5:13 pm - Sunday April 19, 9508

Tag Archives: traseu

Autobuze între Podu Roş şi Miroslava odată cu începerea noului an şcolar

Odată cu debutul noului an şcolar, elevii vor avea la dispoziţie un nou traseu de autobuz, care va fi introdus în circulaţie de Compania de Transport Public (CTP) şi care va face legătura între Podu Roş şi comuna Miroslava. După cum a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, noul traseu de autobuz va avea numărul 23 şi va circula pe itinerariul Podu Roş – Pod Nicolina – str. Tudor Neculai – Şos. Iaşi –...

Modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun, în Piaţa Palatului Culturii, pe 22 decembrie

Ca urmare a manifestărilor care vor avea loc sâmbătă, 22 decembrie, în Piaţa Palatului Culturii, prilejuite de împlinirea a 29 de ani de la Victoria Revoluţiei Române, circulaţia mijloacelor de transport în comun în centrul oraşului va suferi o serie de modificări. Astfel, după cum precizează într-un comunicat reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP),  între orele 09.00 și 11.00, circulaţia tramvaielor de pe traseele nr. 9, 1 și 13 va...

Modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun, prilejuite de manifestările organizate de Ziua Naţională

Compania de Transport Public (CTP) Iaşi anunţă publicul călător că pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României, în zilele de 29.11.2018, între orele 9:00-12:00 și 1.12.2018, între orele 7:30-14:00, va fi întreruptă circulația mijloacelor de transport în zona Pieței Palatului Culturii, iar în reţeaua de transport public vor interveni următoarele modificări: joi, 29 noiembrie: tramvaiele de pe traseele 1 şi...

În premieră pentru zona Moldovei, o spectaculoasă cursă cu obstacole va fi organizată anul viitor la Iaşi

“Asaltul Lupilor”, cea mai cunoscută și iubită cursă cu obstacole din România, este organizată de Asociația RunCorp. Conceptul 100% românesc și nu o franciză va fi adus în capitala Moldovei anul viitor, pe 19 mai, când va avea loc cea de-a VI-a ediție, primele cinci desfășurându-se până acum în București. Proiectul își are originea în analiza nevoii de a crea un eveniment sportiv destinat oricărei persoane, indiferent de calitățile și...

Vânătoare de fantome, în premieră la Iaşi, cu ajutorul aplicaţiei Questo

Sâmbătă, 27 octombrie, când ceasul bate ora 20.13, ieşenii sunt invitați să meargă prin Orașul Bântuit. Acțiunea se desfășoară în 13 orașe din Europa și este provocarea lansată de către aplicația Questo tuturor celor care vor să descopere locuri bântuite și poveștile lor înspăimântătoare. Printre orașele participante se află și Iașul, unde traseul a fost creat împreună cu Iasi.Travel. “De-a lungul traseului, o să ajungi la locul...

Raliul Iaşului aduce modificări în circulaţia autovehiculelor în oraş

Organizarea ediţiei Centenar a Raliului Iașului impune o serie de restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din municipiu. Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei, începând de marți, 4 septembrie, ora 10.00, până duminică, 9 septembrie, ora 10.00, circulaţia este închisă pe aleea din faţa Palatului Culturii, în zona liniilor de tramvai. De vineri, 7 septembrie, ora 9.00, şi până sâmbătă, 8 septembrie, ora 6.00, circulaţia va fi închisă...

Modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun, cu ocazia desfăşurării Raliului Iaşului

Circulația mijloacelor de transport în comun de pe mai multe trasee va fi modificată în perioada desfășurării Raliului Iașului, eveniment care se va desfăşura în perioada 6-8 septembrie. Astfel, după cum anunţă reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP), între 5.09.2018, ora 10:00, şi 09.09.2018, ora 24:00,  circulaţia tramvaielor de pe traseele 1 şi 13 va fi deviată pe Bd. Tudor Vladimirescu, itinerariul tramvaielor fiind Copou – Tg....

Reparații și restricții de circulație pe străzile Izvor și Pompieri

Începând de joi, 23 august, şi până vineri, 7 septembrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe străzile Izvor și Pompieri din cartierul Nicolina II (tronsoanele marcate în schița atașată). Traficul rutier pe aceste artere va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe rutele marcate în schiță, informează Biroul de presă al Primăriei. De asemenea, până vineri, 7 septembrie,...

Proiectul “Cuza pentru România”, reper în cadrul manifestărilor de celebrare a Centenarului

Asociaţia Club Sportiv “Al. I. Cuza” Iaşi desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi proiectul “Cuza pentru România”, organizat sub egida Centenarul României. Proiectul are ca obiectiv celebrarea Centenarului de-a lungul traseului naval al Europei (Marea Nordului, Olanda /Amsterdam – Marea Negră, România /Constanţa). Traseul în lungime de aproximativ 3.100 de km va fi străbătut cu un caiac de dublu (pentru doua persoane: un...

Modificări importante în circulaţia mijloacelor de transport în comun cu prilejul Anului Nou

În perioada 31 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, Compania de Transport Public (CTP) Iaşi va asigura serviciul de transport public după un program adaptat solicitărilor din această perioadă. Astfel, potrivit unui comunicat al companiei, pe 31 decembrie 2017 vor intra pe trasee 49 de tramvaie, 75 de autobuze şi trei microbuze, ce vor fi retrase începând cu ora 21.30. De la ora 18.30, circulaţia vehiculelor prin Piața Palatului Culturii va fi restricționată,...
;