Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Peste 300 de taximetrişti au protestat în faţa Prefecturii, nemulţumiţi de concurenţa firmelor de ride-sharing
Peste 300 de taximetrişti au protestat, miercuri, în faţa Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, fiind nemulţumiţi de modul în care autorităţile locale tolerează activitatea desfăşurată de firmele de ride-sharing, pe care aceştia o consideră ca fiind nelegală. Evenimentul, care a fost organizat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România – filiala Iași (COTAR) împreună cu Camera Națională a Taximetriștilor...
Creşă extinsă şi modernizată prin intermediul programului PNDL
După ce, la sfârşitul săptămânii trecute, primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire necesară începerii lucrărilor de extindere și modernizare a Creșei nr. 1 din Bulevardul Țuțora nr. 3, astăzi, municipalitatea a predat și amplasamentul către constructor, care va trebui să finalizeze lucrările în șase luni. Lucrările sunt executate de Alconf SRL Iași, în cadrul unui contract de 2.142.857 lei cu TVA și sunt finanțate prin Programul...
Două firme, una din Iaşi şi alta din Vaslui, favorite pentru construcţia grădiniţelor din Bucium şi Dacia
Primăria primit câte o ofertă la licitațiile organizate pentru construirea a două noi grădinițe cu fonduri europene în cartierele Bucium și, respectiv, Dacia. Grădiniţa cu program prelungit din cartierul Bucium va fi un corp de clădire P+E, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 1.645 metri pătrați. Lucrările vor consta în construirea şi echiparea grădiniţei cu nouă grupe la program prelungit, adică 180 de locuri pentru copii, la care se...
Reparaţii şi restricţii de circulaţie pe două străzi din municipiu
În zilele de 11 şi 12 februarie, echipele SC Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Cetățuia (între intersecția cu strada Dimineții și intersecția cu strada Plantelor) și pe strada Al. O. Teodoreanu (între intersecția cu strada Bucium și intersecția cu strada Atelierului), anunţă Biroul de presă al Primăriei într-un comunicat. În perioada menționată, traficul rutier pe aceste tronsoane va fi oprit,...
Primăria a stabilit zonele în care pot fi comercializate produsele specifice “Zilei îndrăgostiţilor”
Primăria a stabilit zonele în care vor putea fi comercializate articolele specifice Zilei Îndrăgostiților (14 februarie). Lista cuprinde 15 zone, după cum urmează: bd. T. Vladimirescu – T17, str. V. Lupu – str. Han Tătar, bd. Carol I – lateral UAIC, șos. Nicolina – bl. 915, bl. 996, rond CUG, Podu Roș – parc Poștă, Piața Unirii – agenția CFR, Piața Voievozilor, bd. Dacia – Zimbru, str. Cerna, str. Gării –...
Zonele în care comercianţii îşi vor putea amplasa măsuţele cu produsele specifice de Mărţişor
Municipalitatea a stabilit zonele unde în perioada 21 februarie – 9 martie pot fi amplasate măsuțele pliante pentru comercializarea de flori naturale și mărțișoare. Astfel, mărțișoarele vor putea fi procurate din următoarele zone: bd. T. Vladimirescu – T17, str. V. Lupu – str. Han Tătar, bd. Carol I – lateral UAIC, șos. Nicolina – bl. 915, bl. 996 – rond CUG, Podu Roș – parc Poștă, Piața Unirii – Agenția...
Toate drumurile naționale din Moldova au fost redeschise circulației
Circulația autovehiculelor pe drumurile aflate în aria de administrare a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iași se desfăşura joi la prânz în condiţii normale, toate arterele fiind redate traficului, după episodul de viscol şi îngheţ care a avut loc în ultimele 24 de ore. Potrivit reprezentanţilor DRDP Iaşi, ultimele tronsoane închise sau cu restricții de circulaţie în cursul zilei de miercuri au fost redate joi dimineaţa în totalitate...
Consiliul Local Iaşi se va întruni luni, 10 februarie, în şedinţă extraordinară
Luni, 10 februarie, de la ora 10.00, va avea loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Iaşi, pe a cărei ordine de zi se vor afla trei proiecte de hotărâre. Este vorba despre aprobarea implementarii proiectului “Ambasadorii Iaşului” in perioada februarie – august 2020, aprobarea organizării Concursului Naţional de Teoria Muzicii “Constantin Constantinescu” în perioada 28 – 29 februarie 2020 şi, respectiv, de aprobarea...
Licitaţia privind amenajarea parcării subterane din Piaţa Naţiunii va fi reluată
Primăria va relua licitaţia privind amenajarea unei parcări subterane în Piaţa Naţiunii, situată în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al municipalităţii, licitaţia va avea loc pe 28 februarie, de la ora 12.00, la sediul Primăriei, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 februarie, ora 13.00. Documentația de atribuire poate fi procurată prin cumpărare, de la...
Ieşenii, aşteptaţi să înainteze propuneri pentru proiectul bugetului pe anul 2020
Ieşenii sunt aşteptaţi să-şi exprime propunerile şi sugestiile cu privire la proiectul bugetului municipiului în cadrul mai multor dezbateri publice care vor avea loc în zilele următoare mai întâi în cartiere iar la final la sediul Primăriei. „Spre deosebire de anii trecuți vom organiza nu mai puțin de șase ședințe de dezbatere, iar acestea vor avea loc nu numai la Palatul Roznovanu, ci și în cartiere, astfel încât să fie accesibile cât mai...


