Tag Archives: servicii

524 de locuri de muncă vacante la Iaşi

În perioada 09 – 16.01.2019, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie un număr de 524 de locuri de muncă vacante, din care 472 pentru persoanele cu studii medii şi 52 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în servicii (249), dintre care 54 în comerţ, 12 în hoteluri şi restaurante, şapte în transporturi şi 176 în alte activităţii...

Realocări bugetare și noi surse de finanțare pentru proiectele de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est (ADRNE) are în acest moment depuse în vederea acordării finanțării un număr de 1.104 proiecte, valoarea totală solicitată de către depunători fiind de 6,1 miliarde de lei. O bună parte dintre proiectele depuse de solicitanţi se află în proces de evaluare, către Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Fondurilor Europene  fiind înaintate 444 de proiecte a căror valoare însumată nerambursabilă...

Iaşul a câştigat titlul de „Emerging City of the Year” la Gala CEE Shared Services and Outsourcing Awards

Municipiul Iași a câştigat titlul de „Emerging City of the Year” la Gala CEE Shared Services and Outsourcing Awards, care a avut loc în zilele de 31 ianuarie și 1 februarie în capitala Poloniei, Varşovia. Iașul a concurat cu Debrecen (Ungaria), Kaunas (Lituania), Košice (Slovacia), Ostrava (Cehia) şi Plovdiv (Bulgaria) la categoria „Orașul anului pentru dezvoltarea industriei IT & Outsourcing din Europa Centrală și de Est (în afara Poloniei)”....

Mijloace și metode de dezvoltare a fermelor mici şi mijlocii

Ȋn data de 15 noiembrie 2017 ora 10.00, la Casa de Cultură „ Mihail Sadoveanu”, Pașcani, va avea loc evenimentul ,,Mijloace și metode de dezvoltare a fermelor mici şi mijlocii”. Acțiunea se adresează fermierilor mici si mijlocii din judeţul Iaşi şi își propune crearea de noi oportunități pentru furnizorii de servicii, utilaje sau de inputuri pentru activitățile din domeniul agricol și conexe. La eveniment vor participa furnizori de servicii,...

Conferinţă regională privind calitatea serviciilor oferite persoanelor cu handicap, organizată la Iaşi

În organizarea Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany, la Iaşi a avut loc marţi, 24 octombrie, Conferința regională “Calitatea serviciilor adresate persoanelor cu dizabilități”, eveniment care a reunit peste 70 de specialiști din domeniul serviciilor sociale din întreaga regiune a Moldovei. Conferinţa a supus dezbaterii subiecte de interes, precum necesitatea dezvoltării de terapii accesibile pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist, necesitatea...

Prefectul Marian Şerbescu, în vizită la instituţiile publice deconcentrate

Prefectul Marian Şerbescu a făcut marţi o vizită la sediul mai multor instituții publice, pentru a verifica personal modul în care acestea îşi desfășoară activitatea. Este vorba despre Direcția de Sănătate Publică, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Direcția Regională de Drumuri și Poduri, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia pentru Finanţarea...

Ştrandul Municipal, principala bază de agrement preferată de ieşeni în luna iulie

În primele două săptămâni ale lunii iulie, încasările la cele trei baze de agrement ale Primăriei, respectiv Ciric, Plaja Nicolina și Ștrandul Municipal au fost de 167.254,5 lei, au anunţat reprezentantanţii municipalităţii. La Ciric, prima jumătate a lunii iulie a adus încasări în valoare de 55.449,5 lei. Cei mai mulți dintre ieșeni au optat pentru intrarea în piscina mare, pentru care au cheltuit 41.806,5 lei. Cea mai aglomerată zi a fost duminică,...

ASRO a aprobat, anulat sau înlocuit o serie largă de standarde

Centrul Zonal ASRO Iași informează că în urma anchetei publice a Asociației de Standardizare din România, din luna ianuarie 2017, au fost aprobate, anulate sau înlocuite o serie largă de standarde, aplicabile într-o listă extinsă de domenii. Modificările astfel efectuate pot fi consultate urmând link-ul http://www.asro.ro/?page_id=1211. Pentru consultanță/achiziție sau orice alte clarificări/detalii, poate fi consultat Centrul Zonal ASRO Iași, din...

Taxa extrajudiciară de timbru, percepută de DLEP, eliminată începând cu 1 februarie 2017

În conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2017 vor fi eliminate, începând cu data de 1 februarie, mai multe taxe pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile, informează Direcţia LOcală de Evidenţă a Persoanei (DLEP) Iaşi. Astfel, vor fi elimate: taxa extrajudiciară de timbru de 5 lei, eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului, eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui, eliberarea...

Ieșenii, invitați să fie alături de copiii cu dizabilități în cadrul campaniei “Inimă Bună”

În această săptămână, Fundația Serviciilor Sociale Bethany invită ieșenii să fie generoși și să se alăture campaniei stradale de strângere de fonduri “Inimă Bună”. Astfel, începând din 6 decembrie, ieşenii pot dona pentru a oferi o ședință de terapie unuia din cei 50 de copii cu dizabilități care beneficiază de recuperare gratuită la Fundația Bethany. În perioada 6-9 decembrie, peste 60 de voluntari, studenți ai Universităţii...
;