Tag Archives: Consiliul Judetean Iasi

Un nou pas pentru eficientizarea sistemului de management integrat al deşeurilor
Întrunit în şedinţă ordinară, plenul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a aprobat joi, 26 ianuarie, noile organigrame ale unităţilor medicale aflate în subordinea acestei instituţii, respectiv Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Maternitatea ”Cuza Vodă” și Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva”. de asemenea, la propunerea conducerilor celor trei unități, aleşii judeţeni au aprobat suplimentarea numărului de posturi, transformarea...

A doua ediție a Programului de Internship al Consiliului Judeţean Iaşi a ajuns la final
La sediul Consiliului Județean (CJ) Iaşi a avut loc miercuri, 28 decembrie, festivitatea de încheiere a celei de-a doua ediții a Programului de Internship. Timp de patru luni, opt studenţi şi absolvenţi de facultate au avut posibilitatea să lucreze în cadrul CJ Iaşi, punându-și astfel în practică noţiunile teoretice şi învățând cum funcţionează administraţia judeţeană.
“Vreau să vă felicit pentru implicarea voastră din aceste luni, sunt...

“Undă verde” pentru construirea şi dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii
Întrunit în ultima şedinţă ordinară din acest an, plenul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a aprobat miercuri, 21 decembrie, documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru „Construirea şi dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iaşi”. Potrivit documentaţiei, viitoarea unitate medicală va avea 350 paturi, din care 320 de paturi pentru spitalizare continuă, 10 paturi spitalizare de zi şi 20 de paturi pentru...

Consiliul Judeţean iaşi a aniversat 30 de ani de la înfiinţare
Consiliul Județean (CJ) Iași a sărbătorit marţi, 20 decembrie, 30 de ani de la înființarea instituţiei, printr-o gală aniversară la care au fost invitați foștii președinți și vicepreședinți ai CJ, foștii și actualii consilieri județeni, primari, reprezentanți ai Guvernului, ai instituțiilor publice și mediului de afaceri, cetățenii de onoare ai județului și angajații instituției.
“Acest eveniment a fost dedicat oamenilor și proiectelor...

Strategia de dezvoltare a judeţului Iaşi în perioada 2021-2027, supusă spre aprobare plenului Consiliului Judeţean
Conducerea Consiliul Județean (CJ) Iaşi a prezentat miercuri, 14 decembrie, forma finală a Strategiei de dezvoltare a județului Iași pentru perioada 2021-2027, document care trasează obiectivele de dezvoltare a comunității locale pornind de la nevoile, vulnerabilitățile și resursele existente la nivel județean. Orizontul de timp se suprapune cu exercițiul de programare al Comisiei Europene pentru alocarea fondurilor nerambursabile.
Strategia de dezvoltare...

Investiții importante pentru Iaşi, aprobate de plenul Consiliului Judeţean
Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat miercuri, 23 noiembrie, mai multe proiecte de hotărâre privind realizarea unor investiţii în judeţ.
„Avem vești bune despre proiectele pe care le implementăm. Se lucrează intens pe șantierul de la Aeroportul Iași, unde deja structura începe să capete formă și avem încredere că până la finalul anului va fi gata. Se lucrează și la parcul industrial de la Lețcani, unde...

Conducerea Consiliului Județean şi-a prezentat bilanţul la împlinirea a doi ani de mandat
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a prezentat duminică raportul de activitate la împlinirea a doi ani de la preluarea mandatului. La eveniment, care s-a desfăşurat la Palatul Culturii, au participat reprezentanți ai Guvernului României, consilierii județeni, aparatul de specialitate al instituției, primarii din judeţ și directori ai instituțiilor aflate în subordinea CJ.
“Cred că Iașul ar fi putut să arate mai bine, gândindu-mă la acești...

Consiliul Județean a aprobat cuantumul burselor pentru elevii unităților de învățământ special în anul școlar 2022/2023
Întruniți în ședință extraordinară de îndată, desfășurată în sistem online, consilierii județeni au aprobat luni numărul maxim și cuantumul burselor aferente anului școlar 2022-2023 pentru elevii care frecventează cursurile unităților de învățământ special finanțate de Consiliul Județean (CJ) Iași. Astfel, în cele șase unități școlare vor fi acordate 1.199 de burse, iar cuantumul lunar va fi de 500 de lei, în cazul bursei de performanță,...

Consiliul Județean a aprobat înființarea centurii de ocolire a municipiului Iași
Întruniți în ședință ordinară, consilierii județeni ieșeni au aprobat astăzi înființarea centurii uşoare de ocolire a municipiului Iaşi, prin trecerea în domeniul public al județului a unui tronson de drum comunal din Horlești, cu indicativul DC 26B, cu o lungime de aproximativ 5,2 kilometri, și a unui tronson de drum comunal din Voinești, cu indicativul DC 26B, Lungani – (limita comunei Voineşti) Voineşti – DJ 248A, în lungime de...

Casa Călăului, concesionată în vederea reabilitării și reintroducerii în circuitul cultural
Consiliul Județean (CJ) Iași a predat în concesiune vineri, 9 septembrie, imobilul situat în Șoseaua Manta Roșie nr.17 din municipiul Iași, cunoscut drept “Casa Călăului”.
“Concesionarea a fost atribuită prin licitație, potrivit hotărârii luate de plenul Consiliului Județean în ședința din 29 martie 2022. Câștigătorului îi revine obligația ca, în termen de 5 ani, să reabiliteze monumentul istoric și să-l pună în valoare, la finalul...