Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Pista pentru bicicliști din Copou a fost vopsită în roșu
Culoarul special destinat bicicliştilor, situat pe bulevardul Carol I, a fost vopsit în întregime zilele trecute, încheindu-se astfel procesul amenajării sale. Măsura de vopsire în întregime în roșu a pistei a fost luată de reprezentanții Primăriei, pentru a se atrage atenția asupra acestui obiectiv. Pista de biciclişti din Copou face parte din proiectul european „Dezvoltarea reţelei rutiere în zona culturală, istorică şi turistică a Municipiului...
Încasări de peste 325.000 de lei, în această vară, la Ciric
În această vară, încasările obținute de municipalitatea ieșeană în urma biletelor vândute de cei care au trecut pragul zonei de agrement de la Ciric s-au ridicat, pentru lunile mai, iunie, iulie și august, la 325.986 lei. Din această sumă, cele mai mari încasări (203.410 lei) au fost obținute în urma vânzării biletelor de intrare la piscina mare, iar cele mai mici (2.846 lei) din închirierea parcării. Încasări bune s-au obținut și în urma utilizării...
Lucrările la noua pistă de la Aeroport se desfășoară conform graficului
La o lună de la începerea lucrărilor de construcție a noii piste de la Aeroport, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a efectuat joi, 12 septembrie, o vizită de lucru pe șantier, pentru a pune la punct împreună cu constructorul ultimele detalii privind intensificarea ritmului de lucru și respectarea graficului de lucrări, astfel încât la mijlocul anului viitor, o primă porțiune din pistă, în lungime de circa 1.950 de metri,...
Acțiune caritabilă destinată copiilor defavorizați, organizată de Primărie
Cu ocazia începerii anului școlar 2013/2014, Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), organizează sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 10.00, la Casa Sindicatelor, acţiunea cultural-caritabilă destinată familiilor defavorizate cu domiciliul în municipiul Iaşi, aflate în situaţiile de risc prevăzute în Anexa nr. 1 a H.C.L. nr. 242/29.07.2011 privind reglementarea acordării ajutoarelor de urgenţă pentru copiii...
Străzi închise în municipiul Iași, în vederea executării lucrărilor de asfaltare
Două segmente de drum din cadrul proiectului privind creșterea accesabilității spre zona central economică și comercială a Polului de Creștere Economică a municipiului Iași vor fi închise în zilele de 10 și 11 septembrie, în vederea efectuării lucrărilor de asfaltare. Potrivit reprezentanților Primăriei, este vorba despre strada Armeană, care va fi închisă circulației marți, 10 septembrie, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și, respectiv,...
Licitațiile din cadrul proiectului privind realizarea sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Iași se apropie de sfârșit
În această săptămână, la sediul Consiliului Județean (CJ) Iași a avut loc deschiderea ofertelor din cadrul licitației privind închiderea depozitelor de deșeuri menajere neconforme cu legislația europeană, de la Pașcani (Valea Seacă), Hârlău și Târgu Frumos, din cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Iași”. La licitație s-au înscris nouă firme și asocieri de firme atât din România, cât și din străinătate....
Începând de joi, 12 septembrie, se reia circulația tramvaielor pe Copou
Începând de joi, 12 septembrie, tramvaiele de pe traseele nr. 1 și 13 își vor relua circulația pe Copou, odată cu finalizarea lucrărilor de montare a căii de rulare pe pasajul de la Fundație. După cum au declarat reprezentanții Regiei Autonome de Transport Public (RATP), cele două trasee vor avea următoarul itinerariu: traseul nr. 1: Rond Copou – Tg. Cucu – Podu Roş – Baza 3 – Tătăraşi – Rond Copou, iar traseul nr. 13: Rond Copou – Tătăraşi...
Primăria caută diriginte de șantier pentru lucrările de la Muzeul Municipal
Primăria a stabilit data de 17 septembrie ca termen limită pentru depunerea ofertelor pentru persoanele interesate să presteze servicii de dirigenţie de şantier pentru lucrările de consolidare și reabilitării a imobilului din str. Zmeu nr. 3, în care urmează să fie amenajat viitorul Muzeu Municipal. “Data limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de achiziţie a serviciilor de dirigenţie de şantier aferente proiectului ”Consolidare şi restaurare...
Județul Iași, printre primele din țară în ceea ce privește programul „Laptele și cornul”
În această săptămână, la sediul Consiliului Județean (CJ) Iași a avut loc deschiderea ofertelor la licitația pentru furnizarea și distribuția produselor de panificație pentru elevi și preșcolari, pentru anul de învățământ 2013/2014. La licitație s-au prezentat șase firme și asocieri de firme. ”Toată documentația a fost lucrată rapid și astăzi suntem printre primele județe din țară care pot anunța firmele care au depus oferte pentru această...
Zece comune din județul Iași vor beneficia începând de anul viitor de hărți de risc
Contractul pentru realizarea celor zece documente a fost semnat vineri, 6 septembrie, de către președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței. ”În județul Iași sunt 82 de unități administrativ – teritoriale afectate și cu risc ridicat la alunecări de teren. Până la venirea mea la conducerea Consiliului Județean au fost realizate documentații doar pentru 35 de unități administrativ – teritoriale. Pentru anul 2013 au fost stabilite...


