Tag Archives: Consiliul Judetean Iasi

Proiecte în valoare de 92 de milioane de euro, depuse de CJ Iaşi în vederea finanţării cu bani europeni nerambursabili

Până în prezent, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a depus în vederea obţinerii finanţării europene nerambursabile proiecte în valoare de 92 milioane de euro. Anunţul a fost făcut marţi, 29 noiembrie, într-o conferinţă de presă, chiar de preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Astfel, în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020, Consiliul Judeţean Iaşi a depus pentru finanţare 12 proiecte şi urmează să mai depună încă două până la sfârşitul...

Problemele principalilor furnizori de utilităţi, în atenţia autorităţilor locale

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a convocat miercuri, 19 octombrie, o întâlnire de lucru la care au participat primarii oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, reprezentanţii E-ON, Ioan Toma, directorul ApaVital şi Paul Benesch, directorul ARSACIS. Întâlnirea a avut ca scop identificarea problemelor pe care le întâmpină comunităţile din judeţul Iaşi în relaţia cu furnizorii de electricitate şi apă potabilă, E-ON şi...

Maricel Popa: Colaborarea dintre Iași și Vinnitsya este benefică locuitorilor ambelor regiuni

O delegație a Consiliului Județean (CJ) Iași, condusă de președintele Maricel Popa, a participat în perioada 23-24 august, la manifestările ocazionate de Ziua Drapelului de Stat și Ziua Independenței – Ziua Națională a Ucrainei, care s-au desfășurat în orașul Vinnitsya (Ucraina). După cum informează, într-un comunicat, Biroul de presă al CJ Iași, în cadrul vizitei, membrii delegației județului Iași au avut programate întâlniri cu guvernatorul...

Începând cu 1 septembrie, conducerea executivă a CJ Iași inaugurează programul de audiențe cu cetățenii

Începând cu data de 1 septembrie 2016, locuitorii judeţului Iaşi care întâmpină probleme legate de activitatea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi sau a instituţiilor subordonate se pot înscrie pentru audienţele susţinute de conducerea executivă a instituţiei. Potrivit reprezentanților CJ Iași, programul de audienţe va fi următorul: în fiecare zi de marţi, de la ora 14:00 – vicepreşedinte Victor Chirilă, în fiecare zi de miercuri, de la ora 14:00...

Sesiune de instruire privind accesarea fondurilor europene, organizată de CJ Iași

Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi organizează vineri, 19 august, începând cu ora 10.00, în sala ”Alexandru Ioan Cuza” a Hotelului Unirea, o sesiune de instruire cu titlul “Accesarea de fonduri europene pentru autorităţile publice locale”. Întâlnirea are ca scop pregătirea şi demararea proiectelor în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile. ”Exerciţiul financiar 2014-2020 a început şi este o şansă extraordinară de a aduce...

Lucrări de reparații la drumurile județene

Consiliul Judeţean (CJ) Iași, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP),  a demarat în această săptămână lucrări de reparaţii la o serie de drumuri judeţene. Lucrările se realizează prin metoda stropirii succesive. Tronsoanele de drum judeţean care au intrat în reparaţii sunt DJ 248B, DJ 208K (E85-spre Cristeşti), DJ 208F (Tătăruşi-Iorcani), DJ 280D (Ruginoasa-Heleşteni), DJ 246 (DN24-Dobrovăţ) și DJ 282 (Rediu-Vânători-Horleşti-Movileni-Gropniţa)....

Președintele CJ Iași, Maricel Popa, propune înființarea unui ”SMURD al șoselelor”

Întrunit în prima ședință extraordinară din actualul mandat, plenul Consiliului Județean (CJ) Iași a aprobat vineri, 22 iulie, componența comisiilor de specialitate din cadrul acestei instituții. Președintele CJ Iași, Maricel Popa, a anunțat, cu acest prilej, intenția privind reorganizarea Direcției Județene de Administrare a Drumurilor Județene. ”Trebuie să analizăm foarte serios dacă acest SMURD al drumurilor, respectiv echipa de intervenție...

Ediția din acest an a FILIT va fi organizată de o firmă specializată

Ediția  din acest an a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași va fi organizată de către o firmă specializată, care va fi desemnată în urma unei licitații care va fi organizată de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR). Bugetul ediției din acest an a FILIT este de două milioane de lei, sumă aprobată de consilierii județeni în cadrul ședinței din luna ianuarie a Consiliului Județean (CJ) Iași. În calitate...

392 de hotărâri aprobate anul trecut de Consiliul Județean Iași

În cursul anului 2015, organul legislativ al județului Iași, respectiv Consiliul Județean (CJ), s-a întrunit oficial într-un număr de 21 de ședințe, dintre care 13 cu caracter ordinar și opt extraordinare și a aprobat un număr de 392 de hotărâri, media generală a numărului de hotărâri aprobate/ședintă de plenul CJ Iași fiind de 18,6. De asemenea, anul trecut, la nivelul Executivului județean au fost emise un număr de 60 de dispoziții, media lunară...

Acord de cooperare între județul Iași și raionul Hâncești (Republica Moldova)

Joi, 21 ianuarie, în Sala Verde a Palatului Administrativ va avea loc, începând cu ora 11.00, semnarea acordului de cooperare dintre județul Iași și raionul Hâncești, din Republica Moldova. La eveniment vor paticipa președintele interimar al CJ Iași, Victorel Lupu, și președintele raionului Hâncești, Ghenadie Buza.
;