Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Mihai Eminescu, comemorat în Parcul Copou, la împlinirea a 133 de ani de la trecerea în neființă

Cu prilejul împlinirii a 133 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, în Parcul Copou a avut loc miercuri, 15 iunie, evenimentul extraordinar intitulat „Eminescu să ne judece!”, organziat de Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului. Manifestarea, la care au participat, alături de oficialitățile locale, reprezentanți ai Garnizoanei Iași, membri ai Uniunii Scriitorilor...

“Eminescu să ne judece!”, eveniment extraordinar organizat în Parcul Copou de Casa de Cultură a Municipiului

Cu prilejul împlinirii a 133 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului Mihai Eminescu, Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului organizează miercuri, 15 iunie, în Parcul Copou, începând cu ora 10.00, evenimentul extraordinar „Eminescu să ne judece!”. Manifestarea va debuta cu ceremonia de depunere de coroane de flori la bustul poetului, acțiune la care vor participa reprezentanţii administraţiei locale,...

Regizorul Radu Mihăileanu vine la Iași. Masterclass de film și întâlniri cu publicul

Regizorul Radu Mihăileanu vine la Iași pentru a susține un masterclass de film, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE), pe 29 și 30 iunie. Evenimentul, intitulat „Portret de regizor, Radu Mihăileanu”, începe de la ora 10.00, în Sala STUDIO. Masterclass-ul va fi urmat de proiecția filmelor: – Va, vis et deviens/ Trăiește!, pe 29 iunie, de la ora 18.00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” (Teatru la...

Proiecții speciale ale filmului R.M.N., marți, 14 iunie, la Cinema „Ateneu”

Filmul R.M.N. va avea două proiecții speciale în prezența echipei la Cinematograful Ateneu din Iași, marți, 14 iunie, de la ora 19.30 și 22.30. Prima proiecție este anunțată sold-out, iar pentru cea de-a doua difuzare, biletele sunt puse în vânzare pe https://cinemaiasi.ro/film/rmn/ și la casieria Ateneului din Iași. Cu această ocazie, regizorul Cristian Mungiu revine la Iași, după ce în urmă cu o lună a fost aplaudat la Festivalul Internațional...

Spectacolul “Les indes galantes”, în regia lui Andrei Șerban, din nou pe scena Operei Naționale Române din Iași

„Les indes galantes”, unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriul Operei Naționale Române din Iași (ONRI), în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena teatrului liric ieșean. Potrivit unui comunicat de presă al ONRI, creația lui Jean-Philippe Rameau va putea fi văzută, în premieră în această stagiune de publicul ieșean, marți, 14 iunie, de la ora 18.30. “Unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriul Operei Naţionale Române...

Expoziție de grafică în peniță

Miercuri, 15 iunie 2022, ora 14.00, la „Galeria Labirint”- Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”, va avea loc vernisajul expoziției „MĂRITE EMINESCU” – expoziție de grafică în peniță, semnată de  artistul plastic Constanța Abălașei-Donosă. Expoziția cuprinde 40 de lucrări de grafică în peniță și este deschisă în perioada 14 iunie – 3 iulie 2022. Vernisajul se va desfășura în prezența criticului de artă dr. Maria...

Două premiere de teatru și două proiecții de gală, săptămâna viitoare, la Ateneul Național

Ateneul Național din Iași aduce în lumina reflectoarelor, săptămâna viitoare, două premiere de teatru, „Un bărbat și cam multe femei” și „Insomniacii”, de Mimi Brănescu, precum și două proiecții de gală ale filmului „R.M.N.”, în regia lui Cristian Mungiu. „Un bărbat și cam multe femei” este titlul primei premiere din săptămâna următoare. Coproducție a Ateneului Național din Iași și Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”,...

Manifestări organizate la Iași cu prilejul semicentenarului Muzeului “Otilia Cazimir”

Muzeul „Otilia Cazimir”, organizat în cocheta căsuță situată pe strada Otilia Cazimir nr. 4 din centrul Iașului, în care scriitoarea a locuit aproape șapte decenii, a împlinit 50 de ani. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”, a organizat vineri, 10 iunie, începând cu ora 9.30, la Muzeul „Otilia Cazimir” (str. Otilia Cazimir nr. 4), evenimentul aniversar intitulat...

Festivalul Internaţional de Foarte Scurt Metraj Très Court, sâmbătă și duminică, la Iași

Când spunem filme de 4 minute, concentrate de energie și stare de bine, spunem Très Court! Cele mai bune filme de maximum 4 minute sunt gata să ajungă la spectatorii din Iași sâmbătă, 11 iunie, și duminică, 12 iunie! Un format în aer liber, perfect pentru serile dumneavoastră de vară, cu intrare liberă, în atmosfera cu parfum de trandafiri din Grădina Institutului Francez! Să spui o poveste în maximum patru minute – titlu și generic inclus –...

Pianistul Horia Mihail concertează în week-end la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în calitate de partener, invită publicul la „O seară la Palat”, eveniment muzical organizat de A.MI Prod Mond. Celebrul pianist român Horia Mihail va concerta sâmbătă, 11 iunie, de la ora 19.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași, alături de Trio-ul „A Piacere”, compus din artiștii Frédéric Laroque (vioară), Daniel Wagner (violă) și Filip Papa (violoncel). Programul cuprinde...
;