Tag Archives: UMF Iasi

Iaşul găzduieşte în perioada 4-7 octombrie Conferinţa Naţională de Chirurgie

Societatea Română de Chirurgie, în parteneriat cu Academia de Științe Medicale, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Asociația Română de Chirurgie Hepatobiliopancreatică și Transplant Hepatic, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale, Societatea Română de...

Duminică, 1 octombrie, va avea loc deschiderea noului an academic la UMF Iaşi

Duminică, 1 octombrie, va avea loc festivitatea de deschidere a noului an academic la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iaşi. Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 18.00 pe esplanada UMF din Piaţa Naţiunii și va fi transmis online pe platforma de e-learning a UMF Iași, www.umfiasi.ro. În prima parte, festivitatea va include mesajele rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”...

Conferinţă privind riscul pentru malpraxis în actul medical, la UMF Iaşi

În organizarea Asociaţiei de Drept Medical, în perioada 21-22 septembrie, la Iaşi se desfăşoară lucrările celei de-a treia ediţii a Conferinţei Malpraxis Medical cu tema “Riscul pentru malpraxis în actul medical”. Manifestarea, care are loc în Aula “George Emil Palade” a Universităţii de Farmacie şi Medicină “Grigore T. Popa”, include  o serie de sesiuni științifice care abordează subiecte de interes atât pentru...

Tehnicile şi tehnologiile de vârf în medicina dentară, prezentate în premieră la Iaşi

Sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, în perioada 18-20 mai, la Iaşi se desfăşoară cea de-a XXI – a ediţie a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară şi al IX-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie. Tema ediţiei din acest an a celor două manifestări, care îşi desfăşoară lucrările la Palas Congres Hall Iaşi, o reprezintă “Tehnicile şi tehnologiile de vârf...

Iaşul, gazda reuniunii anuale a oftalmologilor din România

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” Iași, Clinica I Oftalmologie a Spitalului Clinic Județean de Urgențe “Sf. Spiridon” Iași, Societatea Română de Oftalmologie, Fundația Oftalmologică “Diapreg” și Societatea de Medici și Naturaliști organizează în perioada 18 – 20 mai cea de-a 53-a Reuniune Anuală a Oftalmologilor “RAO 2017”, eveniment cu participare internațională. În paralel, Ordinul Asistenților...

O nouă ediţie a simulării concursului de admitere la UMF Iaşi

Societatea Studenților Medicinişti din Iaşi (SSMI), Societatea Studenților Stomatologi din Iaşi (SSS), Societatea Studenților Farmacişti din Iaşi (SSFI), Asociația Studenților Bioingineri (ASB) şi Societatea Studențească de Chirurgie din România (filiala Iaşi), în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi organizează pe 7 mai cea de-a doua ediție din acest an a simulării concursului de admitere. Astfel,...

Simulare a unui accident rutier pe esplanada UMF

Vineri, 28 aprilie, de la ora 11.00, în Piața Națiunilor (Esplanada UMF) va avea loc simularea unui accident rutier, în cadrul proiectului naţional “Road Safety”, implementat de Societatea Studenților Medicinişti din Iaşi. La locul evenimentului vor fi prezente echipaje de intervenție ale Poliției Rutiere și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași. Participanții vor fi instruiți să intervină și să adopte măsurile...

Peste 1.400 de participanţi din ţară şi străinătate la cea de-a VI-a ediţie a “Primăverii Dermatologice Ieşene”

Peste 1.400 de participanţi din ţară şi străinătate participă în aceste zile la Iaşi, la cea de-a VI a ediţie a manifestării ştiinţifice naţionale cu participare internaţională „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, eveniment organizat de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi. “La eveniment sunt prezenţi, de asemenea, 57 de lectori din ţară, care urmează...

26 iulie 2017 – data concursului de admitere la UMF Iași

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iași a stabilit calendarul concursului de admitere la studiile universitare de licență pentru sesiunea iulie 2017. Astfel, înscrierile vor avea loc în perioada 17-23 iulie, iar miercuri, 26 iulie, candidații vor susține testul grilă, cu durata de trei ore, pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxa în lei.  “Pentru acest an, universitatea...

Oferta educaţională a UMF Iaşi pentru anul universitar 2017/2018, prezentată elevilor din judeţele Moldovei

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași pornește, de miercuri, 22 martie, într-o amplă acţiune de prezentare a ofertei educaționale pentru anul universitar 2017/2018, precum și de consiliere și orientare profesională a elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. Intitulat „Caravana UMF Iași”, proiectul vizează 80 de colegii și licee din județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Botoșani, Suceava, Vrancea, Brăila și...
;