Muzică rock exclusiv ieșeană, la acest sfârșit de săptămână, pe dealul Buciumului, în Pietrărie

 

Sâmbătă, 10 septembrie, și duminică, 11 septembrie, în parcul Enduro Ranch din satul Pietrărie (comuna Bârnova) va avea loc Underground Rock Festival, Music and Arts, Iași – URF .3 level up, eveniment care include activități diverse și de interes pentru publicul larg care nu se vor desfășura doar pe scenă ci și în zona Arts and Crafts.

Manifestarea de încurajare a debutului în rock și de susținere a artiștilor rock din Iași, care a început în noiembrie 2020 și a continuat cu două ediții în 2021, revine cu serile dedicate trupelor din Iași după ce în luna iulie secțiunea „Debut Rock” din cadrul URF .3 summer edition a adunat pe scenă 5 (cinci) trupe de copii și adolescenți care au interpretat piese proprii și nu doar cover-uri. Creativitatea și dorința de a încuraja artiștii în devenire să caute forme noi de exprimare prin muzica rock caracterizează spiritul URF.

Astfel, sâmbătă 10 septembrie, între orele 19.00 și 22.00, pe scenă vor urca trupele: KRÖM, Molten Skin, Beauty and The Rat, Era Divina. Trupa KRÖM a fost prezentă la secțiunea „Debut Rock” într-o ediție anterioară a Festivalului iar trupa Molten Skin a fost prezentă chiar la prima ediție „pandemică”, într-o altă formulă.

Duminică 11 septembrie, între orele 19.00 și 22.00, pe scenă vor urca trupele: AltLut, BELZEDUH, Inside. Trupa AltLut a fost prezentă la secțiunea „Debut Rock” în ediții anterioare ale URF Iași.

Biletele de intrare sunt împărțite pe categorii, astfel: sâmbătă 10 septembrie – 50 de lei, duminică 11 septembrie – 50 de lei; Acces general – ambele zile – 90 de lei Copiii între 6 și 18 ani (însoțiți de cel puțin un părinte / tutore) au reducere de 50% la biletul acces general doar la fața locului. Copiii sub 6 ani pot fi afectați de zgomot, căldură și mediul specific adulților iar organizatorii nu recomandă prezența acestora la eveniment.

Iar cine are un selfie în telefon de la Rock’N’Iasi (de la orice ediție) are și 50% reducere la biletul URF .3 level up, la fața locului.

“Underground Rock Festival, Music and Arts, Iași” este un festival care nu primește finanțare de la vreo instituție publică sau de la vreo corporație iar artiștii sunt plătiți din contribuția publicului spectator și prin efortul propriu al organizatorilor.

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;