Tag Archives: UMF Iasi

Deschidere cu fast a noului an academic la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași

Noul an academic de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iași va fi deschis oficial luni, 28 septembrie, de la ora 17.00, în cadrul unei ceremonii speciale care se va desfășura în Piața Națiunii (esplanada UMF), în prezența reprezentanților autorităților locale, a cadrelor didactice, precum și a studenților. Ceremonia, care va sublinia poziția universității de medicină ieșene de lider național în domeniul învățământului superior...

Conferință privind consilierea profesională a studenților din domeniul medicinei generale și dentare

Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T.Popa” din Iași, prin intermediul prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, decanul Facultății de Medicină Dentară și managerul proiectului, organizează conferința ”OPORTUNITĂȚI ÎN ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ A CONSILIERII STUDENȚILOR DE MEDICINĂ ȘI MEDICINĂ DENTARĂ”, din cadrul proiectului “Consiliere profesională pentru studenții în medicină și program integrat de practică în domeniul...

Două importante manifestări în domeniul oftalmologiei, organizate la Iași

Societatea Română de Glaucom, Clinica I Oftalmologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe “Sfântul Spiridon” Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Societatea Română de Oftalmologie, Fundația Oftalmologică “Diapreg” şi Societatea de Medici și Naturaliști organizează în perioada 20 – 23 mai, la Iaşi, la Centrul de Conferinţe ”Providenţa”, două evenimente medicale importante pentru oftalmologia românească,...

Elevii, așteptați în ”Arena Științelor Medicale”

În perioada 6-9 aprilie, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași organizează cea de-a doua ediție a ”Arenei Științelor Medicale”, acțiune inclusă în cadrul programului națională ”Școala altfel”. Spațiul ”Arenei”, de pe esplanada din fața universității, reprezintă “interfața” dintre UMF Iași și cei care doresc să descopere profesia medicală. Grupurile de elevi care pornesc în aventura tururilor...

Workshop pe tema migrației medicilor din România, desfășurat la Iași

În ”Aula Magna” a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași va avea loc sâmbătă, 28 februarie, de la ora 10.00, workshop-ul ”Medici români, fără frontiere”, în care se va discuta despre migrația medicilor români, despre specialitățile căutate și despre ceea ce înseamnă să fii medic în altă țară. Cu această ocazie vor împărtăși din experiențele lor: dr. Tudor Toma – Consultant Respiratory Physician...

Proiecte de anvergură inițiate de UMF Iași în acest an

În organizarea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” Iași, în Sala Mare a Primăriei a avut loc vineri, 23 ianuarie, o dezbatere publică având ca temă cele trei proiecte de investiții pe care această instituție urmează să le demareze în acest an. Este vorba despre reabilitarea Pieței Națiunilor, dezvoltarea unui Centru de Abilități Fundamentale ”Grigore T. Popa” și, respectiv, înființarea Centrului de Reabilitare...

Trei proiecte importante supuse dezbaterii publice de UMF Iași

O nouă față a Pieței Națiunilor, înființarea unui Centru de Abilități Fundamentale și, respectiv, crearea unui Centru de Reabilitare Medicală și Educație Fizică, acestea sunt cele mai importante proiecte de investiții ale Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași, incluse în strategia de dezvoltare pe termen mediu a instituției. Cele trei proiecte au fost lansate spre dezbatere publică în cadrul unei conferințe...

Consiliul Judeţean Iaşi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, parteneri în cadrul unui important proiect

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniței, a participat astăzi la lansarea a trei proiecte importante ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” Iaşi. Consiliul Judeţean Iaşi este partener al Universităţii în cadrul celui mai important dintre aceste proiecte. „Este o mare onoare şi bucurie să particip la lansarea acestor proiecte. În numele întregii comunităţi mulţumesc Universităţii pentru toată plusvaloarea...

Facultatea de Bioinginerie Medicală de la Iaşi împlineşte 20 de ani de la întemeiere

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Gr. T. Popa” Iaşi aniversează, pe 5 decembrie, 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Bioinginerie Medicală – 20 de ani dedicaţi Educaţieişi Ştiinţei pentru Sănătate. ”La 1 octombrie 1994, Facultatea de Bioinginerie Medicală și-a început activitatea menită de a da tinerilor o educație realistă, cu multe aplicații practice, încadrându-se în tiparul unor inițiative de pionierat în...

”Zilele UMF Iași” – ediția 2014

Cu ocazia aniversării a 135 de ani de învățământ medical la Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași organizează în perioada 3 – 6 decembrie ”Zilele UMF” 2014, eveniment care cuprinde o gamă vastă de manifestări științifice, simpozioane și workshpuri. Deschiderea oficială a manifestărilor incluse în cadrul ediție din acest an a ”Zilelor UMF” Iași va avea loc miercuri, 3 decembrie, la ora 10.00, în...
;