Monthly Archives: June 2021

Prezenţă de 93,4% a elevilor ieşeni la prima probă scrisă a examenului naţional de Evaluare Naţională

Din totalul celor 6.031 de elevi din judeţul Iaşi înscrişi pentru susţinerea primei probe scrise de la Evaluarea Naţională, respectiv cea de limba şi literatura română, desfăşurată astăzi, la examen s-au prezentat 5.611 de elevi, reprezentând un procent de 93,4%, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, nu au existat tentative de fraudă și niciun candidat nu a fost eliminat din concurs. Subiectul și...

„Holocaust”, expoziție internațională de grafică la Palatul Culturii

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj Napoca,  organizează la Palatul Culturii, în perioada 23 iunie – 18 iulie, expoziția internațională de grafică „Holocaust”. Dedicată comemorării victimelor Holocaustului și, în special, rolului României în acest episod al istoriei, „Holocaust” este o expoziție colectivă cu participare internațională ce reunește 20 de artiști...

Municipiul Iaşi s-ar putea înfrăţi cu oraşul Bitola din Macedonia de Nord

Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit astăzi, 22 iunie, la Palatul Roznovanu, cu Excelența Sa Gabriel Atanasov, ambasadorul Republicii Macedonia de Nord în România, care face în aceste zile o vizită de lucru la Iași. La întâlnire a participat și Tiberiu Andrioaiei, vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iaşi, discuțiile au vizat oportunitățile de cooperare...

Conferință Internațională „România și Polonia în avanpostul securității europene. Tradiție și continuitate (1919 – 2021)”

Statul Major al Apărării, prin Muzeul  Militar Național ,,Regele Ferdinand I” – Filiala Iași, în parteneriat cu Statul Major General al Armatei Poloniei, Ambasada Poloniei în România, Institutul Polonez din București, Academia Română, Primăria Municipiului Iași, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași,  Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Episcopia Romano – Catolică de Iași, Banca Națională...

Începe prima ediție a Festivalului Filmului Evreiesc la Iași

În perioada 25-30 iunie 2021, va avea loc prima ediție a Festivalului Filmului Evreiesc la Iași, organizat cu ocazia comemorării a 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi. În cele șase zile, în Piața Unirii din Iași și la Cinema Ateneu, publicul spectator este așteptat la o serie de documentare, lungmetraje, întâlniri cu personalități și un spectacol de teatru manifest. Evenimentul își propune să rememoreze tragicele evenimente din iunie 1941, atunci...

Pentru a doua oară în ultima săptămână, la Iaşi nu s-a înregistrat niciun caz nou de coronavirus

Pentru a doua oară de la debutul pandemiei, în luna februarie a anului trecut, în ultimele 24 de ore, la Iaşi nu a fost înregistrat niciun caz nou de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Prima dată, acest lucru a avut loc săptămâna trecută, respectiv pe data de 17 iunie, când, de asemenea, potrivit raportării INSP, în judeţul Iaşi nu s-a înregistrat niciun caz nou de coronavirus. Potrivit raportării date publicităţii astăzi de Institutul Naţional de...

Costel Enache este noul antrenor al lui Poli Iaşi

După mai multe zile de incertitudini, timp în care noua conducere a Politehnicii Iaşi a purtat negocieri cu mai mulţi tehnicieni, echipa din Dealul Copoului şi-a găsit, în sfârşit, antrenor, în persoana lui Costel Enache, tehnician care a mai lucrat în Copou în urmă cu opt ani. „CSM Politehnica Iași are un nou antrenor. Costel Enache a acceptat propunerea conducerii clubului din Copou și va fi tehnicianul echipei în sezonul viitor. În primele zile...

Luni are loc tragerea la sorţi a comisiilor pentru examenul naţional de Evaluare Naţională

Comisia județeană de organizare a examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a anunță că luni, 21.06.2021, ora 9.00, în Sala de conferințe a Inspectoratului Școlar județean Iași va avea loc ședința publică de tragere la sorți a comisiilor din centrele zonale de evaluare din cadrul examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a – 2021. În conformitate cu prevederile Ordinului privind organizarea și desfășurarea...

Peste 6.000 de elevi din județul Iași vor participa la Evaluarea Națională 2021

Pentru prima sesiune a examenului naţional de Evaluare Națională 2021, la nivelul judeţului iaşi s-au înscris  6.031 de elevi absolvenţi de clasa a VIII-a, respectiv 6.030 din seria curentă și un elev din seriile anilor anteriori. „Datele existente în acest moment arată că pentru 38 de elevi din 23 de școli ale județului Iași, Comisia județeană de evaluare națională a propus adaptarea procedurilor de susținere a examenului în vederea asigurării...

Iulius Mall Iași te trimite la Rocanotherworld! Câștigă abonamente și premii pentru o vară magică

A venit și momentul mult așteptat, când festivalurile de muzică își fac loc pe agenda noastră pentru timpul liber. Știm, și nouă ne-a fost dor! Așa că vom fi prezenți la Rocanotherworld, care se va desfășura între 23 și 27 iunie 2021. Și pentru că suntem entuziasmați, ne pregătim cum se cuvine, cu premii pentru iubitorii de muzică.   Veștile bune circulă repede! Cât timp Rocanotherworld își pregătește scena, microfoanele, artiștii și...
;