Archive: Cultură Subscribe to Cultură
Spectacolul ”Constantin Brâncoveanu”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor
Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) invită ieşenii la un inedit eveniment cultural-artistic care va avea loc joi, 4 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, începând cu ora 17.00. Intrarea este liberă. Este vorba de spectacolul muzical-simfonic ”Constantin Brâncoveanu”, ce a avut prima reprezentație la Opera Română din București, în anul 1935. Spectacolul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu “Constanța Altfel”...
Peste 5.000 de ieșeni, la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României
Peste 5.000 de persoane au participat luni, 1 Decembrie, la manifestările care au avut loc în Piața Unirii din Iași, prilejuite de Ziua Națională a României. La împlinirea a 96 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România, consfințită prin Declarația din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, la Iași au avut loc acțiuni cu caracter religios și militar în amintirea celor care au înfăptuit Marea Unire, visul dintotdeauna al românilor. Manifestările din...
Teatru, colinde și valsuri vieneze în luna decembrie, la Iași
În luna decembrie, ieșenii vor avea ocazia vizionării unor spectacole diverse, de la teatru la colinde și de la muzică simfonică la operă. Astfel, luni, 1 decembrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” se va juca piesa ”Fă-mi loc!”, în regia maestrului Radu Beligan. Spectacolul spune povestea a doi tineri care se regăsesc în ajunul Crăciunului în cuşeta unui tren de noapte. Din distribuţie fac parte actorii Marius...
”Scurt/4: Istorii de inimă neagră”, cel mai aparte film românesc al anului, prezentat în premieră la Iași
Miercuri, 3 decembrie, de la ora 19.00, la Cinema City din Iași va avea loc proiecția omnibusului ”Scurt/4: Istorii de inimă neagră”, în prezența actorilor Olimpia Melinte (O lume nouă) – care cu această ocazie se reîntoarce în orașul natal – Dorian Boguță (Kowalski) și Mihai Penișoară (O lume nouă). Proiectul ”Scurt/4: Istorii de inimă neagră” este format din scurtmetrajele independente ”O lume nouă” (regia Luiza Pârvu, selecție...
Atelier de creație pentru copii și MusicForKids Iași Battle, la Iulius Mall, în week-end
În această sâmbătă, IULIUS MALL IAȘI îi invită pe prichindei la un atelier de creaţie deosebit de interesant. Pentru că se apropie Ziua Naţională a României, copiii cu imaginaţie şi abilităţi practice vor fi provocaţi să realizeze rame foto din creioane, cu motive tradiţionale şi în culorile drapelului. Ramele vor fi decorate cu nasturi şi biluţe din lemn, împletituri din fire colorate în roşu, galben şi albastru şi cu bandă...
Vino pe 1 Decembrie să aprindem luminile de Crăciun din Ansamblul Palas Iași!
Concert Direcţia 5 * Decoraţiuni de poveste * Sute de mii de luminiţe în parc şi în mall * Căsuţa lui Moş Crăciun * Scenete cu personaje din desene animate * Globuri gigant * Proiecţie 3D pe Palatul Culturii * Brad de 20 metri înălţime în Atrium * Plimbări pentru copii cu trenuleţul Moşului.
Luni, 1 decembrie 2014, la ora 17.30, ieşenii şi nu numai sunt invitaţi în Atriumul Palas Mall la aprinderea luminilor din Crăciunia. Publicul va avea ocazia...
Palas sărbătorește Ziua Națională a României cu evenimente tradiționale
Ansamblul Palas marchează Ziua Naţională a României prin evenimente inedite şi îi aşteaptă pe ieşeni să se bucure de semnificaţia zilei de 1 decembrie. Invitata specială la petrecerea românească este interpreta de muzică populară Margareta Clipa.
De vineri până luni, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2014, Atriumul Palas Mall găzduieşteTârgul 100% Românesc. Ieşenii şi nu numai vor descoperi o expoziţie deosebită oferită de branduri...
Concert de muzică sacră, susținut de studenții Universității de Arte ”George Enescu” din Iași
Tinerii artişti de la Facultatea de Interpretare şi Compoziţie a Universității de Arte ”George Enescu” din Iași invită publicul ieşean la un concert de muzică sacră, programat duminică, 23 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Catedrala Romano-Catolică. Concertul de muzică sacră, cu piese pentru orgă şi cor, la care intrarea publicului va fi liberă, va fi susţinut de Ansamblul ”Armonia Lucis”, dirijat de Dragoş Cohal, iar la orgă va interpreta...
Ieșenii, așteptați la spectacole de teatru, la Ateneul Tătărași
Pe 22 şi 29 noiembrie, ieşenii sunt aşteptaţi, de la ora 19.00, la Ateneul Tătărași, pentru a viziona două reprezentaţii ale spectacolului de teatru ”Mitică Popescu”, după Camil Petrescu, în regia lui Viorel Vârlan. ”Piesa de teatru constituie o replică la personajul lui Caragiale, însă ea are și un alt reper: Mitică Ionescu din comedia lui Liviu Rebreanu, Apostolii. Mitică Ionescu este exemplul impostorului, dotat cu toate viciile, care face...
Alex Marinescu lansează volumul “Oraşul”
Duminică, 23 noiembrie 2014, ora 10, la Biblioteca Judeţeană “Gh. Asachi” Iaşi, va avea loc lansarea volumului “Oraşul”, autor Alex Marinescu, prezentat de prof.univ.dr. Constantin Dram şi prof. Ioan Răducea. Recitalul de pian susţinut de Alex Marinescu va completa evenimentul. Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinte Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi.
Alex Marinescu este absolvent al Universității ”Alex. Ioan Cuza” din Iași,...


