5:13 pm - Monday April 19, 1971

Tag Archives: UMF Iasi

Înveți din ce trăiești. Trăiești din ce înveți – Săptămâna „Școala Altfel” la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”

Ziua de 16 aprilie, a doua zi a săptămânii „Școala Altfel”, a reprezentat continuarea aventurii prin lumea cunoașterii, a experimentării, a descoperirii și a distracției pentru elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun”. Cu aceeași voie bună, aceștia, însoțiți de părinți și coordonați de către cadrele didactice și-au continuat seria de activități fascinante, care fac din această săptămână o perioadă îndrăgită de toți. Și...

Peste 1.100 de specialişti din ţară şi de peste hotare, prezenţi la „Primăvara Dermatologică Ieşeană”

Peste 1.100 de specialişti din domeniul dermatologiei din ţară şi de peste hotare participă în perioada 10 – 14 aprilie, la Iaşi, la cea de-a VIII-a ediţie a manifestării ştiinţifice internaţionale „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, eveniment organizat de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor, Societății de Medici...

„Primăvara Dermatologică Ieşeană” – la cea de-a VIII-a ediţie

Zeci de specialişti din domeniul dermatologiei din ţară şi de peste hotare vor participa în perioada 10 – 14 aprilie, la cea de-a VIII-a ediţie a manifestării ştiinţifice internaţionale „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, organizată de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor, Societății de Medici și Naturaliști și Spitalului...

Nutriensa® – gama de suplimente alimentare a companiei Antibiotice, prezentă la cea mai importantă Conferință de Fitoterapie din România

După succesul incontestabil al primei ediții, în perioada 29-30 martie, se desfășoară cea de-a doua Conferință de Fitoterapie Practică sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” ce are ca temă “Compușii bioactivi și extracte vegetale – beneficii pentru sănătate”. În cele două zile de sesiuni științifice dedicate fitoterapiei, este prezentată practicienilor posibilitatea fundamentării pe baze documentate, a utilizării...

Consilierii locali au dat „undă verde” construirii de parcări supra şi subterane în oraş

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat astăzi cu unanimitate de voturi punerea la dispoziţie a mai multor amplasamente pentru realizarea de parcări publice subterane şi/sau supraterane etape în municipiu, în conformitate cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Polul de Creştere Iaşi. Amplasamentele vizate de autorităţile locale sunt un teren cu o suprafaţă de 2.475 de metri pătraţi, aflat pe str. Muşatini,...

“Primăvara Dermatologică Ieşeană” şi Conferinţa „Laser Europe 2019”, în premieră la Iaşi

În perioada 10-14 aprilie, Iaşul va găzdui cea de-a VIII-a ediţie a Primăverii Dermatologice Ieşene, eveniment care în acest an va fi organizat în tandem cu prima ediţie a Conferinţei „Laser Europe 2019”, o premieră pentru România. Manifestarea este organizată de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, Societăţii...

Antibiotice lansează programul Perfom a+, ediția 2019

Studenții în anul V, doctoranzii și rezidenții de la Facultatea de Farmacie dornici să urmeze o carieră într-o companie farmaceutică de top au acum posibilitatea să se înscrie la cea de-a patra ediție a programului de formare profesională, Perform a+, derulat de compania Antibiotice. Pe parcursul celor două luni în care se va desfășura programul, mentori cu expertiză din compania farmaceutică ieșeană, vor dezvălui participanților, în sesiuni teoretice...

Acţiuni organizate la Iaşi cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului

Aproape două milioane de adulți și alte câteva mii de copii din România au diabet zaharat, arată statisticile oficiale. Problematica diabetului zaharat, precum și importanța controlului eficient al acestei afecțiuni vor fi dezbătute sâmbătă, 10 noiembrie, la Iaşi, în cadrul unui simpozion organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, având ca partener științific Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”....

Iaşul, gazda celei de-a XIII-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Bioetică

Societatea Română de Bioetică, Uniunea Dermatologilor Ieșeni, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Colegiul Medicilor din România și UNESCO Chair in Bioethics – U.M.F. “Grigore T. Popa” Iaşi organizează în perioada 8 – 10 noiembrie cea de-a XIII-a Conferință Națională de Bioetică, cu participare internaţională, manifestare derulată sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”....

S-au afișat rezultatele la concursul de admitere la UMF

Joi, 26 iulie, s-au afișat rezultatele la concursul de admitere pe locuri bugetate și pe locuri cu taxă în lei la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iaşi. Ultima medie la buget, la Medicină Generală, este 8,91. La specializarea Asistență Medicală Generală, ultima medie la buget este 7,76, iar la Nutriţie şi Dietetică 7,37. La Medicină Dentară, ultima medie la buget este 7,57, iar la Tehnică Dentară 7,11....
;