5:13 pm - Sunday April 20, 1186

Tag Archives: Consiliul Local

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Iaşi, aprobat de CLM

După mai bine de un an de dezbatere publică, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) a fost aprobat, cu unanimitate de voturi, marţi, de consilierii locali ieşeni. Elaborat conform documentelor europene, dar şi în concordanţă cu legislaţia naţională, PMUD se referă la perioada 2016 – 2030 şi acoperă Polul de Creştere Iaşi format din municipiul Iaşi, 13 comune şi cinci localităţi cu cu titlul de membru observator în Zona Metropolitană Iași...

CLM a aprobat valoarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2017

Întruniţi joi, 29 decembrie, în ultima şedinţă ordinară din acest an, consilierii locali ieşeni au aprobat cu unanimitate de voturi valoarea impozitelor şi taxelor locale precum şi a celorlalte sume care se fac venit la bugetul local pentru anul 2017. În cadrul acestui punct de pe ordinea de zi a întâlnirii, reprezentaţii PNL au propus introducerea unor amendamente vizând reducerea impozitului pe clădiri rezidenţiale pentru persoanele juridice de la...

Aleşii locali au dat “undă verde” înfiinţării “Poliţiei Călare”

Cu 18 voturi pentru şi şase abţineri (ale reprezentanţilor PNL), consilierii locali au aprobat marţi, 15 noiembrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Poliţiei Locale Iaşi. În urma aprobării proiectului de hotărâre, organigrama instituţiei s-a mărit cu şase posturi noi, pe care urmează să fie încadrate, în cel mai scurt timp, şase persoane, care vor activa în...

Elevii de la „Negruzzi” au fost fost consilieri locali pentru o zi

În jur de 30 de elevi de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” au învățat în această săptămână cum se ia decizia publică la nivel local într-o manieră inedită. În cadrul unui proiect de educație civică susținut la Iași în perioada 31 octombrie – 5 noiembrie de Fundația Friedrich Ebert România, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Municipal Iași, elevii au luat locul consilierilor locali reali, înțelegând astfel procesul...

Municipalitatea va aloca suma de 270.000 de lei pentru înființarea Poliției Călare

Printre cele mai importante puncte aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal (CLM) Iași, programată joi, 29 septembrie, începând cu ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, se numără rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Iași, precum și repartizarea excedentului bugetar al municipiului. După cum a anunțat primarul Mihai Chirica, de rectificarea bugetară, în valoare de 15 milioane de lei, vor beneficia, în...

Mai multe proiecte de hotărâre importante aflate pe ordinea de zi a ședinței CLM, blocate de PNL

Mai multe proiecte de hotărâre care necesitau votul a cel puțin două treimi din numărul total al consilierilor locali pentru a putea fi aprobate, aflate pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 31 august, a Consiliului Local Municipal (CLM) Iași, au fost amânate pentru o o dată care urmează să fie stabilită ulterior, din cauza părăsirii sălii de ședință de către reprezentanții PNL. În urma părăsirii sălii de către consilierii liberali, mai...

Peste 50 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 31 august, a Consiliului Local al municipiului Iași

În cadrul ședinței de miercuri, 31 august, consilierii locali ieșeni urmează să dezbată și supune spre aprobare un număr de peste 50 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante dintre acestea se numără aprobarea rectificării bugetului local, măsură în urma căreia fondurile destinate inițial învățământului preuniversitar vor fi suplimentate cu circa un milion de euro. Printre unitățile de învățământ care vor primi bani la rectificare...

CLM a aprobat împrumutul în valoare de 15 milioane de euro în vederea achiziționării de autobuze noi

Întruniți în prima ședință ordinară din actualul mandat, consilierii locali ieșeni au aprobat vineri, 15 iulie, cu majoritate de voturi, contractarea de către municipalitate a unui credit în valoare de 15 milioane de euro, de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în vederea achiziționării unui număr de 75 de autobuze noi, cu normă de poluare Euro 6, podea joasă și dotate cu aer condiționat, sistem de supraveghere video și rampe...

Consilierii locali au respins achiziționarea de către Primărie a ”Casei Racoviță”

Întruniți vineri, 15 iulie, în ședință ordinară, consilierii locali au respins proiectul de hotărâre privind achiziționarea de către Primărie a imobilului situat în Bulevardul Carol I nr. 26, în care în prezent își desfășoară activitatea Centrul Cultural Francez (CCF) din Iași. Fiind o hotărâre care făcea referire la patrimoniu, pentru a putea trece, aceasta avea nevoie de votul a două treimi dintre consilieri, respectiv 18 voturi. Supus la...

Mihai Chirica a depus jurământul în calitate de primar al orașului

În prezența prefectului Marian Grigoraș, vineri, 24 iunie, în Sala Mare a Primăriei a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Local al Municipiului (CLM) Iași, rezultat în urma alegerilor din 5 iunie. În urma alegerilor desfășurate la începtul lunii în județul Iași, PSD a obținut în Consiliul Local Municipal (CLM) Iași 14 mandate de consilier local, PNL – opt mandate, ALDE – două mandate, PMP – două mandate, în timp ce un mandat...
;