Tag Archives: cultura

Indonezia, interesată de schimburi economice şi culturale cu Iașul

Aflat în vizită la Iași, ambasadorul Indoneziei în România, Excelenţa Sa Diar Nurbintoro, s-a întâlnit joi, 10 aprilie, la Palatul Roznovanu, cu viceprimarul Mihai Chirica. În cadrul întrevederii, cei  doi oficiali au discutat, în principal, despre situaţia economică a Iaşului şi a întregii Regiuni de Nord-Est, un alt punct de interes pentru delegaţia din Indonezia reprezentându-l viaţa  culturală şi educaţională a municipiului Iaşi, Excelenţa...

Dezbatere privind desemnarea Iașului drept ”Capitală Culturală Europeană” în anul 2021

Fundaţia ”Iaşi – Capitală Culturală Europeană” a organizat în această săptămână,  în Sala Mare a Primăriei, dezbaterea intitulată ”Ideator Iaşi 2021“, care a avut ca scop rolul industriilor creative în dezvoltarea comunităţii locale. Punctul central al dezbaterii a fost susţinut de Valentina Montalto, consilier pentru Afaceri Europene, cercetător în cadrul firmei de consultanţă ”KEA European Affairs”. Întâlnirea a făcut parte...

Valori ale culturii şi artei populare româneşti, la Şcoala Gimnazială ,,Elena Cuza” din Iaşi

În preajma sărbătorilor de iarnă, elevii claselor pregătitoare şi cei din clasa I A de la Şcoala Gimnazială ,,Elena Cuza” din Iaşi, coordonaţi de dnele prof. Argentoianu A., Murariu L., Ciobănică C. şi Oanea O., au desfăşurat o activitate ce a constat în confecţionarea de decoraţiuni specifice anotimpului alb din materiale din natură. Acţiunea face parte din proiectul ,,Valori ale culturii şi artei populare româneşti dezvăluite copiilor”,...

A fost finalizat proiectul privind dezvoltarea rețelei rutiere în zona culturală, istorică și turistică a municipiului Iași

În prezența viceprimarului Mihai Chirica, în Sala Mare a Primăriei a avut loc miercuri, 20 noiembrie, conferința de închidere a proiectului privind dezvoltarea rețelei rutiere în zona culturală, istorică și turistică a municipiului Iași, implementat de Primăria municipiului Iași în perioada 17.09.2010 – 16.11.2013, proiect cofinanțat din FEDR prin POR, Axa 1 – “Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli de creștere”, DMI –...

Cel mai important și mai longeviv eveniment științific dedicat patrimoniului național debutează luni, la Iași

Luni, 14 octombrie, va avea loc deschiderea Simpozionului Național “Monumentul-Tradiție și Viitor”, organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Muzeul Unirii, Iași și Biblioteca Academiei Române. La eveniment vor fi prezenți Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului, Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,...

O nouă ediție a acțiunii ”Pelerin la Iași”

Centrul de Informare Turistică Iași, împreună cu Asociația ”STEP in Tourism”, organizează o nouă ediție a acțiunii  “Pelerin la Iași”. Evenimentul are loc în cadrul programului de internship „Pelerin la Iași”, ediția a III-a, organizat de Primăria municipiului Iaşi, prin Centrul de Informare Turistică, împreună cu Asociaţia ”STEP in Tourism”, în perioada 2 – 16 octombrie 2013. La acțiune participă studenţi de la Universitatea...

Primăria va finanța și în acest an cultura scrisă și proiectele inițiate de organizațiile neguvernamentale

Primăria municipiului Iași a, lansat programul anual de finanţare a proiectelor din domeniul culturii scrise, în conformitate cu prevederile Legii nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003, republicată, şi cu cele ale Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Selecţia proiectelor din domeniul culturii scrise care vor primi finanţare...

Adi Cristi, noul director al Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași

Patronul cotidianului 24:Ore, poetul, scriitorul și jurnalistul Adi Cristi, a fost numit în această săptămână în funcția de director al Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași. Adi Cristi a fost instalat în funcție de conducerea Primăriei, după ce fostul șef al instituției, Nichita Danilov, a fost numit, recent, la șefia Institutului Cultural Român (ICR) de la Chișinău. Numirea scriitorului Adi Cristi în funcția de director al...
;