12:28 pm - Wednesday October 17, 2018

Tag Archives: meci de verificare

Politehnica Iaşi, egal cu iranienii de la Traktor Sazi

Politehnica Iaşi a remizat miercuri după amiază, scor 2-2 (1-1), cu Tractor Sazi (locul X în prima ligă din Iran), într-un meci amical, disputat la Bolu, golurile formaţiei din Copou fiind reuşite de Danale (min. 41) şi Andrei Cristea (min. 59). Antrenorul Flavius Stoican a început meciul cu o formulă din care au făcut parte jucătorii care au evoluat mai puţin până acum, respectiv: Târnoveanu – Gallego, Grosu, Chelaru, Panţâru – Cracea,...

Prima victorie pentru CSM Politehnica Iaşi în stagiul de pregătire de la Bolu

CSM Politehnica Iaşi a obţinut vineri prima victorie în cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Turcia, câştigând cu scorul de 2-1 (1-0) întâlnirea cu ocupanta locului XI în campionatul Qatarului, formaţia Al Kharaitiyat. Golurile formaţiei din Copou au aparţinut lui Cătălin Ştefănescu (min. 12), după o pasă primită de la Cioinac, şi lui Francisc Cristea (un junior de la LPS Iaşi, aflat în probe) în min. 82, în urma unei pase...

Înfrângere pentru CSM Poli Iaşi în primul meci de verificare al verii

În primul meci de verificare, desfăşurat în cadrul cantonamentului de la Bolu (Turcia), CSM Politehnica Iaşi a pierdut joi după amiază, scor 1-3 (0-1,) cu formaţia Nefci Baku (locul III în prima ligă din Azerbaidjan), echipă calificată în turul întâi preliminar al Europa League, competiţie în cadrul căreia va întâlni (primul meci pe teren propriu, pe 12 iulie) pe maghiarii de la Ujpest Budapesta. Azerii au deschis scorul, în prima repriză, elevii...

Egal în ultimul meci de verificare disputat de CSM Politehnica Iaşi în Antalya

CSM Politehnica Iaşi a încheiat cu o remiză ultimul meci de verificare, disputat în cadrul cantonamentului din Antalya. Marţi după amiază, elevii lui Flavius Stoican au încheiat nedecis, scor 0-0, cu Sandecja Nowy Sącz, formaţie situată pe locul XIV în prima ligă din Polonia. Ieşenii au început partida în formula: Koșelev – Sin, Mihalache, Cioinac, Bădic – Qaka, Chelaru – Platini, Pedro Mendes, Zaharia – Jo Santos. La pauză,...

Victorie categorică înregistrată de CSM Politehnica Iaşi în stagiul de pregătire din Antalya

CSM Politehnica Iaşi a înregistrat duminică după amiază cea de-a doua victorie în cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Antalya, după cu a învins cu scorul de 3-0 (0-0) pe ocupanta lovului VII în campionatul Ucrainei, formaţia Cernomoreţ Odessa. Golurile elevilor lui Flavius Stoican au fost reuşite de Cioinac (min. 52), Frăsinescu (min. 71) şi Jo Santos (min. 85).  Ieşenii au început în formula: Koşelev  – Bosoi, Cioinac,...

Primul eşec pentru CSM Politehnica Iaşi în cantonamentul din Antalya

CSM Politehnica Iaşi a fost învinsă, vineri după amiază, de formaţia poloneză Korona Kielce cu scorul de 2-3 (2-1), în cel de-al treilea meci de verificare din cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Antalya. Ieşenii au deschis foarte repede scorul, prin Kizito (min. 2), care a fructificat o centrare a lui Gavrilă, şi l-au majorat în min. 20, prin acelaşi Kizito, care de această dată a beneficiat de centrarea lui Bosoi. Până la pauză,...

CSM Politehnica Iaşi, o nouă remiză albă cu Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova

CSM Politehnica Iaşi a încheiat seria meciurilor de verificare susţinute în cadrul stagiului de pregătire pe care l-a efectuat peste Prut. Elevii lui Flavius Stoican au terminat joi după amiază la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în compania formaţiei Sheriff Tiraspol, campioana en- titre  a Republicii Moldova. A fost cel de-al doilea test al ieşenlor în compania celor de la Sheriff, încheiat cu acelaşi scor. În prima repriză, Stoican i-a trimis...

CSM Politehnica Iaşi – Sheriff Tiraspol 0-0, în cel de-al patrulea meci de verificare al verii

CSM Politehnica Iaşi a terminat la egalitate, duminică după amiază, scor 0-0, cu Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, în cel de-al patrulea meci de verificare pe care-l efectuează în cadrul stagiului de pregătire de peste Prut. Partida a fost una echilibrată, cu faze de gol la ambele porţi şi cu un ritm de joc foarte bun. CSM Politehnica Iaşi a început meciul în formula: Kelava – Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Tiago – Platini, Cioinac,...

CSM Politehnica Iaşi l-a împrumutat pe Florin Plămadă de la FC Botoşani

CSM Politehnica Iaşi a oficializat duminică împrumutul fundaşului central Florin Plămadă de la FC Botoşani. După cum a anunţat preşedintele executiv al ieşenilor, Florin Prunea, fotbalistul, în vârstă de 25 de ani, care a mai evoluat la Iaşi în sezonul 2014-2015, a semnat o înţelegere până la sfârşitul acestui sezon. În această pauză competiţională, CSM Politehnica Iaşi a reuşit patru achiziţii: Panţîru (Ştiinţa Miroslava), Răuţă...

CSM Politehnica Iaşi, la a doua victorie în stagiul de pregătire din Antalya

CSM Politehnica Iaşi a înregistrat, sâmbătă după amiaza, cel de-al doilea succes în cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Antalya, după ce a învins cu scorul de 2-0 (0-0) pe Vereya Stara Zagora, ocupanta locului 9 în prima ligă din Bulgaria. Golurile formaţiei ieşene au fost reuşite de Andrei Cristea (min. 72), în urma unui penalty obţinut tot de el, şi Boiciuc (min. 78), după o pasă a lui Ţigănaşu. Antrenorul Eugen Neagoe a...
;