Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Deputatul Petru Movilă se opune deciziei de trecere a Spitalului CF Pașcani în subordinea Ministerului Sănătății
Transferul spitalelor de la un stăpân la altul nu reprezintă o soluţie serioasă pentru susţinerea activităţii acestora, consideră deputatul PDL de Iași Petru Movilă. Comentând decizia anunțată de ministrul Relu Fenechiu privind transferul spitalelor de la Ministerul Transporturilor în subordinea Ministerului Sănătăţii, deputatul democrat liberal afirmă că aceasta nu vine nici în folosul angajaţilor din aceste spitale şi nici a pacienţilor....
Orarul de zbor al aeronavelor de pe Aeroportul Iași, accesat prin intermediul operatorilor aerieni
În vederea unei mai bune informări a călătorilor, conducerea Aeroportului Internațional Iași reamintește că datele privind zborurile aeronavelor care operează pe aeroportul ieșean (detalii, întârzieri, anulări) pot fi accesate prin intermediul operatorilor aerieni, respectiv: TAROM – tel. 021 2046 464, Austrian Airlines – tel. 0232 241 144 și Carpatair – tel. 0256 300 900. Rămân, în continuare, valabile numerele de telefon ale Aeroportului Internațional...
Concert acustic ”Luna Amară” la ”Teatru Fix”
Formația ”Luna Amară” continuă concertele din acest an cu un eveniment acustic la Iași. Concertul va avea loc vineri, 25 ianuarie, începând cu ora 21.00, la ”Teatru Fix” (str. Cuza Voda, nr. 10), prețul unui bilet de intrare fiind de 20 de lei. În cadrul acestui eveniment, membrii trupei vor interpreta atât piese de pe albumul acustic ”Don’t Let Your Dreams Fall Asleep”, din 2009, cât și variante reorchestrate ale unor piese de pe...
Principalele servicii oferite de Camera de Comerț și Industrie Iași
Camera de Comerț și Industrie Iași a anunțat principalele servicii dedicate firmelor ieșene:
Informatii si documente comerciale
Informatii, consultanta si vanzare standarde nationale si internationale aplicabile domeniului de activitate al firmei dumneavoastra, prin Centrul Zonal ASRO.
Eliberarea de documente comerciale: certificate de origine pentru export, vizare documente comerciale, certificate pentru participare la licitatii, acte constatatoare pentru...
Un nou ”contingent” de administratori de asociații de proprietari, atestat de Primărie
Primăria a organizat în această iarnă o nouă sesiune de examinare a persoanelor care au depus cereri pentru atestarea în funcția de administrator de imobile în municipiul Iaşi. Potrivit reprezentanților municipalității, proba scrisă a examenului de atestare a avut loc în data de 14.12.2012, iar cea de interviu în 10.01.2013. În urma derulării primei probe au fost depuse două contestații, ambele respinse de membrii comisiei de soluționare a contestațiilor....
Prima întâlnire de lucru între reprezentanţii Euroregiunilor Siret-Prut-Nistru (România) şi Nistru (Ucraina)
În Sala „Europa” a Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi s-a desfăşurat joi, 17 ianuarie, prima întâlnire de lucru din cadrul Acordului de Cooperare dintre Euroregiunea Siret – Prut – Nistru şi Euroregiunea Nistru. La acţiune au participat reprezentanţi ai administraţiei publice şi organizaţiilor nonguvernamentale din România şi Ucraina. „La scurt timp după semnarea Acordului de Cooperare dintre Euroregiunea Siret – Prut – Nistru...
Cursuri de dans sportiv la Ateneul Tătărași
Ateneul Tărărași organizează cursuri de dans sportiv pentru copiii cu vârsta între 4 și 14 ani, începători și avansați, în cadrul cărora sunt incluse și noțiuni elementare legate de sport, dans, disciplină, comunicare sau spirit de echipă. Un abonament pe o lună, la categoria începători, costă 70 de lei, acesta incluzând câte două antrenamente pe săptămână, un antrenamant având o durată de o oră. Programul pentru cursurile de începători...
Peste 28.000 de ieșeni s-au vaccinat împotriva gripei
Din totalul celor 42.770 de doze de vaccin antigripal repartizate în această iarnă de Ministerul Sănătății județului Iași, până acum au fost administrate 28.319 de vaccinuri, din care 2.576 în săptămâna 7 – 13 ianuarie 2013. După cum au precizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP), în ultima săptămână, medicii de familie au administrat vaccin antigripal unui număr de 2.024 de persoane. Din rândul personalului medico-sanitar...
Dalkia Termo Iași a emis facturile privind consumul de agent termic aferent lunii decembrie 2012
Dalkia Termo Iași a emis facturile aferente consumului de energie termică pentru luna decembrie 2012 către clienții ce au încheiat convenții individuale (este vorba despre 5.800 de consumatori cu repartitoare de costuri și 4.280 de consumatori fără repartitoare de costuri). Potrivit reprezentanților societății, din calculele făcute de specialiști a rezultat un consum mediu de: 0,48 Gcal/apartament cu o suprafață mai mică de 30 mp (adică circa 130...
Albumul de fotografie ”Coreea de Nord, un lagar cit o țară”, lansat la Iași de jurnalistul Adelin Petrișor
Vineri, 18 ianuarie, de la ora 18.00, la Librarium Palas Iaşi (str. Palas nr. 7A) va avea loc lansarea albumului de fotografie semnat de Adelin Petrişor, ”Coreea de Nord, un lagăr cât o țară”, apărut la Editura Polirom. Alături de autor, albumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Daniel Condurache şi de scriitorul Florin Lăzărescu, moderatorul evenimentului fiind Adrian Şerban, directorul editorial al Polirom. Expoziția, care va fi deschisă publicului...


