Ziua Internațională a Educației, marcată la Casa Corpului Didactic Iași

Cu prilejul Zilei Internaționale a Educației, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Iași organizează vineri, 5 octombrie, un simpozion cu tema ”România – 15 ani în programe educaționale europene”. La manifestare, care va avea looc la Casa Corpului Didactic (CCD(, începând cu ora 14.30, vor participa peste o sută de responsabili cu activitatea de cooperare europeană din școlile ieșene. În cadrul activității vor fi prezentate concluziile la nivel național „România în cifre și dincolo de cifre” asupra programelor comunitare, informatii privind programele europene la nivel judetean, după care vor fi prezentate exemple de bună practică ale beneficiarilor de finanțare europeană, prin programele din domeniul educaţiei şi formării profesionale Comenius, Grundtvig, Leonardo da Vinci. “Aceste programe își propun să întărească schimburile, cooperarea şi mobilitatea între sistemele de educaţie şi formare profesională din intreaga lume, ajuntându-ne să racordăm spațiul local în care trăim și profesăm la cel european” a declarat prof. Gabriela Conea, inspector pentru programe europene în cadrul IȘJ Iași. Ziua Internațională a Educației este celebrată anual pe data de 5 octombrie, începând din 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanța rolului educației. Data marchează, de asemenea, un moment de reiterare a semnării in 1966 a recomandărilor UNESCO/ILO referitoare la statutul profesorului.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;