Author Archives: admin_
Programul instituţiilor din subordinea Primăriei în perioada Sărbătorilor de Paşte
Programul de lucru cu publicul al instituţiilor aflate în subordinea Primăriei vor suferi în perioada Sărbătorilor de Paşte o serie de modificări. Astfel, conform reglementărilor legale, Primăria Municipiului Iaşi nu va asigura program de lucru între 30 aprilie și 3 mai 2021, însă va asigura permanența prin direcțiile, instituțiile și societățile comerciale subordonate. Pentru sesizări la adresa Primăriei Municipiului Iași poate fi folosit numărul...
Mihai Chirica: Mă simt în pericol, într-un mare pericol!
Într-o declaraţie de presă, transmisă în direct pe contul de Facebook al instituţiei, primarul Mihai Chirica a făcut referiri la acuzaţiile care îi sunt aduse procurori într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracţional organizat în vederea obținerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul Primăriei, pe care ulterior a fost construită o clădire, prin intermediul unui contract de asociere în participaţiune încheiat de Primărie...
Municipiul Iaşi intră, începând de mâine, în scenariul verde
Începând de sâmbătă, 30 aprilie, municipiul Iaşi intră în scenariul verde, după ce rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut sub pragul de 1,5 persoane la mia de locuitori în ultimele 14 zile, a anunţat, astăzi, primarul Mihai Chirica, în deschiderea şedinţei ordinare a Consiliului Local. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile în municipiul Iaşi, era joi,...
Circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi prelungită, în Noaptea de Înviere, până la ora 02.00
În Noaptea de Înviere, circulaţia mijloacelor de transport în comun din municipiul Iaşi va fi prelungită până la ora 02.00, la stradă urmând să fie scoase 30% dintre tramvaiele şi autobuzele aflate în parcul Companiei de Transport Public (CTP). Anunţul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, astăzi, în şedinţa Consiliului Local, ca răspuns la o interpelare venită din partea consilierului Florin Ciubotaru. Reamintim că, potrivit ministrului de Interne,...
Programul de lucru al ApaVital în perioada 30 aprilie – 4 mai
În perioada 30 aprilie – 4 mai (inclusiv), respectiv pe perioada Sărbătorilor pascale, lucrătorii ApaVital vor asigura servicii de permanență, desfășurând o parte din activitățile pe care le realizează în mod curent. “În primul rând, au fost stabilite echipe de intervenție care să asigure permanența pentru rezolvarea eventualelor disfuncționalități apărute atât la rețelele de apă din întreaga arie de operare, cât și la cele de canalizare....
Expoziție în aer liber, la Muzeul Unirii din Iași: „Fryderyk Chopin – viața și creația”
Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași propune publicului o nouă expoziție în aer liber, organizată în parteneriat cu Institutul Polonez din București și dedicată unuia dintre cei mai mari pianiști și compozitori ai epocii romantice: „Fryderyk Chopin – viața și creația”. Institutul Polonez din București a pregătit versiunea în limba română a expoziției realizate de Institutul „Fryderyk Chopin” (Varșovia)...
Iepurilă soseşte la Iaşi cu tramvaiul!
Compania de Transport Public (CTP) Iași, Asociația Tramclub Iași și Boo Party anunţă organizarea unui nou eveniment dedicat copiilor din Iași în preajma Sărbătorilor de Paște. Pentru al șaptelea an, Iepurilă sosește la Iași cu tramvaiul! Joi, 29 aprilie, între orele 11:00-15:00, Iepurilă se va plimba pe traseul Depou Gară – Tudor Vladimirescu – Rond Tătărași Nord – Baza 3 – Rond Dacia – Gara – Rond Canta –...
Luciana Antoci este noul inspector şcolar general al judeţului Iaşi
Începând de joi, 29 aprilie, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi are un nou şef, în persoana prof. Luciana Antoci. Aceasta o înlocuieşte în funcţie pe prof. Genoveva Farcaş, care şi-a încheiat mandatul în fruntea instituţiei. Luciana Antoci este profesor de limba şi literatură română la Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” din Iaşi, din anul 2003, şi a deţinut, până astăzi, funcţia de inspector şcolar general adjunct...
Pregătește-te pentru sărbători în familie la Palas și Iulius Mall Iași! Află programul special de Paște al magazinelor și restaurantelor
Apropierea sărbătorilor pascale aduce un nou program de funcționare la Palas și Iulius Mall Iași. Astfel, dacă ai început să te gândești la câte pregătiri ai de făcut până în momentul în care te așezi la masă cu cei dragi alături și te bucuri de arome alese, cadouri, zâmbete și povestiri, află că magazinele vor fi deschise până în Sâmbăta Mare, la ora 18.00.
Vopsirea ouălor, decorarea casei, înnoirea garderobei, dar și cadourile aduse...
Mihai Chirica s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, într-o declaraţie de presă, că începând de astăzi, 28 aprilie, se autosuspendă din funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, în contextul ultimelor evoluţii apărute pe scena locală. În documentul remis redacţiei, şeful municipalităţii afirmă că gestul de a se autosuspenda din funcţia de preşedinte interimar al PNL Iaşi are la bază evitarea prejudicierii imaginii...


