Tag Archives: salarizare

Consilierii de probațiune din județul Iași au intrat în greva foamei

Membrii Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP) – filiala Iași se află începând de ieri în grevă generală, alăturându-se astfel colegilor din județele Arad, București, Bistrița Năsăud, Bihor și Vrancea, care protestează față de „modul injust și discriminatoriu” în care Ministerul Justiției tratează această categorie profesională. „Această formă gravă de protest (greva foamei – n.r.) a fost...

Angajații Poștei Române, în grevă de avertisment

Angajații Companiei Naționale „Poșta Română” s-au aflat miercuri în grevă de avertisment timp de două ore, în semn de protest față de refuzul conducerii de majorare a salariilor. Acțiunea, inițiată de Sindicatul Lucrătorilor din Poșta Română (SLPR), organizație afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), s-a desfășurat în fața  oficiilor poștale din întreaga țară. „Astăzi (miercuri, 20 martie – n.r.), între orele 8 și 10, angajații...

Angajaţii din primării, în grevă de avertisment

Nemulţumiți față de refuzul Guvernului de a găsi soluții pentru majorarea salariilor, angajații din primăriile de comună s-au aflat luni în grevă de avertisment timp de două ore, protestul urmând a fi continuat și în această săptămână, după cum au anunțat reprezentanții Sindicatului Naţional „Solidaritatea Comunelor şi Oraşelor din România” (SCOR). Protestatarii sunt nemulţumiţi în primul rând de discriminarea făcută de Executiv...

Proteste ale grefierilor şi personalului conex din instanţe şi parchete, începând de astăzi, la Iaşi

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL anunţă declanşarea de către personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete, începând cu data de 11 decembrie, a unor acţiuni de protest pe termen nelimitat ca urmare a refuzului Guvernului de soluţionare a revendicărilor înaintate cu privire la salarizarea personalului din cadrul sistemului judiciar. Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul...

Protest pe termen nelimitat al angajaţilor de la CJAS. Activitatea cu publicul, grav perturbată

Angajaţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi vor protesta joi, 2 noiembrie, pe termen nelimitat, în semn de nemulţumire faţă de nivelul actual de salarizare. “Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog și de așteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceștia le au, nu se găsesc soluții. Însă sunt găsite soluții satisfăcătoare și...

Angajaţii CJAS Iaşi s-au aflat luni, timp de două ore, în grevă generală

Angajaţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi s-au aflat luni, 10 iulie, în grevă generală, în semn de nemulţumire faţă de nivelul redus al salariilor. Astfel, între orele 10.00 şi 12.00, angajaţii CJAS Iaşi au întrerupt lucrul cu publicul şi au protestat în faţa şi pe holurile instituţiei. Printre revendicările protestarilor se numără şi deficitul major de personal, existent în acest moment, care are drept consecinţă o...

Greva profesorilor, aproape de final. Sindicatele anunţă astăzi dacă acceptă propunerea Guvernului

Sindicatele din educaţie aşteaptă apariţia în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind creşterea cu 25% a salariilor pentru personalul din învăţământ şi majorarea la 50% începând de anul viitor a primei tranşe prevăzută în noua grilă de salarizare a bugetarilor. Astfel, potrivit actuului normativ care urmează să fie emis de Executiv, salariile cadrelor didactice vor creşte începând din luna iunie cu 1.300 de lei...

Profesorii, pentru a doua zi consecutiv în stradă. “Nu ne mulţumeşte oferta dumneavoastră, domnule prim ministru!”

Pentru a doua zi consecutiv, angajaţii din învăţământul preuniversitar ieşean au protestat miercuri în faţa sediului Prefecturii, nemulţumiţi de oferta înaintată de Guvern la revendicările acestora elkgate de creşterea salariilor.  “Prezenţa celor 3.000 de oameni care protestează din nou, astăzi, la Iaşi, demonstrează că nemulţumirea este foarte mare. Este al doilea protest consecutiv pe care îl organizăm în această săptămână în...

Cadrele medicale din judeţul Iaşi s-au aflat astăzi în grevă japoneză

Membrii Sindicatului Sanitas din judeţul Iaşi s-au aflat miercuri în grevă japoneză, nemulumiţi de neaplicarea legii salarizării bugetarilor. Cadrele medicale s-au prezentat la serviciu purtând banderole albe pe braţ, fără a înceta lucrul. “Revendicările pentru care astăzi salariaţii din sistemul sanitar se află în grevă japoneză sunt legate de faptul că Legea nr. 153/2017, de salarizare a bugetarilor, nu a fost aplicată integral şi vorbim...

Cadrele didactice au protestat din nou, astăzi, în faţa Prefecturii

Aproximativ 2.500 de angajaţi din învăţământul preunversitar, cadre didactice, personal nedidactic şi personal auxiliar, au protestat marţi, timp de două ore, în faţa Prefecturii Iaşi, nemulţumiţi de nivelul de salarizare din sectorul educaţiei. “Solicităm să ni se garanteze de către Guvern, printr-o Ordonanţă de  Urgenţă, salarizarea în învăţământul preuniversitar plecând de la nivelul salariului mediu brut pe economie pe care ar...
;