Archive: Cultură Subscribe to Cultură
Concert de jazz Dirk Blumlein Terzett, la Biblioteca Centrală Universitară
Marți, 19 octombrie, la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu”, ieşenii au din nou cu jazz-ul de calitate. Este o invitație deschisă, pe care Centrul Cultural German (CCG) din Iaşi o adresează tuturor celor care cred în puterea muzicii de a apropia oamenii. Chiar dacă pandemia de COVID-19 perturbă din nou viața și activitatea, sentimentul de optimism este în mod sigur împărtășit de mulți.
DIRK BLÜMLEIN TERZETT...
Peste 48.000 de credincioşi s-au închinat până acum la racla Sfintei Parascheva
Până miercuri dimineaţa la ora 9.00, peste 48.000 de pelerini se închinaseră la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în timp ce alte aproximativ 250 de persoane formau rândul din curtea Mitropoliei.
Mâine, joi, 14 octombrie, Slujba Sfintei Liturghii prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove, va începe la ora 9.30 şi va dura până în jurul orei 12.30, anunţă reprezentanţii Moldovei şi Bucovinei.
Peste 39.000 de pelerini au trecut până acum pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva
Până marţi dimineaţa la ora 9.00, peste 39.000 de persoane trecuseră deja pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în timp ce alţi aproximativ 200 de pelerini aşteptau la rândul format în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Potrivit organizatorilor, până acum nu s-au înregistrat incidente majore, procesiunea desfăşurându-se în linişte şi ordine, fără acţiuni care ar fi putut pune în pericol bunul mers al manifestărilor. Având...
Peste o sută de invitaţi la ediţia din acest an a FILIT
În perioada 20-24 octombrie, la Iaşi se va desfăşura cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT).
Anul acesta, festivalul reunește scriitori, traducători, jurnaliști, manageri culturali, critici literari și artiști, din țară și din străinătate.
Publicul îi va cunoaște mai bine pe invitații din Portugalia, Croația, Franța, Germania, Țările de Jos, Elveția, Belgia, Statele Unite ale Americii, Republica...
Peste 31.500 de credincioşi s-au închinat până acum la moaştele Sfintei Parascheva
Potrivit estimărilor organizatorilor, până luni la prânz, peste 31.500 de credincioşi s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în timp ce la rând aşteptau alte circa 250 de persoane.
„Foarte puţini pelerini, într-adevăr, pentru că e o perioadă lungă în care ei pot veni să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi aceştia au prefeat să facă acest lucru în timpul zilei. După cum vedeţi şi dumneavoastră,...
Peste 22.000 de pelerini s-au închinat până duminică, la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Parascheva
Până duminică la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva trecuseră să se închine peste 22.000 de persoane. Potrivit organizatorilor, rândul la moaşte este format din aproximativ 400 de pelerini, timpul de aşteptare fiind de cel mult 35-40 de minute.
Faţă anii anteriori, prezenţa pelerinilor la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este mult redusă, de vină fiind, potrivit organizatorilor, pandemia de coronavirus.
Având în vedere rata mare...
Peste 18.000 de pelerini au trecut până acum la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Până duminică dimineaţa, la ora 06.00, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva trecuseră deja să se închine peste 18.000 de pelerini, în curte aşteptând la rând alţi aproximativ 150 de credincioşi, în timp ce pe culoarul special amenajat pe trotuarul din spatele Mitropoliei se aflau alte circa 60 de persoane, potrivit estimărilor organizatorilor.
Reprezentanţii Jandarmeriei reamintesc că, pentru nerespectarea măsurii de restricție de circulație...
ÎPS Teofan către pelerinii prezenţi la Iaşi: Să ne rugăm la Sfânta Parascheva pentru vindecarea bolnavilor şi strădania medicilor
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (MMB), afirmă în cucvântul său adresat pelerinilor care în aceste zile sunt prezenţi la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, să se roage pentru vindecarea bolnavilor din întreaga lume şi pentru strădania manifestată de personalul medical din spitale.
„Se împlinesc anul acesta 380 de ani de la aducerea la Iași a binecuvântatelor moaște ale Sfintei Parascheva. Cuvioasa...
Mitropolia cere modificarea legislaţiei, astfel încât şl pelerinii nevaccinaţi să se poată închina la moaştele Sfintei Parascheva
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) şi Guvernului să facă o derogare de la textul hotărârii cu privire la deplasarea persoanelor nevaccinate în întervalul orar 20.00 – 05.00 în localităţile în care rata de incidenţă a depăşit valoarea de 7,5 cazuri la mia de locuitori, pentru a putea permite astfel şi pelerinilor care nu au asupra lor documentul cu privire la imunizare să...
Peste 11.000 de pelerini s-au închinat până sâmbătă, la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Parascheva
Până sâmbătă, la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva trecuseră să se închine peste 11.000 de credincioşi, în timp ce pe trotuarul din spatele Catedralei Mitropolitane aşteptau la rând alte aproximativ 1.300 de persoane, potrivit estimărilor organizatorilor.
Deşi nu au fost înregistrate incidente majore în privinţa liniştii şi ordinii publice în rândul pelerinilor, în noaptea de 8 spre 9 octombrie, echipajele Brigăzii Mobile...


