Tag Archives: concerte

Programul ediţiei din acest an al FIE, aprobat de Consiliul Local

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat vineri, 5 mai, cu majoritate de voturi, programul ediţiei din acest an al Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), eveniment programat în perioada 9 mai – 9 iunie la Iaşi. În favoarea proiectului de hotărâre au votat consilierii PSD, ALDE şi PMP, în timp ce reprezentanţii PNL au votat împotrivă. Aceştia din urmă şi-au argumentat votul prin aceea că în proiectul...

Cinematografele din oraş au intrat în proprietatea Primăriei

Municipalitatea ieşeană a câştigat definitiv în instanţă dreptul de proprietate asupra cinematografelor Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului. Astfel, după ce în luna aprilie 2016, Curtea de Apel Iaşi a dat câştig de cauză Primăriei municipiului Iaşi în procesul deschis împotriva Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF), în această săptămână, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins recursurile înaintate...

Ieşenii, invitaţi la “Magia Sărbătorilor la Palatul Roznovanu”

În fiecare zi de sâmbătă și duminică din perioada 3 – 18 decembrie, între orele 17.00 și 19.00, ieşenii sunt aşteptaţi în Sala Mare a Palatului Roznovanu (sediul Primăriei) la “Magia Sărbătorilor la Palatul Roznovanu”!, eveniment care include momente artistice deosebite, prilejuite de Sărbătoarea Crăciunului. Programul evenimentelor din cadrul ediţiei din acest an a “Magiei Sărbătorilor la Palatul Roznovanu” este următorul:...

”Iașul medieval” – cinci zile de poveste, cu personaje și obiceiuri de mult apuse

Timp de cinci zile, ieșenii au posibilitatea de a lua parte la o serie de evenimente și concerte cu specific istoric, incluse în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului ”Iașul medieval”. Astfel, în perioada 24- 28 iunie, esplanada din fața Palatului Culturii va fi animată de cavaleri medievali, concerte, jonglerii cu foc, ateliere ale meșteșugarilor și dansuri medievale. De asemenea, pe lângă faptul că meșteșugarii vor putea fi admirați în...

Începe FIE 2015

Vineri, 22 mai, va debuta la Iași cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației (FIE), eveniment organizat de Primăria Municipiului Iași și Fundația ”Iași – Capitală Culturală Europeană”, împreună cu partenerii instituționali tradiționali, care propune, timp de zece zile, sute de evenimente de muzică, film, dans, animație stradală, expoziții, ateliere și concursuri. În fiecare zi, din Copou și până la Palatul Culturii,...

Vino la Black Friday în Iulius Mall Iași: concerte What’s UP și Delia, promoții și premii cool

Black Friday la Iulius Mall Iaşi: o singură zi, zeci de magazine şi sute de promoţii. Vineri, 21 noiembrie 2014, Iulius Mall îi aşteaptă pe împătimiţii de shopping cu un program prelungit, de la 9 dimineaţă până la miezul nopţii. Vor avea parte de promoţii care ajung chiar şi până la 80%, de show-uri live cu What’s UP şi Delia, dar şi de surprize şi premii cool cu Daniel Buzdugan, gazda evenimentului. De Black Friday, magazinele din Iulius Mall...

O nouă ediție a ”Nopții Albe” a Iașului

Primăria municipiului Iaşi organizează în perioada 18-19 octombrie cea de-a V-a ediţie a ”Nopţii Albe”, eveniment dedicat Iaşului de altă dată. Manifestarea, care se va desfășura începând cu ora 19.00 în fiecare din cele două zile, îşi propune să reînvie farmecul unei perioade exuberante şi să pună în valoare clădirile şi monumentele simbol ale oraşului, ce au avut un rol esenţial în prima parte a secolului al XX-lea. ”Farmecul şi...

Iulius Mall Iași te trimite la cele mai cool concerte din Europa: Enrique Iglesias, One Republic și James Blunt

Ştii unde vei merge după shopping? IULIUS MALL IAȘI a pregătit destinaţii de senzaţie pentru relaxarea de după sesiunile de cumpărături. Trei clienţi norocoşi îşi vor vedea visul împlinit, pentru că vor ajunge în cele mai frumoase oraşe ale Europei, la concertele: Enrique Iglesias, One Republic şi James Blunt. Cei care au visat să ajungă la Paris, Barcelona sau Londra au acum o cale directă către destinaţiile lor favorite.În perioada 10 –...

Caravana auto, concerte și demonstrații de navomodele, în week-end, la Palas

La Palas, finalul de săptămână va aduce nenumărate motive de relaxare şi bună-dispoziţie pentru clienţii veniţi la cumpărături: spectacol de muzică în aer liber, târg auto, demonstraţii de navomodele şi aeromodele, teatru de păpuşi, concert al Filarmonicii Iaşi şi multe altele. În perioada 18 – 25 iunie 2014, Galeria de la parterul Palas Mall (intrarea dinspre Subway) va găzduiexpoziţia de artă contemporană „România – Spania. Două...

Acțiuni organizate de Primăria municipiului Iași cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă din acest an, municipalitatea ieşeană a pregătit o serie de evenimente pentru toate gusturile. Pe lângă ”Târgul de Crăciun”, care are loc pe pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt, între Primărie și Catedrala Mitropolitană, în această perioadă sunt programate mai multe expoziţii, spectacole, conferinţe, concerte, târguri de artă, dar şi spectacole în cartiere. La sfârșitul săptămânii trecute, respectiv...
;