120 de persoane au participat la prima ediție a pelerinajului “La pas pe colinele sfinte al Iașului” (GALERIE FOTO)

120 de persoane au participat sâmbătă, 9 iulie, la prima ediție a pelerinajului pedestru “La pas pe colinele sfinte ale Iașului”, organizat de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Evenimentul a debutat dimineață, de la ora 7.30, în poiana Mănăstirii Bucium, unde pelerinii au participat la Sfânta Liturghie, după care au pornit în pas de rugăciune pe traseul mănăstirilor Bucium – Piatra Sfântă – Bârnova – Hlincea – Cetățuia, pe o distanţă de aproximativ 19 kilometri. La fiecare din aceste mănăstiri, pelerinii au fost întâmpinați de stareții și viețuitorii așezărilor monahale, le-a fost prezentată istoria mănăstirii și a zonei, cu toții fiind ospătați cu apă, socată sau diverse bucate alimentare pregătite în bucătăria mănăstirii. La prânz, pelerinii au luat masa la Mănăstirea Bârnova.

Reprezentanţii Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor au declarat că „scopul acestui pelerinaj pedestru este de a ne cunoaște pe noi înșine, între noi și pe Dumnezeu. Astfel, călătoria pe jos, însoțită de rugăciune, ne va ajuta să ne desprindem pentru puțin timp de tehnologie și să ne depărtăm de tentațiile lumii, aducând totodată un beneficiu vital pentru sănătate. Mersul a fost însoțit de Rugăciunea lui Iisus – «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» -, iar la popasurile făcute pe parcursul pelerinajului s-a citit o catismă din Psaltire. Pelerinajul devine, astfel, o mărturisire de credință pentru cei care vor ieși în calea pelerinilor și un îndemn de a face un exercițiu pentru cunoaștea lui Dumnezeu”.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;