Tag Archives: buget

Echipamente de ultimă generaţie la Spitalul Clinic de Coppii „Sfânta Maria”

Blocul Operator din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi va fi dotat cu echipamente de anestezie şi monitorizare de ultimă generaţie, informează Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Potrivit documentului, unitatea medicala ieşeană a finalizat un nou proiect, în calitate de partener, cu Ministerul Sănătăţii, obţinând finanţare prin Banca Mondială. “Valoarea noilor echipamente medicale este...

Bugetul municipiului Iaşi pentru anul 2017 a fost aprobat

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, cu majoritate de voturi, proiectul de buget al municipiului Iaşi pentru anul 2017. În favoarea proiectului de hotărâre au votat consilierii PSD, ALDE, PMP şi consilierul independent Andrei Postolache, în timp ce reprezentanţii PNL s-au abţinut de la vot, aceştia motivându-şi decizia prin aceea că nu le-au fost acceptate mai multe amendamente la buget. În schimb, în...

În cartierul Păcurari va fi înfiinţată o substaţie de Ambulanţă

În urma unui amendament propus de consilierii locali ai PMP, în cartierul Păcurari va fi înfiinţată în acest an o substaţie de Ambulanţă, menită să deservească locuitorii din zona de nord a municipiului. Alături de propunerea privind majorarea bugetului destinat finanţării proiectelor prevăzute în Legea nr. 350/2006, cu prioritate pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, amendamentul privind înfiinţarea substaţiei de Ambulanţă din Păcurari,...

A fost aprobat bugetul judeţului Iaşi

Întruniţi sâmbătă, 1 aprilie, în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat cu majoritate de voturi bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Iaşi pentru anul 2017. În favoarea bugetului propus de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) au votat reprezentanţii PSD, ALDE, PMP şi UNPR, în timp ce consilierii PNL s-au abţinut de la vot. Aceştia şi-au argumentat decizia prin faptul că bugetul din acest an nu include sume consistente...

Primarul Mihai Chirica va prezenta oamenilor de afaceri din Iași proiectul de buget

Joi, 16 martie, de la ora 14.00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi este programată şedinţa Consiliul Economic Consultativ, structură înfiinţată la finalul anului trecut, ca urmare a colaborării dintre CCI şi Primăria Municipiului Iaşi şi care are ca scop stabilirea unui cadru de dialog constant între antreprenori şi municipalitate. În cadrul Consiliului Economic Consultativ, mediul de afaceri are posibilitatea de a semnala problemele...

În premieră, bugetul din acest an al Iaşului se va baza exclusiv pe fondurile proprii

Iaşul va avea în acest an un buget în care ponderea dezvoltării prin fonduri proprii va fi una dominantă, sumele alocate în acest sens pentru investiţii urmând să fie asigurată exclusiv din fonduri proprii, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. Astfel, potrivit proiectului de buget, la capitolul venituri totale este prevăzută suma de 664 de milioane de lei, în timp ce la capitolul cheltuieli este alocată suma de...

ANITP relansează cererea de proiecte pentru sprijinirea victimelor traficului de persoane

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) va relansa, în data de 30.01.2017, cererea de proiecte pentru finanţarea asistenţei directe acordată traficului de persoane. Cererea de proiecte se adresează organizaţiilor neguvernamentale de profil, înfiinţate şi licenţiate conform reglementărilor în vigoare, şi pune la dispoziţie un buget de 1.200.000 CHF pentru finanţarea a minim 2 proiecte, pentru o perioadă de maxim 12 luni. Finanţarea...

Învățământul ieșean, în atenția municipalității

Primarul Mihai Chirica a avut astăzi, 26 ianuarie, o întrevedere cu directorii liceelor, școlilor generale și grădinițelor din municipiul Iași, pentru a afla care sunt necesitățile de finanțare ale unităților de învățământ. La eveniment a participat și prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspectorul școlar general al județului Iași. „Am vrut să am o întâlnire cu directorii unităților de învățământ din municipiul Iași, mai ales că ne...

Sălile de operaţie de la Spitalul “Dr. C. I. Parhon”, modernizate cu fonduri de la bugetul local

Primăria va aloca de la bugetul local suma de 3,5 milioane de euro pentru modernizarea sălilor de operaţie şi a unităţii de Anestezie şi Terapie Internsivă (AT) din cadrul Spitalului Clinic “Dr. C. I. Parhon”, precum şi pentru lucrările de modernizare a etajelor 4 şi 5 ale Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi. Supunerea spre dezbatere şi aprobare a sumelor necesare pentru fiecare dintre aceste investiţii va avea loc joi, 29 decembrie, în...

Proiectul de buget al municipiului Iaşi pentru anul 2017 a intrat în dezbatere publică

Schiţa de buget al municipiului Iaşi pentru anul 2017 poate fi consultată începând de miercuri, 28 decembrie, timp de 30 de zile, de către cetăţeni, care cu această ocazie vor putea exprima propunerile privind modificarea, prin adăugarea sau eliminarea unor sume prevăzute în proiect. Ieşenii pot consulta proiectul de buget la centrele de cartier ale Primăriei, precum şi la centrul de informare pentru cetăţeni, situat în spatele sediului municipalităţii....
;