Daily Archives: 18:52

Politehnica Timişoara – Poli Iaşi 1-3. Ieşenii au urcat, în premieră, pe primul loc în clasament
Poli Iaşi nu are milă de adversare în Liga 2! După ce, în urmă cu o săptămână, în prima etapă de la reluarea campionatului, moldovenii au trecut de CS Comunal Şelimbăr cu 4-1, sâmbătă, elevii lui Leo Grozavu s-au impus cu 3-1 (2-0), în deplasare, în faţa celor de la Politehnica Timişoara, într-o partidă contând pentru etapa a XVIII-a, penultima, a sezonului regulat.
Oaspeţii au început excelent meciul de pe Stadionul “Ştiinţa”...

În primele două luni ale anului, Aeroportul Iaşi a fost tranzitat de peste 220.000 de pasageri
În primele două luni ale anului, Aeroportul Iaşi a fost tranzitat de peste 220.000 de pasageri, dintre care o sută de mii în luna februarie, lună în care a fost semnat şi contractul pentru pentru proiectarea şi execuţia proiectului de îmbunătăţire a protecţiei perimetrale, finanţat cu bani de la Uniunea Europeană, în valoare de două milioane de euro. Tot în această perioadă au fost finalizate procedurile de achiziţie a unei autospeciale de pompieri,...