Primăria a început efectuarea anchetelor sociale la beneficiarii subvenției pentru căldură

Municipalitatea ieșeană a început efectuarea anchetelor sociale la imobilele pentru care a fost aprobat ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie. Acțiunea este făcută de către angajații Direcției de Asistență Socială (DAS) Iași, la un interval de șase luni (de două ori pe an), conform prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, informează Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iași.

Anchetele sociale vor avea lor luni și marți, în intervalul orar 13.00 – 16.00, miercuri și vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.00, respectiv joi, în intervalul orar 8.30 – 12.00. Beneficiarii au obligația de a permite efectuarea anchetei sociale și a verificării documentelor, iar refuzul poate duce la încetarea dreptului.

Până la sfârșitul lunii ianuarie au fost primite un număr de 3.102 cereri, pentru care au fost aprobate un număr de 3.054 ajutoare.

 

CONDIŢII DE ACORDARE

 

  1. Limitele de venituri:

1.1. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat:

– 0 – 1.386 lei/membru de familie pentru familii

– 0 – 2.053 lei pentru persoana singură

* Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, nu mai mult de consumul lunar efectiv, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

Valorile ajutoarelor stabilite conform venitului net pe membru de familie:

Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) Compensare procentuală (%) Ajutor maxim (lei) Sumpliment lunar pentru energie (lei)
până la 200 100% 10
200.1- 320 90% 10
320.1-440 80% 10
440.1-560 70% 10
560.1-680 60% 10
680.1-920 50%   10
920.1-1.040 40%   10
1.040.1-1.160 30%   10
1.160.1-1.280 20%   10
1.280.1-1.386 10%   10
În cazul persoanei singure
1.280.1-2.053 10%   10

 

1.2. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, lemne sau combustibili solizi:

– 0 – 1.386 lei/membru de familie pentru familii

– 0 – 2.053 lei pentru persoana singură

* Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din valoarea de referință stabilită funcție de tipul de încălzire, dar nu mai mult de consumul lunar efectiv.

AJUTOR PENTRU GAZE NATURALE
Valoare de referință (ajutor maxim lunar) 250 lei
Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) Compensare procentuală (%) Ajutor maxim (lei) Supliment lunar pentru energie (lei)
până la   200 100% 250 10
200.1 320 90% 225 10
320.1 440 80% 200 10
440.1 560 70% 175 10
560.1 680 60% 150 10
680.1 920 50% 125 10
920.1 1.040 40% 100 10
1.040.1 1.160 30% 75 10
1.160.1 1.2.80 20% 50 10
1.280.1 1.386 10% 25 10
În cazul persoanei singure
1.280.1 2.053 10% 25 10
AJUTOR PENTRU ENERGIE ELECTRICĂ
Valoare de referință (ajutor maxim lunar) 500 lei
Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) Compensare procentuală (%) Ajutor maxim (lei) Supliment lunar pentru energie (lei)
până la   200 100% 500 30 (70)
200.1 320 90% 450 30 (70)
320.1 440 80% 400 30 (70)
440.1 560 70% 350 30 (70)
560.1 680 60% 300 30 (70)
680.1 920 50% 250 30 (70)
920.1 1.040 40% 200 30 (70)
1.040.1 1.160 30% 150 30 (70)
1.160.1 1.280 20% 100 30 (70)
1.280.1 1.386 10% 50 30 (70)
În cazul persoanei singure
1.280.1-2.053 10% 50 30 (70)
În situația în care singura sursă de energie utilizată este energie electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună
 

AJUTOR PENTRU COMBUSTIBILI SOLIZI SAU PETROLIERI

Valoare de referință (ajutor maxim lunar) 320 lei
Venit net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure (lei) Compensare procentuală (%) Ajutor maxim (lei) Supliment lunar pentru energie (lei)
până la   200 100% 320 20
200.1 320 90% 288 20
320.1 440 80% 256 20
440.1 560 70% 224 20
560.1 680 60% 192 20
680.1 920 50% 160 20
920.1 1.040 40% 128 20
1.040.1 1.160 30% 96 20
1.160.1 1.280 20% 64 20
1.280.1 1.386 10% 32 20
În cazul persoanei singure
1.280.1 2.053 10% 32 20

 

  1. Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere se depun, însoţite de actele doveditoare privind identitatea, veniturile şi starea de proprietate/închiriere/folosinţă, la sediul Direcţiei Sociale Iaşi, str. Mitropolit Varlaam, nr. 54, în zilele de luni şi marţi, în intervalul orar 8.30 – 12.30, respectiv în ziua de joi, în intervalul orar 12.00 – 16.00.

* Precizăm că nu se iau în calcul la stabilirea venitului total al familiei:

– Sumele provenite din acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei;

– Sumele provenite din acordarea alocaţiei de stat pentru copii;

– Bugetul personal complementar și prestațiile sociale prevăzute de Legea nr.448/2006;

– Bursele şcolare, drepturile acordate pentru copii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, costurile aferente frecventării cursurilor școlare de către elevii din grupuri socioeconomice dezavantajate, ori din învățământul profesional;

– Stimulentul educaţional;

– Sprijinul financiar acordat elevilor beneficari ai programului „Bani de liceu”;

– Veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri;

– Sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale;

– Sumele primite de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu sunt considerate venituri salariale potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;