Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei

Din cauza pericolului răspândirii coronavirusului, UMF Iaşi suspendă luni şi marţi activităţile didactice cu studenţii

În contextul situației epidemiologice actuale și Hotărârii nr. 6 din 6 martie 2020 a Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României,  Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași, întrunit în ședință extraordinară în data de 8 martie 2020, a aprobat o serie de măsuri privind reducerea riscului de infectare cu COVID – 19. Astfel,...

Mihai Chirica şi Costel Alexe, prima ieşire în public după înscrierea edilului în PNL

La numai o zi de la desemnarea sa drept candidat la Primărie, din partea PNL, la alegerile locale din acest an, Mihai Chirica a fost prezent, duminică, 8 martie, alături de preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe, la un eveniment care a avut loc la Sala Unirii de la Cinematograful “Victoria”, organizat de Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii. „Am decis să oferim o floare și să le spunem «La mulți ani!» ieșencelor....

Expoziția ,,Școala românească în perioada comunistă”, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Etnografic al Moldovei, în parteneriat cu Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iași, organizează în perioada 10 martie – 10 aprilie, la Palatul Culturii, expoziția ,,Școala românească în perioada comunistă”. Expoziția este una inedită, atât prin exponatele reunite, cât și prin anvergură, publicul fiind invitat să pășească într-o sală de...

Poli Iaşi – Dinamo 1-0. Mircea Rednic, la prima victorie în campionat, în Copou

După victoria înregistrată la mijlocul săptămânii, în Cupa României, împotirva Craiovei, ieşenii erau practic obligaţi să repete succesul şi sâmbătă seara în campionat, în disputa cu Dinamo, pentru a rămâne cu şanse reale în lupta pentru evitarea retrogradării. Prima repriză a fost una modestă din toate punctele de vedere, ambele formaţii jucând cu frâna trasă. Nici partea a doua nu a fost una mai strălucită, însă odată cu trecerea...

Șase spectacole de teatru, săptămâna viitoare, la Ateneul Național din Iași

Ateneul Național din Iași propune, pentru a doua săptămâna din luna martie, șase spectacole de teatru pentru copii și adulți. Săptămâna începe cu o aventură scenică altfel – „Dănilă Prepeleac Gem Seșăn” și continuă cu spumoasa și savuroasa comedie „Pijamale”. În „Atenție, aterizăm!” vor fi prezentate câteva situații pline de umor prin care trec cele șase personaje, în apartamentul din Paris al unui arhitect cu multă poftă...

Ateneul Național din Iași va primi „Medalia Regală pentru Loialitate”

Printr-o scrisoare trimisă de la Palatul Elisabeta în data de 26 februarie 2020, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, a primit din partea Casei Regale a României deosebita veste că instituția pe care o reprezintă va primi „Medalia Regală pentru Loialitate”, în cadrul unei ceremonii de decorare care va avea loc la Castelul Peleș, în data de 11 martie. Conform Decretului Regal privind Regulamentul Medaliei Regale pentru Loialitate,...

Primarul Mihai Chirica, implicat într-un accident rutier în zona Moara de Foc

Primarul Mihai Chirica a fost implicat, sâmbătă seara, într-un accident rutier petrecut în zona Moara de Foc, când autoturismul la volanul căruia se afla edilul a fost lovit  de un alt autovehicul. În urma coliziunii nu au fost înregistrate victime, însă ambele autoturismele implicate în accident au fost avariate. Imediat după producerea accidentului, la faţa locului au ajuns atât Poliţia cât şi Ambulanţa. Cei doi conducători auto au fost testaţi...

Mihai Chirica va candida din partea PNL pentru un nou mandat de primar al municipiului Iaşi

Întrunit, sâmbătă după amiază, în şedinţă extraordinară, Biroul Politic Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi a aprobat candidatura lui Mihai Chirica, din partea PNL, pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi la alegerile locale din luna iunie. În favoarea candidaturii lui Chirica au votat 28 din cei 33 de membri ai BPJ, în timp ce doi liberali au votat împotrivă iar trei s-au abţinut de la vot. „În urma depunerii adeziunii pentru dobândirea calității...

Traseul 54 pentru elevi și studenți devine funcţional începând de luni, 9 martie

Începând de luni, 9 martie, traseul de microbuz 54, destinat elevilor și studenților care locuiesc sau învaţă în zona Sărărie, devine funcțional, urmând ca prima cursă a celor două microbuze programate pentru această rută să aibă loc la ora 06:30, în fiecare zi, cu plecare atât din Stația “Târgu Cucu”, cât și din Stația “Pod Cacaina”, iar ultima cursă, la ora 20:00, informează Compania de Transport Public (CTP) Iaşi. Reamintim că...

Mircea Rednic, înaintea meciului cu Dinamo: Nu trebuie să mai facem paşi greşiţi

După succesul tonifiant obţinut miercuri, în Cupa României, când au eliminat-o, în sferturi, pe Universitatea Craiova, calificându-se astfel, în premieră, în semifinalele competiţiei, ieşenii pornesc cu gânduri mari şi în disputa de sâmbătă seara, din Copou, cu Dinamo, din etapa a doua a play-out-ului. Ajunşi pe loc de retrogradare, în ciuda punctului obţinut în deplasare, în etapa trecută, la Sfântu Gheorghe, moldovenii au nevoie ca de aer...
;