5:13 pm - Thursday April 19, 7398

Tag Archives: transfer

Stoper olandez, transferat de Poli Iaşi

CSM Politehnica Iaşi continuă să se întărească după evoluţia modestă, mai ales în apărare, pe care elevii lui Mircea Rednic au avut-o în primul meci oficial din acest an, 1-2, luni seara, pe teren propriu, în faţa formaţiei lui Gică Hagi, FC Viitorul Constanţa, în etapa a XXIII-a a Ligii 1. Nemulţumit de evoluţia pe care au avut-o cei patru fundaşi în meciul cu dobrogenii, tehnicianul Iaşului a cerut conducerii echipei să-i aducă un apărător...

Doi fotbalişti argentinieni au semnat cu Politehnica Iaşi

Politehnica Iaşi a început să mute spectaculos pe piaţa transferurilor. Astfel, după ce i-a transferat, săptămâna trecută, pe Răzvan Grădinaru (Concordia Chiajna) şi Linas Klimavicius (Dinamo Bucureşti), marţi şi miercuri, oficialii clubului din Dealul Copoului au reuşit să obţină semnatura a încă doi fotbalişti, ambii argentinieni. Este vorba despre mijlocașul ofensiv Lucas Chacana şi, respectiv, a mijlocaşului defensiv Manuel De Iriondo.  În...

Un atacant olandez şi un mijlocaş nigerian, în cantonamentul din Antalya al ieşenilor

După ce i-a transferat, la finalul săptămânii trecute, pe Răzvan Grădinaru (Concordia Chiajna) şi pe Linas Klimavicius (Dinamo Bucureşti), oficialii lui Poli Iaşi sunt pe cale să parafeze două noi înţelegeri cu un atacant olandez în vârstă de 26 de ani, şi un mijlocaş nigerian de 28 de ani, care începând de marţi s-au alăturat lotului condus de antrenorul Mircea Rednic în cantonamentul din Antalya. Ultima oară la Almere City, în Eerste Divisie...

Mijlocaşul lui Poli Iaşi, Florian Loshaj, curtat de polonezii de la MSK Cracovia

Internaţionalul kosovar al lui Poli Iaşi, Florian Loshaj, este foarte aproape de un transfer la MSK Cracovia, formaţie care după 20 de etape ocupă locul secund în prima ligă din Polonia. Adus gratis în vară în Copou de la o echipă din liga a doua olandeză, mijlocaşul central în vârstă de 23 de ani al Iaşului este dorit de oficialii echipei la care evoluează şi fostul dinamovist Segiu Hanca contra sumei de 300.000 de euro, la care s-ar putea adăuga...

Fotbalist trecut pe la FC Barcelona şi Manchester City, transferat de Poli Iaşi

Mijlocaşul Gai Assulin (28 ani) a semnat pentru următoarele două sezoane cu Politehnica Iaşi. Jucătorul israelian s-a antrenat, săptămâna trecută, cu ceilalți componenți ai lotului şi, începând de mâine, va fi inclus în programul normal al echipei, informează site-ul clubului din Copou. Imediat ce va ajunge cartea verde din Kazakhstan, de la Kairat Almaty, ultimul său club, Assulin va intra în vederile antrenorului Mihai Teja. Gai Assulin a fost în...

Ionuţ Panţâru s-a transferat la FCSB!

Cu datorii ale clubului care în acest moment se ridică la peste un milion de euro, oficialii din Dealul Copoului nu au rezistat tentanţiei de a scăpa de o parte din acest „balast” şi au cedat în negocierile cu FCSB pentru transferul fundaşului stânga Ionuţ Panţâru la echipa patronată de Gigi Becali. Suma  de 200.000 de euro obţinută de ieşeni în urma acestei tranzacţii va permite clubului să „respire” cât de cât până în luna ianuarie,...

Nicandro Breeveld a semnat un contract cu Poli Iaşi, valabil pentru următoarele două sezoane

Cu numai două zile înainttea startului noului sezon, CSM Politehnica Iaşi a obţinut, joi, semnătura mijlocaşului olandez Nicandro Breeveld, de la formaţia de primă ligă din Qatar Al Markhiya. În vârstă de 32 de ani, noul jucătorul al Iaşului a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane. Nicandro Breeveld a început fotbalul în Olanda și a ajuns în România în 2011, prima dată la Astra Giurgiu, după care a mai evoluat pentru Jiul...

Un spaniol format la academia lui Mallorca a semnat cu Poli Iaşi

CSM Politehnica Iaşi continuă campania de întărire a lotului în perspectiva debutului în noua ediţie a Ligii 1, care va avea loc sâmbătă, 13 iulie, de la ora 21.00, în deplasare, în compania campioanei en-titre, formaţia CFR Cluj. Astfel, oficialii clubului din Copou au oficializat miercuri transferul mijlocaşului ofensiv spaniol Didac Devesa, de la Ermis Araddipou, formaţie care în această vară a retrogradat din prima ligă a Greciei. În vârstă...

CSM Politehnica Iaşi a transferat un mijlocaş argentinian

CSM Politehnica Iaşi şi-a asigurat, vineri, semnătura mijlocaşului argentinian Juan Pablo Passaglia, care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane. În vârstă de 30 de ani, Passaglia, care a evoluat până acum la mai multe echipe din Argentina și Chile, este un jucător de picior stâng, având o înălţime 1,81metri. Noul fotbalist al Iaşului s-a format la juniorii lui Racing Club și a jucat de-a lungul carierei la San Martin, Universidad...

Adrian Bălan a semnat cu CSM Politehnica Iaşi

După o perioadă de surprinzătoare “acalmie”, prim divizionara CSM Politehnica Iaşi a început să facă primele mişcări pe piaţa transferurilor.  Astfel, potrivit unui comunicat postat pe site-ul clubului, atacantul Adrian Bălan a semnat, astăzi, un contract valabil pe un sezon cu Politehnica, urmând să se alăture imediat lotului coordonat de Mihai Teja în cantonamentul de la Bolu. În vârstă de 29 de ani, Adrian Bălan a evoluat din 2014 la FC Voluntari,...
;