Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Horia Andreescu, concert de strângere de fonduri pentru dotarea Clinicii de chirurgie cardiovasculară

Dirijorul Horia Andreescu va susţine în această săptămână două concerte extraordinare la Iaşi, în cadrul integralei Brahms-Schumann, alături de Orchestra Filarmonicii „Moldova”, după ce în sezonul anterior a realizat ambiţioasă integrală Beethoven. Astfel, vineri, 15 martie, de la ora 19.00, în cadrul celui de-al cincilea episod al Integralei concertelor și simfoniilor de Brahms şi Schumann, inclus în stagiunea 2018-2019 a Filarmonicii...

Lucrările de reabilitare a „Casei Dosoftei” se desfăşoară conform graficului

Lucrările de consolidare şi reabilitare a Muzeului „Sfântul Ierarh Dosoftei” („Casa Dosoftei”) se derulează conform graficului stabilit de comun acord între beneficiar, respectiv Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, şi constructor, în prezent lucrându-se la refacerea soclurilor pilonilor din partea frontală a imobilului, distruse de eroziune. Totodată, echipa de muncitori a început și lucrările de finisare a fațadei, astfel încât construcţia să...

Programul Teatrului “Luceafărul” în săptămâna 12 – 17 martie

În această săptămână, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Luceafărul” propune următoarele spectacole: marţi, 12 martie, ora 9.45 – MUZICANȚII DIN BREMEN şi ora 11.00 – PETRICĂ ȘI LUPUL; miercuri, 13 martie, ora 9.45 – MUZICANȚII DIN BREMEN  şi ora 11.00 – PETRICĂ ȘI LUPUL; joi, 14 martie, ora 9.45 – POVESTEA CELOR TREI PURCELUȘI şi ora 11.00 – ALICE ÎN OGLINDIRIA; vineri, 15 martie, ora 9.45 – FATA BABEI ȘI FATA...

Prelegere despre viața și personalitatea primei femei care a câştigat Premiul Nobel, la Palatul Culturii

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” și Asociația „Noua Acropolă” organizează miercuri, 13 martie, de la ora 18.00, în Sala „Ștefan Procopiu” de la Palatul Culturii, un nou eveniment din seria de prelegeri „Oameni de geniu în știință”, dedicat cercetătoarei Marie Curie. Într-o epocă în care cercetarea științifică era dominată de bărbați, Marie Skłodowska Curie a demonstrat...

Volumul “Bijuteriile Reginei Maria”, prezentat la Ateneul din Iaşi

Vineri, 8 martie, de la ora 17.00, în Foaierul Ateneului din Iași va avea loc prezentarea cărții “Bijuteriile Reginei Maria”, autor Diana Mandache. Invitatul acestui eveniment va fi istoricul Sorin Iftimie. “Istoria bijuteriilor regale, ca și a altor piese din metale prețioase cu valoare istorică, a fost metamorfică, regimul politic și legislația conturându-le drumul. Amintirea bijuteriilor reginei Maria se mai regăsește în fotografiile de epocă,...

Atelier-concurs „Cea mai bună cronică de teatru”, organizat de Universitatea de Arte „George Enescu”

Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi lansează la începutul lunii martie concursul „CRITICA DE SPECTACOL. ÎN CĂUTAREA CRONICII IDEALE”, ce se adresează elevilor de liceu din clasele a XI-a şi a XII-a. Înscrierile se fac în perioada 4 – 31 martie, la adresa de email: ceamaibunacronicadeteatru@yahoo.com. „ATELIERUL DE SCRIITURĂ CRITICĂ” va fi susținut de lect. univ. dr. Călin Ciobotari,...

Centenarul aderării coloniștilor germani la Unirea Basarabiei cu România

Joi, 7 martie, începând cu ora 9.00, în Sala H1 (Corpul H, Casa Catargi) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Centrul de Istorie a Secolului 20 din cadrul Facultății de Istorie a universității, organizează dezbaterea intitulată „România multiculturală. Germanii”, prilejuită de împlinirea a o sută de ani de la actul aderării coloniștilor germani la Unirea Basarabiei cu România.  În...

Situaţia galeriilor subterane din Pașcani, adusă în atenţia ministrului Culturii

În ședința Senatului din data de 25 februarie, senatorul USR Dan Lungu a adresat o interpelare Ministrului Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, prin intermediul căreia i-a solicitat acestuia informații referitoare la restaurarea galeriilor subterane aflate sub Palatul Familiei Cantacuzino-Pașcanu din municipiul Pașcani. Galeriile subterane sunt o problemă reală a comunității locale din Pașcani întrucât acestea nu au fost cuprinse...

Expoziţie despre mirodenii, rășini, parfumuri și miresme, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” și Muzeul Unirii organizează în perioada 6 martie – 10 mai expoziția „OLFACTIV. Mirodenii, rășini, parfumuri și miresme. Din Antichitate până în Epoca Modernă”. Tema acestui demers expozițional pune în conexiune artefactele arheologice cu informaţiile oferite de izvoarele istorice şi iconografice, având rolul de a propulsa...

Încep înscrierile pentru Street Delivery Iași. Tema ediţiei din acest an: „Poezia e în stradă”

Evenimentul-manifest Street Delivery Iași lansează apelul de înscriere a proiectelor în cadrul ediției a VII-a, ce se va desfășura în perioada 14-16 iunie, pe o stradă centrală din oraş. Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a Street Delivery are tema „Poezia e în stradă”, fiind concentrată pe inspirația scoasă în stradă prin artă, cuvânt, design, arhitectură, prin poeticile cotidianului, geografiile literare și metaforele orașului....
;