6:00 am - Monday January 20, 2020

Tag Archives: investitii

Chirica: Bugetul Iaşului în 2019 va fi mai mic cu 28 de milioane de lei faţă de anul trecut

Primarul Mihai Chirica a declarat astăzi că, în ciuda sumei mai mari alocate de la bugetul de stat, veniturile municipiului Iaşi vor fi în acest an mai mici în termeni reali, la fel cum s-a întâmplat şi anul trecut. „Bugetul de venituri este mai mare, pentru că de la 43% s-a dus la 60% din impozitul pe venit pentru autorităţile locale, dar obligaţiile de plată sunt şi mai mari decât această creştere, ceea ce, în fapt, va însemna o scădere reală...

Şase drumuri din judeţul Iaşi vor fi modernizate cu fonduri provenite dintr-un credit de angajament

Pe masa consilierilor judeţeni ieşeni se vor afla, pe ordinea de zi a şedinţei programată săptămâna viitoare, şase proiecte de hotărâre privind modernizarea a şase drumuri judeţene cu o lungime totală de 61 de kilometri, prin credit de angajament. Cea mai mare porțiune de drum (29 kilometri), propusă pentru reparații, este pe DJ  282: Românești – Podu Iloaiei – Popești – Mădârjac, investiția estimată, fiind  de 58.333,224 mii lei....

Program amplu de investiţii în serviciul de salubrizare din municipiu

Primarul Mihai Chirica a anunțat demararea celui mai mare program de modernizare a serviciului de salubrizare, investițiile în acest sector, începute în 2018 și care urmează să fie continuate şi în 2019 de către SC Salubris SA ridicându-se la aproape 28 milioane de lei, fără TVA, cea mai mare sumă alocată în acest scop din istoria operatorului de salubritate. „Prin aceste investiții vrem să modernizăm tot sistemul de management al deșeurilor....

Maricel Popa: Finanţarea autostrăzii A8 va fi inclusă ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat

Într-un comunicat de presă, PSD Iaşi afirmă că proiectul privind construcţia autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş nu a fost omis sau uitat de autorități, acesta fiind prins în planul de dezvoltare al Companiei Naționale de Investiții (CNI). Mai mult, se precizează în document, președintele PSD Iași, Maricel Popa, a solicitat ministerului de resort (Ministerul Transporturilor – n.r.) să prevadă un capitol distinct pentru proiectul autostrăzii....

Primarii din Asociația „Moldova se dezvoltă” cer amendarea proiectului legii bugetului de stat

Primarii celor șapte municipii fondatoare ale Asociației „Moldova se dezvoltă” – Cătălin Flutur (Botoșani), Mihăiță Negură (Câmpulung Moldovenesc), Mihai Chirica (Iași), Dragoș Chitic (Piatra Neamț), Lucian Micu (Roman), Ion Lungu (Suceava) și Ilie Boncheș (Vatra Dornei) –  cer public Guvernului și Parlamentului să manifeste responsabilitate și respect față de nevoia legitimă de dezvoltare a Regiunii de Nord – Est a României...

Amendamentele deputatului Petru Movilă la proiectul bugetului de stat

Deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă a anunţat că va depune amendamente la proiectul bugetului de stat pe anul 2019, publicat de Guvern pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor, document în cadrul căruia la capitolul investiţii, Executivul nu a prevăzut niciun leu pentru începerea lucrărilor la autostrada A8 Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş. „Potrivit reprezentanţilor Guvernului, A8 are prevăzuţi în buget nişte bani pentru reactualizarea studiului...

Iohannis: Iaşul nu merită să ajungă un oraş al investiţiilor mereu promise şi amânate

În cadrul unei ceremonii care a avut loc în această seară la Palatul Culturii, președintele României, Klaus Iohannis, a înmat priamrului Mihai Chirica copia după decretul de promulgare a legii privind declararea municipiului Iaşi drept „Capitală istorică a României”. Cu acelaşi prilej, şeful statului a dat citire decretelor de decorare a unor instituții culturale din Iași, cu prilejul zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române....

A fost lansată „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”

La Iaşi a fost lansată astăzi „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, asociaţie care îşi propune sprijinirea proiectelor de dezvoltare din judeţul Iaşi şi din regiunea Moldovei. Fondatorii asociației sunt profesioniști în domeniile lor – economiști, juriști, antreprenori, geografi, istorici, sociologi etc. din toate cele opt județe ale Moldovei. Potrivit iniţiatorilor, „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” nu va avea caracter politic, ea...

Campania de consultare publică privind bugetul local a fost prelungită

Municipalitatea ieşeană va continua consultarea publică privind elaborarea bugetului local pe acest an până când Legea Bugetului de Stat pe 2019 va fi adoptată de Parlament și promulgată de Președintele României. Începând cu data de 10 decembrie 2018 au fost împărţite 5.000 de chestionare la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi la cele cinci centre de cartier ale Primăriei. Campania de consultare ar fi trebuit să se încheie astăzi, 10 ianuarie...

Proiecte ale Primăriei, în valoare de un sfert de miliard de lei, aprobate de ADRNE

Patru proiecte europene, în valoare de peste 250 de milioane de lei, dintre care trei privind dezvoltarea infrastructurii transportului public în comun și a sistemului alternativ de mobilitate urbană şi un altul care vizează modernizarea rețelei de iluminat public, depuse de municipalitate la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), au obţinut aprobarea, contractele de finanţare urmând să fie semnate în cel mai scurt timp, după care vor fi...
;