Tag Archives: forum

Iaşul, gazda celei de-a 24-a întruniri a Forumului Comitetelor Naţionale de Etică

În perioada 4-5 aprilie 2019, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iaşi va avea loc cea de-a 24-a întrunire a Forumului Comitetelor Naționale de Etică (NEC Forum). „Forumul Comitetelor Naționale de Etică reprezintă o rețea care reunește toate structurile naționale de etică și bioetică din Europa. Acest eveniment este organizat de Sectorul de Etică al Comisiei Europene, împreună cu statul care deține președinția Consiliului Europei....

Zeci de liceeni din toată țara au făcut cunoștință cu universitățile ieșene

Programul „Iași – orașul viitorului tău”, demarat de compania IULIUS, continuă cu noi acțiuni ce au ca scop pomovarea orașului la nivel regional, ca centru educațional și al oportunităților de dezvoltare a carierei. De această dată, zeci de liceeni din întreaga țară au participat la evenimentul „Fă cunoștință cu universitățile ieșene!”. La începutul acestei săptămâni, peste 60 de tineri din întreaga țară au dat curs invitației...

“Săptămâna Europeană la UAIC” – ediţia a II-a

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează în perioada 18-26 mai cea de-a doua ediție a evenimentului “Săptămâna Europeană la UAIC”. Evenimentul va cuprinde o suită de conferințe, forumuri, dezbateri, prelegeri, expoziții, concursuri studențești, naționale și internaționale, la care sunt așteptați să participe peste 2000 de studenți, profesori, cercetători, reprezentanți ai administrației locale,centrale și...

Forum Economic Româno-Israelian la Camera de Comerț Iași

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi va găzdui lucrările Forumul Economic Româno-Israelian, miercuri 28 iunie, începând cu ora 10.00.  Organizat în colaborare cu Primăria municipiului Iaşi şi Comunitatea Evreilor din Iaşi, într-un context mai amplu, oferit de proiectul Marşul Vieţii – comemorarea a 76 de ani de la Pogromul de la Iaşi – Forumul Economic îşi propune să reunească antreprenori din regiune interesaţi de dezvoltarea...

La Palas Mall se deschide astăzi expoziţia “Fabricat în Moldova”

În premieră, în perioada 25 – 27 noiembrie, la Palas Mall va avea loc Expoziția “Fabricat în Moldova”, un târg cu vânzare, la care vor fi prezenţi circa 70 de producători din Republica Moldova. “În luna iulie am inițiat primele discuții cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și ai Consulatului Republicii Moldova de la Iași. Am reușit să organizăm un târg economic, la care s-au atașat, într-un...

Iașul va găzdui, în premieră, Forumul Media al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

În perioada 21-22 aprilie, la Iași va fi organizată prima ediție a Forumului Media al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, eveniment care își propune să pună în contact instituțiile media din raioanele Euroregiunii Siret-Prut-Nistru cu instituțiile media din cadrul aceleiași regiuni. Potrivit organizatorilor, respective Asociația ”Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”, în urma acestei acțiuni urmează să fie identificate idei și modalități de colaborare...

Olimpicii internaționali de la Colegiului Naţional ”Emil Racoviţă” din Iași, recompensați cu bursa ”Alexandru Vornicu”

Elevii Colegiului Naţional ”Emil Racoviţă” din Iaşi, olimpici internaționali la una sau mai multe dintre disciplinele matematică, fizică, chimie, biologie, astronomie, informatică, științele pământului, științe juniori, filosofie, vor primi din partea Fundației Leris, timp de zece luni, bursa ”Alexandru Vornicu”, în cuantum de 50 de dolari pe lună. Elevii care au obținut rezultate remarcabile la faza internațională a olimpiadelor desfășurate...

Participanții la Forumul Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei au adoptat ”Declarația de la Iași”

La Congres Hall din cadrul Complexului Palas Iași s-a desfășurat vineri, 5 februarie, prima ediție a Forumului Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei, eveniment care prefațează deschiderea oficială a celei de-a XXVI-a ediție a Zilelor Universității ”Apollonia”. La manifestare au participat peste 200 de invitați din cele opt județe ale Moldovei (autorități locale, parlamentari, oameni de afaceri, reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor...

Vineri debutează la Iași Forumul Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei

Vineri, 5 februarie, începând cu ora 10.00, la Congres Hall (Sala Mozart) din cadrul Complexului Palas Iași va avea loc deschiderea oficială a ”Forumului Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei”, eveniment care prefațează cea de-a XXVI-a ediție a Zilelor Universității ”Apollonia”. Manifestarea, la care au fost invitați să participe factori de decizie instituţională şi personalităţi de anvergură din diverse domenii de activitate din cele...

”Forumul Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei” va deschide ediția din acest an a Zilelor Universității ”Apollonia”

Situația actuală a infrastructurii rutiere, stadiul dezvoltării economice și sociale a comunităților locale, precum și perspectivele privind îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață ale locuitorilor din regiunea Moldovei sunt doar câteva dintre temele ce vor fi discutate în cadrul ”Forumului Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei”, eveniment care va deschide cea de-a XXVI-a ediție a Zilelor Universității ”Apollonia” din Iași. La...
;