Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei

Managerul Ateneului Naţional din Iaşi a primit Medalia Regală pentru Loialitate

Joi, 30 martie, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în Sala Tronului de la Palatul Regal din București, managerul Ateneului Național din Iași, tenorul Andrei Apreotesei, a primit Medalia Regală pentru Loialitate. „Am primit onorat Medalia Regală pentru loialitate din partea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. Aceasta vine ca o recunoaștere a celor 15 ani de activitate artistică și 7 ani de administrație culturală, pe de o parte,...

Politicile de coeziune ale Uniunii Europene, lansate oficial la Iaşi

În prezenţa comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, şi a celui pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, luni, 3 aprilie, a avut loc la Iaşi Conferinţa de lansare a programelor din cadrul politicii de coeziune ale Uniunii Europene pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est pentru exerciţiul financiar 2021-2027. Cei doi comisari au fost însoţiţi în vizita efectuată la Iaşi de ministruil Muncii, Marius Budăi, şi de...

Proiectul privind construcţia Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară de la Miroslava va fi fazat

Instituția Prefectului Județului Iași a organizat luni, 3 aprilie, o nouă întâlnire de lucru pe tema proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC). În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii administraţiei locale cu specialiştii a fost convenit un calendar cu privire la etapele care trebuie întreprinse pentru ca proiectul să intre în cursa pentru a primi finanţare prin intermediul Programului Operațional Sănătate (POS) al...

A început preînscrierea online pentru admiterea 2023 la UAIC

Luni, 3 aprilie, a început preînscrierea online pentru admiterea 2023 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Tinerii interesați să fie admiși la programele de studii de licență sau masterat organizate de UAIC au posibilitatea completării online a fișei de preînscriere și a dosarului de concurs pe platforma eadmitere.uaic.ro (https://eadmitere.uaic.ro/ ). În această etapă, candidații pot formula opțiuni privind programele de studii...

Numărul cazurilor de coronavirus, în scădere la Iaşi

Conform datelor Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate 22 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, cu 30 mai puţine faţă de ziua anterioară, după efectuarea unui număr total de 228 de teste. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat  5 externări şi 5 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul...

Salonul Ofertelor Educaţionale revine la formatul care l-a consacrat

După doi ani de pandemie, Salonul Ofertelor Educaţionale, eveniment reper al comunităţii educaţionale ieşene, revine la formatul care l-a consacrat, respectiv cel al explorării directe a ofertei educaţionale, prin dialoguri autentice, față în față, între tineri, elevi și profesori. Ediţia din acest an a Salonului Ofertelor Educaţionale va avea loc miercuri, 5 aprilie, în intervalul orar 11.00 – 17.00, în Sala Pașilor Pierduți din Universitatea...

Flashmob la Liceul Economic de Turism : O inimă uriașă albastră, pentru copiii diagnosticați cu autism!

„Împreună pentru un viitor mai bun” este una dintre activitățile de voluntariat desfășurate de Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, în parteneriat cu Asociația Surâsul Albastru, în cadrul Proiectului 4/4 prieteni, inițiat de Ambasada Statelor Unite în România alături de American Councils for International Eucation.În fiecare an, în luna aprilie sărbătorim Luna Voluntarului, ca recunoaștere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor. Astfel,...

Din inimă, pentru România – o nouă campanie pentru donare de sânge, organizată de TNL

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, sărbătorită anual în data de 7 aprilie, Tineretul Național Liberal (TNL) anunță o nouă campanie națională de donare de sânge. Astfel, în perioada 3-7 aprilie, tinerii liberali din toată țara vom fi prezenți în centrele de transfuzie sangvină din fiecare municipiu reședință de județ. Tinerii liberali invită toate persoanele care îndeplinesc condițiile de donare să fie parte a acestei campanii și să...

Politehnica Iaşi – CSM Reşiţa 23-30. Ieşenii, o nouă înfrângere în play off

Handbaliștii de la Politehnica Iaşi au pierdut, duminică, în Sala Polivalentă, întâlnirea cu CSM Reşiţa, scor 23-30 (11-17), din etapa a III-a a returului play off-ului de promovare în Liga Zimbrilor. Cei mai eficienţi jucători de la gazde au fost Nivard (6 goluri), Andriescu (5), Moroșanu (3), Lătescu, Juverdianu, Ștefan Ciobanu şi Drenceanu (câte două). În celelalte meciuri din etapa a III-a s-au înregistrat rezultatele: CS Universitatea “Constantin...

Programele politicilor de coeziune, lansate oficial de Iaşi de comisarii europeni Nicolas Schmit şi Elisa Ferreira

Luni, 3 aprilie, la Iaşi va avea loc conferinţa de lansare a programelor din cadrul politicii de coeziune ale Uniunii Europene pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, pentru exerciţiul financiar 2021-2027. La eveniment, care se va desfăşura începând cu ora 16.00, la Palatul Culturii, vor fi prezenţi comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, şi cel pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira. Cei doi comisari vor fi însoţiţi...
;