Carte de condoleanțe deschisă la Primărie în memoria Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord

Ieșenii care doresc să aducă un ultim omagiu Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt așteptați la sediul Primăriei Municipiului Iași, în holul central, pentru a se reculege și a lăsa un mesaj de condoleanțe, anunță Biroul de presă al Primăriei într-un comunicat. Potrivit reprezentanților municipalității, mesajele scrise de ieșeni vor fi colectate și trimise Ambasadei Regatului Unit la București.

În urma decesului Majestății Sale Elisabeta a II-a, primarul Mihai Chirica a postat un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare, în care își exprimă regretul cu privire la trecerea în neființă a “unuia dintre cei mai longevivi și îndrăgiți suverani ai lumii”.

“Vestea decesului Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ne-a așternut tristețe în suflete, cu toții fiind marcați de trecerea la cele veșnice a unuia dintre cei mai longevivi și îndrăgiți suverani ai lumii. Părerea de rău este cu atât mai mare cu cât noi, românii, suntem atașați de valorile și principiile monarhiei, instituție care a făurit România Mare. Din Iaşi, Oraş Regal decretat de Familia Regală a României, transmit, din partea comunităţii ieşene, sincere condoleanţe Casei Regale şi poporului britanic pentru tristele momente prin care trec acum la pierderea acestui mare suveran!”, se arată în postare.

 “Să ne reculegem în aceste zile triste, îndreptându-ne rugăciunile întru odihna sufletului Reginei Elisabeta a II-a, purtându-i veșnica amintire a generozității și bunătății sale. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, se arată în mesajul postat de primarul Mihai Chirica pe rețelele de socializare.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a încetat din viața pe 8 septembrie, la Castelul Balmoral, la vârsta de 96 de ani, după o domnie de 70 de ani.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;