Tag Archives: fotbal

UTA – Poli Iaşi 1-0. Înfrângere nemeritată a oaspeţilor, după o nouă gafă în apărare

UTA a învins, vineri, pe Poli Iaşi cu 1-0 (1-0), în uvertura etapei a IV-a a Superligii, obţinânsd astfel prima victorie în actualul campionat. De partea cealaltă, elevii lui Leo Grozavu, deşi au avut o posesie superioară, nu au reuşit să pună decât rareori în pericol poarta apărată de Iacob. Aflat la prima apariţie în tricoul lui Poli Iaşi, Nicolas Samayoa a fost co-autor la golul înscris în minutul 8 de gazde, fundaşul central adus în această...

Ştiinţa Miroslava a fost eliminată din Cupa României

Ştiinţa Miroslava a părăsit ediţia 2023/2024 a Cupei României încă din primul tur, după ce formaţia condusă de Tibor Selymeş a fost învinsă, miercuri după amiază, în deplasare, cu scorul de 1-2 (1-1), de Şomuz Fălticeni. Partida, disputată într-o singură manşă, eliminatorie, pe Stadionul  “Constantin Jamaischi” din Fălticeni, a fost una aprig disputată, miza fiind calificarea în turul al II-lea al competiţiei. Gazdele au deschis...

Silviu Lung Junior, aproape de a semna cu Poli Iaşi!

Poli Iaşi continuă să se întărească în toate compartimentele pentru a putea face faţă rigorilor Superligii. Astfel, după ce săptămâna trecută, oficialii clubului din Dealul Copoului au oficializat nu mai puţin de patru transferuri importante, înregimentându-i pe Nicolas Samayoa, Claudiu Belu Iordache, Andrei Ciobanu şi Mihai Bordeianu, acum ei se află foarte aproape de a da o nouă lovitură de imagine, prin aducerea la Iaşi a portarului Silviu Lung...

Farul – Poli Iaşi 1-3. Ieşenii produc prima mare surpriză a campionatului!

Poli Iaşi a produs prima mare surpriză a acestui început de campionat, după ce a învins cu 3-1 (2-1), duminică, pe campioana en-titre, formaţia Farul Constanţa, chiar pe terenul acesteia. Ieşenii au făcut un joc excelent, poate cel mai bun din ultimii cinci-şase ani, surclasându-i pe campioni la toate capitolele, chiar dacă au avut în faţă o formaţie compusă în cea mai mare parte din rezerve, nu mai puţin de opt titulari fiind menajaţi de Gică...

Un fost internaţional român, la o semnătură de Poli Iaşi!

Poli Iaşi nu se mai opreşte din transferuri! După ce a reuşit să obţină semnăturile fundaşului central Nicolas Samayoa (28 de ani), internaţional al statului Guatemala, fundaşului dreapta Claudiu Belu-Iordache (30 de ani) şi a mijlocaşului central Andrei Ciobanu (25 de ani), ultimii doi de la Rapid Bucureşti, conducătorii clubului din Dealul Copoului sunt pe cale să dea o nouă lovitură şi anume transferul mijlocaşului defensiv Mihai Bordeianu (31...

Poli Iaşi se întăreşte cu jucători de la Rapid!

După începutul neconvingător din Superligă (înfrângeri cu 0-2 în deplasare, în prima etapă, la CFR Cluj, şi cu 1-3 duminică, în Copou, cu AFC Hermannstadt, în runda secundă), oficialii de la Poli Iaşi nu au mai stat pe gânduri şi au început să mişte serios pe piaţa transferurilor, în vederea întăririi echipei în toate compartimentele. Prima mutare a fost aducerea la Iaşi, sub formă de împrumut pentru doi ani, a fundaşului central Nicolas...

Poli Iaşi – AFC Hermannstadt 1-3. Prestaţie dezamăgitoare, rezultat pe măsură

Debut cu stângul pentru Poli Iaşi la prima apariţie în faţa propriilor suporteri, la revenirea în Superligă, elevii lui Leo Grozavu fiind învinşi de AFC Hermannstadt, duminică, în Copou, scor 1-3 (0-1), după un meci în care gazdele au fost depăşite la toate capitolele de o echipă solidă, care a pierdut greu, etapa trecută, în faţa campioanei. Ieşenii au început bine partida, şutul lui Alin Roman (min. 10), de la 20 de metri, nimerind bara! Un...

ACS Universitatea de Ştiinţele Vieţii a pierdut finala pentru câştigarea fazei regionale a Cupei României

ACS Universitatea de Ştiinţele Vieţii Iaşi a pierdut finala pentru câştigarea fazei regionale a Cupei României, după ce a pierdut sâmbătă, într-un joc disputat pe terenul “Agronomia”, în faţa formaţiei CSM Vaslui, scor 1-2 (1-2). După ce s-au clasat pe primul loc în grupa 1 judeţeană, în urma succeselor înregistrate împotriva celor de la Victoria Horia (judeţul Neamț), scor 6-0, şi ACS Unirea Curtești (judeţul Botoșani), scor...

Leo Grozavu, înaintea meciului cu Hermannstadt: Mă bazez pe dorinţa de revanşă a jucătorilor!

Antrenorul Leo Grozavu a prefaţat vineri, într-o conferinţă de presă, meciul dintre Poli Iaşi şi Hermannstadt, din etapa a II-a  Superligii, programat duminică, începând cu ora 18.30, în Copou, afirmând că partida va fi una dificilă, în faţa unei formaţii omogene, care nu a făcut prea multe schimbări faţă de sezonul trecut şi care ar fi meritat să se califice în play off dacă nu ar fi fost depunctată de către LPF din cauza restanţelor salarale...

Fundaş central de naţională la Poli Iaşi

Poli Iaşi a reuşit să rezolve una dintre cele mai stringente probleme cu care s-a confruntat în pauza competiţională şi anume aducerea unui fundaş central care să suplinească plecarea lui Florin Plămadă, care nu a mai fost dorit de conducerea tehnică. Astfel, potrivit site-ului oficial al formaţiei FC Communications, din prima ligă din Guatemala, gruparea din America Centrală a ajuns la un acord cu oficialii lui Poli Iaşi privind împrumutul jucătorului...
;