Tag Archives: persoane fara adapost

Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost, marcată la Iaşi

Miercuri, 10 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) și Asociaţia „Art Civica”, organizează un eveniment, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor fără Adăpost. Astfel, de la ora 13.00, la Centrul de Urgenţă pentru Recuperare şi Integrare Socială „C. A Rosetti”, profesori şi studenţi ai Facultăţii de Teatru de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi vor oferi un moment de...

Mobilizare impresionantă de forţe ale autorităţilor locale pentru combaterea efectelor ninsorii și gerului

Ca urmare a faptului că Iașul se află, în continuare, sub incidența codului portocaliu de ger, cel puțin până joi, 1 martie, la care se adaugă ninsori importante din punct de vedere cantitativ, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordine să își mobilizeze efectivele de personal și utilajele și să ia toate măsurile necesare pentru a combate efectele negative ale vremii. În acest sns, luni, la ora 20.00,...

Municipalitatea face eforturi pentru a combate efectele ninsorii și gerului

Dat fiind faptul că Iașul se află sub incidența unui Cod Portocaliu de ger cel puțin până joi, 1 martie, la care se adaugă și ninsori importante cantitativ în cursul zilei de astăzi, 27 februarie, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordine să își mobilizeze toate efectivele de personal și utilajele și să ia toate măsurile necesare pentru a combate efectele negative ale vremii. De altfel, aseară,...

Municipalitatea va oferi mese festive pentru persoanele fără adăpost

În zilele de 23 și 30 decembrie, municipalitatea ieșeană, prin Direcția de Asistență Comunitară (DAC) Iași, va organiza două acțiuni de ajutorare a persoanelor fără adăpost. Ambele manifestări vor avea loc la Cantina de Ajutor Social, începând de la ora 16.00. Pe 23 decembrie, Primăria va organiza un concert de colinde susținut de Grupul Trio Voces și va oferi cadouri și o masă caldă pentru 169 de persoane fără adăpost, aflate în monitorizarea...
;