Tag Archives: pogrom

Clădirea fostei Chesturi, reabilitată şi modernizată, va fi inaugurată săptămâna viitoare

În urmă cu 144 de ani, la Iași lua ființă Teatrul „Pomul Verde”, primul teatru profesionist din lume în limba idiș. Și tot la Iași, în iunie 1941, a fost scrisă una dintre cele mai negre pagini din istoria României – Pogromul căruia i-au căzut victime mii de evrei. Consiliul Județean va marca aceste evenimente prin redarea destinației inițiale clădirii din strada Vasile Alecsandri – construită în anii 1920-1921 ca sediu al redacției...

Expoziţie de fotografie dedicată comemorării Pogromului de la Iaşi

La sfârşitul aceste săptămâni, mai precis duminică, 28 iunie, de la ora 18.00, ieşenii sunt invitaţi pe pietonalul Ștefan cel Mare (în fața Palatului Roznovanu) la vernisajul expoziției de fotografie „#orașuldinfotografii”, organizată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul de la Iași, eveniment realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași...

O nouă ediţie a “Marşului vieţii”

Din dorinţa de a transmite un mesaj de pace, toleranță și solidaritate în aceste vremuri dificile, Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași și Rabinul Josef Wasserman, președintele Fundației pentru Promovarea Evreilor Români din Israel, anunţă organizarea unei noi ediții „Marșului vieții”, eveniment  deja tradiţional de comemorare, în acest an, a 79 de ani de la Pogromul de la Iași. Evenimentul, care va fi...

Fostul preşedinte al Comunităţii Evreieşti, Abraham Ghiltman, condus pe ultimul drum de sute de ieşeni

Fostul preşedinte al Comunităţii Evreieşti din Iaşi, Abraham Ghiltman, decedat la sfârşitul săptămânii trecute, a fost condus marţi, 5 noiembrie, pe ultimul drum. La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, primarul Iaşului, Mihai Chirica, prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu,  alături de membrii Comunităţii Evreieşti din Iaşi şi de câteva sute de ieșeni,...

Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Iaşi, Abraham Ghiltman, a încetat din viaţă

Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Iaşi, Abraham Ghiltman, în vârstă de 85 de ani, a încetat din viaţă duminică, 3 noiembrie. Acesta se afla de mai multă vreme sub supravegherea medicilor. Înmormântarea va avea loc marţi, 5 noiembrie, de la ora 11.00, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi. “Am aflat cu profundă părere de rău de plecarea dintre noi a domnului Abraham Ghiltman, preşedintele filialei Iaşi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din...

A fost semnat contractul pentru lucrările de reabilitare a imobilului care va găzdui viitorul Muzeu al Holocaustului

În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Maricel Popa şi a reprezentanților Asocierii S.C. IASICON S.A. – S.C IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE S.A., la Iaşi a fost semnat marţi, 2 iulie, contractul pentru consolidarea, refuncționalizarea și mansardarea imobilului situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 6, clădire în care şi-a avut sediul fosta Chestură de Poliție și locul în care a funcționat revista “Viața Românească”. Timp de...

Manifestări prilejuite de comemorarea a 78 de ani de la Pogromul de la Iaşi

În prezenţa autorităţilor locale şi a rabinului Josef Wasserman, la Cimitirul Evreiesc a avut loc duminică, 30 iunie, un ceremonial militar şi religios prilejuit de comemorarea a 78 de ani de la Pogromul de la Iaşi. La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Ambasadelor SUA şi Israelului în România, precum şi o delegaţie a oraşului Ashdod din Israel, în frunte cu primarul acestei localităţi, Yehiel Lasri. Cu această ocazie, primarul...

Cimitirul Evreiesc din Iaşi ar putea deveni monument istoric

Cimitirul Evreiesc din Iaşi ar putea deveni monument istoric, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, decizia de transformare a acestui obiectiv în monument istoric este o procedură destul de laborioasă, pe care municipalitatea a demarat-o în urma încheierii unui parteneriat cu Comunitatea Evreilor şi care urmează să fie finalizată cu un document care va fi înaintat Ministerului Culturii. „După ce...

Manifestări prilejuite de comemorarea a 77 de ani de la Pogromul de la Iași

În perioada 15 – 17 iunie, Primăria Municipiului Iaşi organizează, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași și Rabinul Josef Wasserman din Israel, „Marșul Vieții”, un amplu proiect de comemorare a 77 de ani de la Pogromul de la Iași. Vineri, 15 iunie, de la  ora 16.30, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași va avea loc simpozionul cu tema „Rolul comunității evreiești în dezvoltarea Iașului: trecut, prezent și viitor”....

Amintirea victimelor Pogromului, evocată la Iaşi

Fostul sediu al Chesturii de Poliție, situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 6, a fost joi, 29 iunie, loc de comemorare a victimelor unuia dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România. Așa cum arată Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, în timpul pogromului din 1941, de la Iaşi, au fost uciși 14.850 de evrei. La ceremonia organizată de Consiliul Județean Iaşi au participat, printre alţii,...
;