Tag Archives: fotbal

“U” Cluj – Poli Iaşi 0-2. “Dubla” lui Alin Roman a decis soarta partidei

Reluată luni, la ora 13.00, după ce fusese întreruptă duminică, în minutul 54, la scorul de 0-0, din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile (ploaie torenţială însoţită de rafale puternice de vânt), care au făcut impracticabil gazonul de pe “Cluj Arena”, întâlnirea dintre “U” Cluj şi Poli Iaşi, contând pentru etapa a VIII-a a Superligii, s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 0-2, după “dubla” lui Alin...

Meciul “U” Cluj – Poli Iaşi, întrerupt din cauza ploii! Întâlnirea a fost reprogramată pentru luni

Meciul dintre “U” Cluj şi Poli Iaşi, programat duminică, de la ora 13.30, pe Stadionul “Cluj Arena”, a fost întrerupt în min. 54 din cauza terenului impracticabil, fiind reprogramat pentru luni, de la ora 13.00. O ploaie torenţială, însoţită de rafale puternice de vânt, a inundat la pauză suprafaţa de joc, care a devenit impracticabilă, făcând imposibilă desfăşurarea în continuare a partidei. În aceste condiţii, potrivit...

Ştiinţa Miroslava – FC Bacău 4-2. Ieşenii au urcat pe primul loc în clasament

Ştiinţa Miroslava a început excelent noul sezon al Ligii 3, elevii lui Tibor Selymeş înregistrând sâmbătă după amiază, la Uricani, a doua victorie din tot atâtea posibile, după ce au dispus cu scorul de 4-2 (3-1) de FC Bacău. Golurile ieşenilor au fost înscrise de Alima (min. 8), Nemţanu (min. 31 şi min. 44) şi Botezatu (min. 7)), oaspeţii puncâtnd prin Buga (min. 45+1) şi Drugă (min. 90+6). În celelalte meciuri din etapa a II-a s-au înregistrat...

Meciul SCM Zalău – Poli Iaşi, din play off-ul Cupei României, transmis în direct pe site-ul FRF

În perioada 29-31 august sunt programate cele 16 meciuri din play-off-ul Cupei României Betano, ediția 2023-2024. Potrivit tragerii la sorţi care a avut loc săptămâna trecută la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), în această fază a competiţiei, Politehnica Iaşi va juca în deplasare, joi, 31 august, de la ora 17.30, în compania SCM Zalău, formaţie din Liga 3. Vineri, în prima etapă din Liga 3, SCM Zalău a învins în deplasare, scor 2-0 (0-0),...

Ştiinţa Miroslava, debut cu dreptul în campionat

Ştiinţa Miroslava a debutat cu dreptul în noua ediţie a Ligii 3, elevii lui Tibor Selymeş învingând sâmbătă după amiază, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), pe Bucovina Rădăuţi, formaţie care în sezonul trecut a jucat în play-off-ul pentru promovarea în Liga 2. Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Danale (min. 14 din penalty – după un fault asupra lui Nemţanu) şi Nemţanu (min. 29 – după o acţiune personală). “Am reuşit...

Meciul Poli Iaşi – Sepsi a fost reprogramat! Cornel Şfaiţer: O totală lipsă de respect pentru ieşeni!

Încurcate sunt căile… LPF! După ce, miercuri, anunţaseră că meciul Politehnica Iaşi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din cadrul etapei a VII-a a Superligii, se va disputa conform programării iniţiale, respectiv duminică, 27 august, de la ora 13.00, în Copou, respingând astfel cererea înaintată de covăsneni, de amânare a meciului, oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) s-au sucit şi au anunţat astăzi că partida a fost reprogramată...

Poli Iaşi – Sepsi Sfântu Gheorghe se joacă! LPF nu a aprobat cererea oaspeţilor de amânare a partidei

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) nu a aprobat cererea înaintată de clubul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, de amânare a partidei cu Politehnica Iaşi, din etapa a VII-a a Superligii. În documentul înaintat LPF, oficialii covăsneni au invocat faptul că meciul de duminică, 27 august, de pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, este programat la doar trei zile după întâlnirea pe care Sepsi urmează să o dispute, pe teren propriu, împotriva celor...

FCSB – Poli Iaşi 2-1. Ieşenii se întorc cu mâna goală de pe Arena Naţională

Poli Iaşi a plecat cu mâna goală de pe Arena Naţională, după ce a pierdut duminică seara, scor 1-2 (0-1), întâlnirea cu FCSB, contând pentru etapa a VI-a a Superligii, după un meci în care elevii lui Leo Grozavu nu au profitat de starea de oboseală a gazdelor, care au jucat la distanţă de doar trei zile de la întâlnirea din Danemarca, cu Nordsjaelland, din preliminariile UEFA Conference League. În prima repriză, Ailenei a făcut adevărate minute în...

Poli Iaşi – Universitatea Craiova 1-4. Alin Roman, “înger” şi “demon”

Poli Iaşi a fost învinsă, sâmbătă, în Copou, de Universitatea Craiova cu scorul de 1-4 (1-0), într-un meci contând pentru etapa a V-a a Superligii, moldovenii bifând astfel cea de-a patra înfrângere în campionat. Meciul, disputat în prezenţa a circa 8.000 de spectatori, a avut două părţi distincte. O primă parte, în care elevii lui Leo Grozavu au etalat un joc care nu le-a permis oaspeţilor să se apropie de poarta lui Ailenei, şi o a doua, după...

Bucovina Rădăuţi – Ştiinţa Miroslava, în prima etapă a noului sezon din Liga 3

La sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a avut loc vineri, 11 august, trragerea la sorţi a programului competiţional al sezonului 2023/2024 al Ligii 3. Singura formaţie din judeţul Iaşi înscrisă în cadrul aceste competiţii, Ştiinţa Miroslava, a fost repartizată în Seria 1, alături de reprezentantele judeţelor Boroşani, Suceava, Vaslui şi Bacău. Programul turului (Seria 1): Etapa 1 AS FC RAPID BRODOC – ACS FORESTA SUCEAVA CSO VIITORUL DARABANI...
;