Tag Archives: conferinta

Preotul Paul Jannakos din Chicago, specialist în adicţii, invitat la conferinţa „Adicţii, tămăduire şi spiritualitate ortodoxă”

Departamentul de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții, în parteneriat cu Departamentul de Misiune pentru tineret din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, organizează duminică, 7 mai, de la ora 19.00, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iaşi, conferinţa „Adicţii, tămăduire şi spiritualitate ortodoxă”, un nou eveniment din seria „Ne vedem la Mitropolie”. Invitatul întâlnirii va fi preotul Paul Jannakos,...

La Iaşi debutează astăzi cea de-a XII-a ediţie a PDI, cea mai mare conferinţă de dermatologie din sud-estul Europei

Luni, 24 aprilie, la Iaşi debutează cea de-a XII-a ediție a evenimentului Primăvara Dermatologică Ieșeană (PDI), manifestare națională cu participare internațională care și-a ocupat demult locul pe harta evenimentelor medicale de elită. PDI este cea mai mare conferință de dermatologie din sud-estul Europei. Evenimentul, inițiat în urmă cu 12 ani de către prof. univ. dr.  Daciana Brănișteanu, cadru didactic la Universitat6ea de Medicină şi Farmacie...

Mai puțin de o treime dintre manageri au un plan de acțiune pentru combaterea stresului ce afectează productivitatea companiilor

Conferința Work Wellbeing propune o serie de instrumente pentru îmbunătățirea stării de bine a oamenilor la lucru și, implicit, a eficienței acestora. Vineri, 7 aprilie, în Palas, practicieni din HR, manageri, antreprenori, coordonatori de echipe, psihologi și profesioniști din diferite domenii participă ca speakeri în cadrul Work Wellbeing Conference – un eveniment unic în zona Moldovei, unde împărtășesc strategii care să ajute companiile...

Primăvara Dermatologică Ieșeană aduce în Capitala Moldovei lectori renumiți din peste zece țări

De 11 ani, Primăvara Dermatologică Ieşeană (PDI), manifestare ştiinţifică naţională cu participare internaţională, reuneşte specialişti de renume, medici, rezidenţi, farmaciști, asistenți medicali şi studenţi care doresc să afle ultimele noutăţi în domeniu. Iniţiativa evenimentului aparţine prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, de la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, șeful Clinicii...

„De la UNTOLD la Hristos” – conferinţă în Sala “Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan

Comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” organizează joi, 30 martie, începând cu ora 18.00, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblul Mitropolitan din Iaşi, o conferinţă susţinută de Sorin şi Diana Gadola din Cluj-Napoca. După multe căutări spirituale, aceştia L-au redescoperit pe Hristos, iar din acel moment povestea vieţii lor se numeşte „De la UNTOLD la Hristos”, parcurs în care au susţinut diverse conferinţe, vorbind tinerilor...

Peste 2.000 de medici, prezenţi le ediţia din acest an a Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare

Aproximativ 2.000 de medici din diferite specialităţi (fizioterapeuţi, psihologi, audiologi şi asistenţi medicali) vor participa  în acest an, în format fizic şi online, în perioada 27 martie – 3 aprilie, la Zilele Spitalului Clinic de Recuperare, manifestare de prestigiu, devenită deja tradiţională. Potrivit organizatorilor punctul central al ediţiei din acest an a manifestării îl constituie Conferinţa “Paradigme în recuperarea medicală”, ...

Viitorul digitalizării în România, dezbătut în cadrul unei conferințe organizată de Universitatea Tehnică

Peste 300 de participanți au dezbătut viitorul digitalizării în România și pașii care trebuie făcuți în această direcție, în cadrul conferinței „Transformare Digitală pentru Antreprenori”, desfăşurată în această săptămână la Iaşi. Evenimentul a făcut parte din inițiativa Digital Innovation Zone, singurul hub european de inovare digitală (EDIH-European Digital Innovation Hub) din Regiunea Nord-Est a României. Acesta a fost format de un...

Conferință susținută de istoricul Armand Goșu la Muzeul Unirii

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Editura „Polirom” și Revista „Timpul”, organizează joi, 23 martie, de la ora 18.00, Conferința „Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei: cauze, evoluție, pericole”, susținută de Armand Goșu. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe dedicată volumului „Putin, obsesia imperiului”, publicat la Editura „Polirom”. Armand Goșu predă din 2004...

Laviniu Lăcustă a fost reales în funcţia de preşedinte al USLIP Iaşi

La Hotelul Unirea a avut loc sâmbătă, 18 martie, Conferinţa Judeţeană a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a organizaţiei pentru următorii cinci ani. În funcţia de preşdinte al USLIP Iaşi a fost reales Laviniul Lăcustă, iar ca vicepreşedinţi Ion Ivaşcu şi Dan Chicaia, iar ca secretar executiv Marinela Bejenaru. De asemenea, în cadrul conferinţei au fost aleşi...

“Caravana cunoaşterii” ajunge vineri la Iaşi

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa vineri, 3 martie, la Iaşi, la Conferința cu titlul „Planul Național Strategic 2023-2027” (PNS), eveniment în cadrul campaniei “Caravana cunoaşterii”, iniţiată de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, care se adresează fermierilor, organizaţiilor societăţii civile şi partenerilor economici, sociali şi de mediu din judeţul Iaşi. “Caravana Cunoașterii este...
;