5:13 pm - Monday April 18, 2129

Tag Archives: Politehnica Iasi

Poli Iaşi nu se mai opreşte din transferuri! A legitimat un vârf franco-tunisian şi un portar trecut pe la FCSB

Poli Iaşi continuă să puncteze masiv pe piaţa transferurilor, în tentativa de a se salva de la retrogradare la finalul acestui sezon. Astfel, în această săptămână, conducătorii clubului din Dealul Copoului au oficializat transferurile mai multor jucători noi. Este vorba despre atacantul franco-tunisian Adel Bettaieb (27 de ani), mijlocaşul defensiv Luca Mihai (20 de ani) şi portarul Toma Niga (27 de ani). Născut în Franța, la data de 28.01.1997, dar...

Poli Iaşi a bătut palma cu CFR Cluj pentru transferul lui Luca Mihai

După umilitoarea înfrângere (0-6) înregistrată la sfârşitul acestei săptămâni în faţa lui Sepsi Sfântu Gheorghe, oficialii clubului din Dealul Copoului nu au mai stat pe gânduri şi au mutat din nou la capitolul transferuri, conştienţi fiind de faptul că doar întărind lotul, echipa ar putea avea şanse să se salveze de la retrogradare. Astfel, potrivit presei centrale de specialitate, Poli Iaşi a bătut palma cu CFR Cluj pentru transferul lui Luca...

Baschetbalistele de la Politehnica Iaşi, foarte aproape de o nouă surpriză în campionat

Baschetbalistele de la Politehnica Iaşi au fost foarte aproape de a furniza surpriza, sâmbătă, la prânz, în Capitală, contra celor de la Sportul tudenţesc, în etapa a doua a returului Ligii 1, elevele pregătite de antrenoarea Emilia Marian pierzând la limită, scor 63-67 (10-20, 17-14, 17-17, 19-16) în faţa mult mai rutinatelor lor adversare. Reamintim că în primul joc disputat în acest an, contând pentru etapa a VIII-a a Ligii 1 (prima din retur),...

Sepsi Sf. Gheorghe – Poli Iaşi 6-0. O nouă ruşine pentru elevii lui Leo Grozavu

Poli iaşi s-a făcut de ruşine în primul meci de la reluarea campionatului, elevii lui Leo Grozavu  fiind învinşi categoric, scor 0-6 (0-3), vineri, în deplasare, de Sepsi Sfântu Gheorghe, în uvertura etapei a XXII-a a Superligii. Meciul din Covasna a început cum nu se putea mai rău pentru oaspeţi, în minutrul 20, Florin Ilie introducând mingea în propria poartă, după ce a devitat şutul expediat de Ştefănescu din colţul careului. În minutul 34,...

Poli Iaşi – FCU 1948 Craiova 4-2, în cel de-al doilea amical al iernii

Poli Iaşi a învins cu 4-2 (3-0) pe FCU 1948 Craiova, duminică, la prânz, într-un meci amical disputat la Buftea, ultimul înaintea debutului în cea de-a doua parte a campionatului, vineri, 19 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în uvertura etapei a XXII-a a Superligii. Faţă de întâlnirea de sâmbătă, cu bulgarii de la Dunav Ruse, încheiată la egalitate, scor 1-1, antrenorul Leo Grozavu a trimis în teren o formulă mult...

Remiză pentru Poli Iaşi în primul amical al anului

Poli Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), sâmbătă după amiază, meciul amical disputat în campania celor de la Dunav Ruse (locul XII în liga a doua din Bulgaria). Întâlnirea a avut loc pe unul din terenurile din Complexul Sportiv “Ghencea” al CSA Steaua, acolo unde formaţia ieşeană se află cantonată începând din această săptămână, pentru pregătirea debutului în cea de-a doua parte a Superligii. Ieşenii au deschis primii...

Poli Iaşi va pregăti în Ghencea meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe

Din cauza vremii nefavorabile, care a făcut ca terenurile din Iaşi să devină impracticabile, conducerea prim divizionarei Poli Iaşi a decis ca pregătirea celei de-a doua părţi a campionatului, care va debuta oficial pe 19 ianuarie, să se facă la Bucureşti. Astfel, după ce în primele zile ale acestei săptămâni, fotbaliştii ieşeni s-au pregătit în sala de forţă de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) şi pe terenul sintetic din cadrul Magic Sport Center...

Vremea rea a dat peste cap pregătirile fotbaliştilor de la Poli Iaşi

Ninsoarea abundentă şi viscolul, precum şi temperaturile negative înregistrate în aceste zile la Iaşi au dat peste cap planurile oficialilor din Dealul Copoului în ceea ce priveşte antrenamentele pe care fotbaliştii lui Leo Grozavu urmau să le efectueze la baza proprie de pregătire din cadrul Complexului Sportiv “Emil Alexandrescu”. Atât terenul central cât şi terenul II (sintetic) sunt în acest moment impracticabile, ca urmare a stratului...

Baschetbalistele de la Politehnica Iaşi, la prima victorie în campionat

Baschetbalistele de la Politehnica Iaşi au obţinut duminică prima victorie în campionat, după ce au dispus, în Sala Polivalentă, de  Olimpia București cu scorul de 59-48 (16-6, 18-16, 15-10, 10-16), într-un meci contând pentru etapa a VIII-a a Ligii 1 (prima a returului). Fetele pregătite de antrenoarea Emilia Marian au dominat disputa de la un capăt la celălalt și s-au impus în final pe merit, după un meci în care a strălucit în atac Adelina Niță,...

Politehnica Iaşi – CSU ASE Bucureşti 70-64. Victorie obţinută de gazde în ultimul minut de joc

Politehnica Iaşi a învins, duminică, în Sala Polivalentă, pe CSU ASE Bucureşti, scor 70-64 (10-14, 16-14, 19-21, 25-15), în etapa a XI-a a Ligii 1 (Seria B), după un meci palpitant, care a ţinut spectatorii cu sufletul la gură până în ultimul minut de joc. Cei mai buni marcatori de la gazde au fost Rotariu (15 puncte, 2×3 şi 13 recuperări), Dragoslav (12 puncte – 11 recuperări, şi 7 pase decisive), Pădineanu (13, 4×3 şi 8 recuperări),...
;