a III-a alcătuită numai din juniori. Poate că am fi câștigat meciul dacă am fi ținut mai multă vreme titularii pe teren, dar am decis să le dăm și juniorilor ocazia să bifeze cât mai multe minute, așa cum am procedat și la alte meciuri”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul Mihai Stuparu. Pentru ieşeni, meciul de la Galaţi a fost ultimul din actuala ediție a DNS, în care a fost acceptată din retur. Reamintim că, săptămâna trecută, Politehnica Iaşi a jucat în devans, tot în deplasare, cu Grivița Roşie Bucureşti (scor 18-20), iar meciul din penultima etapă, cu CSU Alba Iulia, a fost anulat.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;