Tag Archives: referendum

Programul de lucru cu publicul la Evidența Persoanelor, prelungit şi în zilele referendumului

Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași vine în sprijinul cetățenilor care doresc să își exprime dreptul la vot la referendumul din 6 și 7 octombrie. În acest sens, reprezentanții serviciului au prelungit programul de lucru cu publicul, astfel încât să fie soluționate cu celeritate cererile pentru persoanele care au actul de identitate expirat sau nu dețin acest document (pierdut sau furat)....

Atenţie la valabilitatea actului de identitate în vederea participării la referendumul din 6- 7 octombrie

Având în vedere Referendumul pentru modificarea Constituţiei din perioada 6 – 7 octombrie 2018, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP), instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Iași, anunță cetățenii că exercitarea dreptului de vot se poate face numai în baza unui act de identitate aflat în termen de valabilitate şi în bună stare (nedeteriorat). Astfel, în cazul expirării termenului de valabilitate a actului de...

Consilierii locali PSD nu vor participa la ședința extraordinară a CL

Consilierii locali PSD nu vor participa la ședința extraordinară a Consiliului Local Iași convocată, la inițiativa consilierilor PNL și a celui independent, pentru dimineața zilei de vineri, 29 iulie. Consilierii locali PSD consideră că proiectul de hotărâre inițiat de liberali referitor la organizarea unui „referendum local cu privire la modalitatea prin care ieșenii doresc modernizarea transportului public: contractarea unui credit de la BERD sau accesarea...

Mihai Chirica: Organizarea unui referendum pe un proiect deja adoptat nu ar face decât să întârzie achiziția de autobuze noi

Municipalitatea ieșeană consideră că propunerea consilierilor locali liberali, de organizare a unui referendum privind achiziția de autobuze noi reprezintă un ”demers politicianist și ilegal”, în condițiile în care contractarea creditului în valoare de 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în vederea cumpărării unui număr de 75 de autobuze noi a primit aprobarea majorității aleșilor locali reuniți...

Ieșenii au votat masiv pentru replantarea teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt

În prezența primarului interimar Mihai Chirica și a reprezentanților Asociației ”Iașul Iubește Teii”, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iaşi a avut loc vineri, 25 septembrie, conferința de închidere a campaniei inițiate de autoritățile locale privind replantarea teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Aceasta a constat în realizarea unui sondaj de opinie, în care ieșenii au fost invitați să se exprime în legătură cu măsura de...

Noua lege a educației va fi aprobată în urma unui referendum național

Noua lege a educației urmează să fie supusă unui referendum național, care va fi organizat, cel mai probabil, odată cu alegerile locale, programate în  primăvara anului 2016, a declarat duminică, 21 iunie, la Iași, Vasile Șalaru, secretar de Stat în Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS). El a precizat, într-o conferință de presă, că lucrul la noul act normativ va începe săptămâna viitoare, după care acesta va fi supus dezbaterii...

Preşedinţii şi membrii secţiilor de votare de la referendum nu se îngrămădesc să-şi ridice banii

Preşedinţii şi membrii secţiilor de votare de la referendum, din municipiul Iaşi nu se îngrămădesc să-şi ridice sumele cuvenite prin lege pentru munca prestată cu ocazia desfăşurării scrutinului, din totalul celor circa 1.650 de persoane care trebuia să facă acest lucru, la casieriile Prefecturii prezentându-se până acum doar aproximativ 1.500 dintre aceştia. După cum a declarat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţului...

A fost stabilit programul plăţilor pentru preşedinţii şi membrii secţiilor de votare de la referendum

Conducerea Prefecturii a stabilit programul de derularare a plăţilor către preşedinţii şi membrii secţiilor de votare din judeţul Iaşi, cu ocazia referendumului din 29 iulie. Potrivit subprefectului Bogdan Abălaşi, miercuri, 1 august, la Camera nr. 9 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi sunt aşteptaţi să-şi ridice banii preşedinţii şi membrii secţiilor de votare din municipiul Iaşi de la secţiile de votare nr. 1 şi până la nr....

1.100 de ieşeni şi-au preschimbat cărţile de identitate cu ocazia referendumului

Peste o mie de ieşeni, a căror acte de identitate au expirat, sau care erau în perioada premergătoare expirării duratei de valabilitate, şi-au preschimbat documentele cu ocazia organizării referendumului de la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, după cum a declarat Marius Bodoga, directorul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanei (DLEP), în zilele de sâmbătă, 28 iulie, şi, respectiv, duminică, 29 iulie, instituţia pe care o conduce a eliberat...

Peste 1.300 de forţe de ordine vor asigura, în judeţul Iaşi, buna desfăşurare a referendumului

La referendumul de duminică, 29 iulie, în judeţul Iaşi vor fi deschise 708 secţii de votare, dintre care 236 numai în municipiul Iaşi. După cum a declarat, ieri, prefectul Romeo Olteanu, cele 756.884 buletine de vot vor fi distribuite către primăriile din judeţ vineri, 27 iulie, urmând ca o zi mai târziu, respectiv sâmbătă, 28 iulie, acestea să fie distribuite secţiilor de votare din municipiul Iaşi.  „Locaţiile vor rămâne aceleaşi, cu excepţia...
;